Lucian Tănase, EY: noul Cod de procedură fiscală - ”Un pas înainte, doi paşi înapoi”

Bucureşti - 07 aprilie 2015 -

Autor: Lucian Tănase, Avocat, Radu şi Asociaţii SPRL,Casa de avocatură afiliată EY România

Deşi la nivel oficial şi al mass-media, s-a vorbit despre o rescriere a Codului de procedură fiscală, modificările recente nu sunt atât de substanţiale încât să putem vorbi de două coduri, unul vechi şi altul nou, cum a fost cazul altor acte normative importante din peisajul legislativ românesc (ex: Codul Civil, Codul de procedură civilă, Legea insolvenţei). Prin noul proiect al Codului de procedură fiscală – cel puţin în varianta oficială aprobată de Guvernul României – nu sunt puse în discuţie conceptele fundamentale în materie şi nici nu s-a urmărit o reaşezare nouă a raporturilor dintre fisc şi contribuabil pe baze noi, moderne şi care să creeze un echilibru între participanţii la procedură fiscală, bineînțeles fără a aduce atingere caracterului de drept public al raportului dintre autoritatea fiscală şi contribuabil.

În principal, cu fiecare modificare a Codului de procedură fiscală, am observat intenţia autorităţilor fiscale de a rezolva pe cale legislativă anumite probleme presante pentru autoritatea fiscală – dar punctuale, rezultate din aplicarea dispoziţiilor anterioare. Un bun exemplu în acest sens este modul în care a evoluat regimul accesoriilor (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere) datorate de contribuabil şi cel datorat de stat contribuabililor, regim ce la nivelul anului 2009 era similar pentru ambele părţi.

Ceea ce surprinde la acest proiect este amploarea modificărilor introduse în defavoarea contribuabilului, modificări ce afectează, dacă mai era nevoie, în mod substanţial drepturile contribuabilului în cadrul procedurii fiscale, precum şi încercarea autorităţii fiscale de a deveni o autoritate de control la nivel naţional al mişcărilor de fonduri între contribuabili (în acest sens a se vedea noile obligaţii de raportare menţionate la art. 61 şi 62 din proiect ce sunt excesive şi fără legătură cu scopul autorităţii fiscale).

Noul proiect se mai diferenţiază şi prin încercarea de „fiscalizare” excesivă a unor tipuri de creanţe nefiscale, ce nu ar fi trebuit să facă obiectul unei astfel de proceduri, ajungându-se până în punctul în care creanţe rezultând din raporturi juridice civile să fie suspuse acestui cod. Exemple relevante în acest sens sunt redactarea ambiguă a art. 100 din proiect, precum şi abrogarea art. 1 (4) din prezentul cod sau introducerea de concepte străine dreptului administrativ (ex: distincţia anulabilitate vs. nulitate).

Nu în ultimul rând, modul în care acest proiect a fost dezbătut cu mediul de afaceri a lăsat mult de dorit, solicitându-se input într-un termen extrem de scurt, doar pentru a fi ignorat, şi aducând-se modificări de la o versiune la alta, fără a fi discutate în prealabil.

Îmbunătățirile noului Cod de procedură fiscală, dar şi absenţele notabile

Cel puţin în ceea ce priveşte îmbunătățirile favorabile mediului de afaceri sau în general contribuabilului, noul proiect este sărac în astfel de exemple. Chiar dacă acestea există, ele nu privesc decât chestiuni de importanţă medie sau minoră. În această categorie am putea menţiona:

a)    Introducerea principiului de interpretare a reglementărilor fiscale in dubio contra fiscum (art. 13 alin. 6 din proiect), ce presupune că atunci când legea este neclară se va interpreta în favoarea contribuabilului, însă aplicarea sa practică a fost limitată fiind instituit ca ultimă regulă de interpretare (după aplicarea primelor patru).

b)    Introducerea principiului rezonabilităţii termenelor stabilite de fisc pentru îndeplinirea de către contribuabili a unei obligaţii de a face impusă de autoritatea fiscală;

c)    Rambursarea automată a taxei pe valoarea adăugată de până la 45.000 de lei cu efectuarea controlului ulterior;

d)    Reglementarea posibilităţii contribuabilului de susţinere orală a contestaţiei administrative

Trebuie însă spus că viaţa companiilor ar fi mai uşoară dacă nu s-ar adopta o serie de modificări propuse prin noul proiect, respectiv:

a)    penalitatea de nedeclarare

b)    extinderea termenului de soluţionare a cererilor contribuabilului

c)    extinderea artificială a cazurilor în care se poate declara inactivitate contribuabililor

d)    obligaţiile extinse de raportare pentru bănci şi alte categorii de contribuabili (avocaţi, notari, auditori, etc.)

e)    „fiscalizarea” creanţelor bugetare nefiscale

f)    imposibilitatea de recuperare a creanțelor plătite în plus (pentru cele cu reţinere la sursă) dacă plătitorul a intrat în insolvenţă

În plus, mediul de afaceri a solicitat în mod repetat de în ultimii patru ani anumite modificările care au fost complet ignorate de către Ministerul de Finanţe în elaborarea actualului Cod, între care putem enumera:

a)    Introducerea unui termen maxim în care inspecţia fiscală poate fi suspendată indiferent de cauzele suspendării

b)    Reglementarea posibilităţii contribuabilului de a ataca în contencios administrativ tăcerea organului fiscal sau refuzul nejustificat al acestuia de a rezolva o cerere sau de a efectua o operaţiune administrativă

c)    Reglementarea posibilităţii contribuabilului de a se adresa direct instanţei de contencios administrativ în cazul în care organul fiscal nu răspunde la contestaţie în termenul legal

d)    Introducerea de reguli şi limite procedurale cu  privire la obiectul, durata şi desfășurarea controalelor inopinate şi  antifraudă (la acest moment nu există o reglementare a controlului anti-fraudă)

e)    Eliminarea posibilităţii organului fiscal de a prelungi sine die termenul de prescripţie ca urmare a încălcării obligaţiei sale de a finaliza inspecţia fiscală în cadrul termenului de prescripţie

f)    Reglementarea mai strictă a cazurilor când organul fiscal poate estima baza de impunere

g)    Eliminarea efectelor asupra terţilor rezultate din declararea ca inactiv al unui contribuabil

Concluzionând, cred că putem afirma fără a greşi foarte mult că acest proiect a fost redactat pe principiul ”Un pas înainte, doi paşi înapoi” şi constituie probabil un regres faţă de codul de procedură fiscală ce este la acest moment în vigoare.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Imagini