Bucuresti - 20 februarie 2015
-
Autor: Gabriel Sincu, Director Executiv, Asistenţă fiscală ş juridică, EY România
Sunt, asemenea majorităţii oamenilor care lucrează în domeniu, impresionat de măsurile curajoase pe care autoritățile intenționează să le pună în practică prin proiectul Noului Cod Fiscal. Îndrăznesc să afirm că este cel mai îndrăzneț set de măsuri fiscale de care am avut parte în ultimii 25 de ani, depășind ca impact şi anvergură introducerea cotei unice din anul 2005. Sperăm ca acesta să se materializeze și să nu reprezinte doar un subiect de discuție pentru consultanți și presă pentru câteva săptămâni.
Cea mai dificilă întrebare la care trebuie să răspundă Guvernul este cu privire la sursele de acoperire a deficitului generat de aceste noi reguli, dar, în opinia mea, există acum suficiente resurse în zona de economie subterană, care ar putea acoperi cu succes gaura din bugetul de stat. Rămâne de văzut în ce măsură autoritățile vor reuși să colecteze aceste resurse, având în vedere faptul că vorbim despre evaziunea fiscală, o nucă ce s-a dovedit aproape imposibil de spart în ultimii 25 de ani.
Cea mai interesantă măsură pare să fie cea referitoare la eliminarea impozitului pe dividende, o adevărată surpriză pentru toată lumea. La prima vedere, idea este de salutat, dar întrebarea care se pune este în ce măsură aceasta va descuraja investițiile în favoarea decapitalizării întreprinderilor. Totodată, având în vedere că noile reguli vor face total neatractive sistemele de PFA, se pune întrebarea dacă nu vor încuraja o nouă tendinţă în ceea ce privește evitarea taxelor salariale, revenindu-se la moda microîntreprinderilor de la începutul anilor 2000.
In altă ordine de idei, eliminarea impozitului pe dividende poate reprezenta o gură de oxigen pentru piața de capital, funcționând ca un magnet pentru investitorii persoane fizice care vor cumpăra acțiuni în speranța obținerii de câștiguri din dividende ce vor fi neimpozabile.
Urmează un proces de analiză şi dezbatere publică pe tema noilor acte normative. Sperăm ca în urma acestuia să reușim să găsim un consens la nivelul tuturor jucătorilor din economie şi să putem avea începând de anul viitor un cod fiscal adaptat timpurilor pe care le trăim.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.
.
Cuvinte cheie:
studiu proiect Cod Fiscal