Halalai, EximBank: Avem toate atuurile pentru a derula operatiunile specifice unei banci de dezvoltare

16 martie 2015, 02.49 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucuresti - 16 martie 2015 - Performantele financiare si solvabilitatea ridicata a bancii, intensificarea si diversificarea activitatilor de sustinere a economiei, precum si specificul cadrului legal de functionare, adecvat asteptarilor autoritatilor in privinta crearii unei banci de dezvoltare in Romania, sunt argumentele principale care au stat la baza desemnarii EximBank ca gestionara a activitatii viitoarei entitati, bazata pe modelul de business polonez, a spus Traian Halalai, presedintele EximBank.

EximBank si-a dinamizat consistent activitatea in ultimii doi ani, atingand indicatori de performanta peste media pietei financiare. In 2014, banca si-a majorat expunerea totala pana aproape de pragul de cinci miliarde de lei, concomitent cu mentinerea unui nivel extrem de redus al creditelor neperformante (3,1%, mult sub media sistemului bancar care s-a situat la circa 14%).

”Cu atat mai mult, desemnarea EximBank pentru implementarea proiectului unei banci de dezvoltare romanesti reprezinta pentru noi o incununare a eforturilor depuse in ultimii doi ani in directia modernizarii bancii. La acest moment, EximBank detine toate atuurile pentru a derula operatiunile specifice unei banci de dezvoltare: avem un business solid care a generat in fiecare an profit, o structura imbunatatita a activelor si o solvabilitate ridicata la care se adauga si o echipa de profesionisti capabila sa implementeze si sa gestioneze activitatea de banca de dezvoltare. Desigur ca un rol important in alegerea EximBank pentru acest proiect l-a jucat si modul actual de organizare si functionare al bancii – destul de apropiat de cel al unei banci de dezvoltare, precum si experienta pe care o avem in administrarea fondurilor statului”, a mai spus Traian Halalai.

In opinia sa, prin extinderea mandatului actual al EximBank se creeaza premisele cresterii eficientei mecanismelor de sustinere a economiei locale si se permite o sincronizare mai buna a activitatii bancii cu politicile si strategiile guvernamentale la nivel national si pe sectoare de activitate.

”Se va genera o extensie a activitatii curente a bancii in sensul cresterii implicarii pe care EximBank o are in domeniul atragerii fondurilor europene si al obtinerii unui rol principal in implementarea proiectelor nationale si regionale de dezvoltare a infrastructurii”, a adaugat presedintele EximBank.

Traian Halalai a mentionat ca pentru alegerea modelului de business al viitoarei banci de dezvoltare a Romaniei, expertii EximBank au realizat o analiza a institutiilor similare din Uniunea Europeana (precum HBOR - Croatia, MFB - Ungaria, KfW – Germania, BDB – Bulgaria etc.) in urma careia s-a concluzionat ca modelul operational cel mai apropiat de dezideratul autoritatilor este reprezentat de cel al BGK (Bank Gospodarstwa Krajowego), banca de dezvoltare din Polonia.

”Modelul polonez – care si-a demonstrat viabilitatea instrumentelor financiare si a solutiilor de finantare oferite, in special in zona absorbtiei de fonduri europene - se pliaza foarte bine pe structura organizatorica actuala a EximBank ceea ce permite o implementare rapida a proiectului, fara sa implice cheltuieli bugetare”, a mai spus Traian Halalai.

El a adaugat ca viitorul cadru de functionare al bancii de dezvoltare va fi definitivat in cel mai scurt timp de grupul de lucru care reuneste experti ai EximBank, ai Ministerului Finantelor Publice si ai Ministerul Fondurilor Europene.

Autoritatile au decis recent ca viitoarea banca de dezvoltare a Romaniei sa fie construita pe structura EximBank, activitatea noii structuri urmand sa se concentreze pe finantarea economiei reale si cresterea eficientei politicilor macroeconomice, cu accent pe facilitarea absorbtiei fondurilor europene in perioada 2015-2020 prin asigurarea co-finantarii proiectelor care reprezinta angajamente ale Romaniei fata de UE cu impact potential de 6 miliarde de euro.

EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune - finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene.

Demersurile pentru infiintarea Bancii de Export Import a Romaniei – EximBank SA, ca agentie pentru sustinerea exporturilor au inceput in 1991, iar EximBank-ul romanesc a primit certificatul de nastere la 8 aprilie 1992.

Pornita la drum ca agentie de export, EximBank si-a largit in timp obiectul de activitate iar, in prezent, banca poate sprijini prin instrumentele sale financiare orice tip de societate comerciala, fie ca este IMM sau companie mare, deruleaza tranzactii internationale, ori se adreseaza numai pietei interne.

Astfel, de peste 20 de ani, EximBank se implica activ in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc, sprijinind prin instrumentele financiare de care dispune proiectele companiilor locale.

.

Cuvinte cheie:  EximBank  comunicat  presa  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.