FNGCIMM SA a acordat în anul 2014 garanții ce au susținut credite în valoare de peste 9,4 miliarde lei

16 martie 2015, 03.56 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucuresti - 16 martie 2015 - FNGCIMM SA a continuat în anul 2014 să-și îmbunătățească eficiența și capacitatea de susținere a pieței creditării, alocând resurse importante atât pentru derularea activității de garantare dedicată IMM-urilor, cât și pentru implementarea programelor guvernamentale de garantare.

Volumul garanțiilor acordate de FNGCIMM în anul 2014 a fost de circa 6,5 miliarde lei, iar valoarea creditelor susținute de peste 9,4 miliarde lei.

Numărul total de garanții acordate de FNGCIMM în anul 2014 a fost de 35.570, în valoare totală de 6.455 milioane lei, cu o medie lunară de acordare de circa 3000 de garanții. Soldul total la data de 31.12.2014 al garanțiilor emise de FNGCIMM este în sumă de peste 15,1 miliarde lei.

Ponderea valorică a garanțiilor acordate în 2014 pentru finanțarea investițiilor a fost de 11,5% din total volum garanții, în timp ce ponderea garanțiilor pentru finanțarea capitalului de lucru a reprezentat 88,5% din totalul garanțiilor acordate.

Aceste date relevă aceeași tendință ce se manifestă și pe piața creditării, respectiv menținerea în rândul IMM-urilor a preferinței pentru garanţiile acordate pentru creditele ce finanțează capital de lucru, comparativ cu cele pentru investiţii, determinată cel mai probabil, de lipsa de apetit pentru risc a băncilor dar și de lipsa încrederii agenţilor economici în asumarea de riscuri pentru demararea proiectelor de investiţii.

FNGCIMM a continuat misiunea sa principală de susținere a IMM-rilor, acordând acestora un număr de peste 8.400 garanții, cu o valoare garantată de peste 2,5 miliarde lei, în timp ce volumul creditelor susținute a depăşit valoarea de 4,2 miliarde lei, rezultând o valoare medie a creditului garantat de circa 500 mii lei şi o valoare a garanției medii de aproximativ 300 mii lei.
Garanțiile au fost accesate în proporție de 50% de întreprinderile mici, urmate de întreprinderile medii, cu 26%, microîntreprinderile având o pondere de 24%. În decursul anului 2014 peste 60% din numărul de contracte de garantare emise de către FNGCIMM au înregistrat o valoare la acordare mai mică de 50 mii euro.

Evaluăm impactul social al garanțiilor acordate în 2014, prin accesarea de către IMM-uri a produselor noastre, contribuind astfel, la menţinerea a circa 120.000 de locuri de muncă.

Distribuţia garanţiilor acordate IMM în funcţie de domeniul de activitate al finanţării garantate relevă un apetit mai mare al companiilor din comerț, cu un volum de 45% din total (garanţii în valoare de 1.137 milioane lei), urmate de cele din industrie - 20% (502 mil lei), servicii - 15% (379 milioane lei), construcții - 12% (293 milioane lei) și agricultură - 8% (199 milioane lei).

Din perspectiva acordarii de garanții din surse primite în administrare de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, FNGCIMM a emis în anul 2014 un număr de 617 garanții în valoare totală de peste 809 milioane lei, din care 598 de garanții au fost acordate unităților administrativ teritoriale, iar 19 garanții au fost accesate de către IMM din sectorul agricol.

În ceea ce privește derularea programului Prima Casă, rezultatele anului 2014 consemnează acordarea unui număr de aproximativ 26.650 garanții, cu un volum de garantare de circa 2,2 miliarde lei, pentru finanțări accesate în valoare de peste 4,3 miliarde lei, cu o valoare medie a finanţării de circa 161.500 lei.

Procesul de curățare a bilanțurilor operată de sistemul bancar, prin scoaterea creditelor neperformante în afara bilanțurilor, a avut un impact semnificativ asupra activității FNGCIMM, generând în 2014 față de 2013, o creștere cu 45% a valorii cererilor de plată solicitate de către bănci. Rata cererilor de plată calculată la soldul garanțiilor a înregistrat la sfârșitul anului 2014, o creștere cu 60%, față de rata înregistrată la sfârșitul anului 2013.

În anul 2014, FNGCIMM și-a majorat provizioanele specifice de risc pentru garanțiile plătite, rata de acoperire cu provizioane a plăților ajungând la 94% la sfarsitul anului 2014 fata de 67% cât era anul precedent.

Anul 2014 a însemnat totodată punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României în urma controlului efectuat la Fond la sfârşitul anului 2012, care au devenit executorii în luna octombrie 2014 şi care au presupus inclusiv iniţierea de demersuri în instanţă pentru recuperarea de la salariaţi a unor prime acordate, cu încălcarea legii, în anii 2010 şi 2011.

În condiţiile dificile de finanţare a IMM-urilor, a riscurilor mari din activitatea de creditare datorită persistenței efectelor crizei financiare și a modificărilor în strategia finanțatorilor sub impactul noului cadru de reglementare bancară al UE, FNGCIMM închide anul 2014 cu venituri operaționale în valoare de 179,2 milioane lei și cu un rezultat al exercițiului financiar de 11,1 milioane lei.

În anul 2015 FNGCIMM își propune intensificarea colaborării cu autoritățile guvernamentale pentru implementarea optimă a instrumentelor financiare de tip garanții ce vor fi finanțate în cadrul programelor operaționale 2014-2020. Astfel, la sfârșitul lunii octombrie 2014, Guvernul României a aprobat un Memorandum privind desemnarea FNGCIMM ca organism de implementare pentru Instrumentele Financiare de tip garanţii finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020. De asemenea, Fondul va susține accesul la credite pentru cofinanțare, necesare beneficiarilor măsurilor aferente noilor Programe Operationale, ce urmează a fi lansate în anul 2015.

O altă axă prioritară a activității FNGCIMM în anul 2015 va urmări dezvoltarea unor noi produse de garantare în colaborare cu instituțiile financiare partenere, cu focalizare pe cerinţele specifice ale unor categorii de IMM-uri, în special a întreprinderilor noi și a celor tinere, aflate în prima etapă de dezvoltare.

În perioada imediat următoare FNGCIMM este pregatit să demareze acordarea de garanții în cadrul programului Prima mașină, program care sperăm să aibă același succes ca și cel avut de Prima Casă.

De asemenea, suntem în curs de negociere şi definitivare, cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor a unei noi Convenții cadru plafon de garantare care răspunde, pe de o parte solicitărilor finanţatorilor cu privire la clarificarea şi detalierea anumitor aspecte menite a uşura verificarea eligibilităţii beneficiarilor şi întocmirea dosarului de plată, iar pe de altă parte introduce elemente de analiză menite să reducă riscul FNGCIMM la acordarea garanțiilor și să fluidizeze procesul de analiză şi soluţionare a cererilor de garantare și a celor de plată la nivelul FNGCIMM.


.

Cuvinte cheie:  FNGCIMM  garantii  credite 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.