“Shakespeare by & by Căciuleanu” la TVR

Bucureşti - 23 decembrie 2014 - TVR 2 a programat în premieră, joi 25 Decembrie, ora 00:30, filmul spectacolului “Folia, Shakespeare&Co” de Gigi Căciuleanu care prezintă, pas cu pas, cum s-a construit spectacolul de către marele coregraf român Gigi Căciuleanu împreună cu trupa sa de tineri “dans-actori”, aşa cum însuşi maestrul o numeşte “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”.

Simultan, filmul, va fi difuzat si de TVR HD.

“Timp de peste o oră, dans-actorii – dintre care mulţi sînt „la origine“ actori (dans-actori îi numește coregraful) și au un tip de expresivitate scenică bine antrenată – explorează nebunul shakespearian în ipostaze diferite, în solouri, duete și scene de grup, de fiecare dată, însă, în relaţia cu dragostea.

Gigi Căciuleanu e unul dintre puţinii coregrafi care lucrează în România pasionaţi de limbaje interstiţiare, la limita dintre expresia fizică teatrală și magia vizuală a corpului în mișcare (pentru că da, frumuseţea unui trup care sfidează posibilităţile cotidianului încă își are menestrelii ei).” Iulia Popovici – Observator Cultural

Filmul este o co-producţie a TVR 2 și a Fundaţiei Art Production, având sprijinul JTI și al Asociației Global Art.

Scenografia este semnată de tânăra și talentata Corina Grămoşteanu, iar muzica de compozitorul Paul Ilea, care a creat inspirate variații muzicale pe tema binecunoscutei „Folia“, dans popular portughez a cărui frază muzicală a fost în vogă secole de-a rândul începând din Evul Mediu.

Regia TV: Andrei Măgălie.

.

Cuvinte cheie:  TVR 2  premieră  film  Gigi Căciuleanu  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.