Bucuresti - 18 decembrie 2014
-
Biroul de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY (TAS) câştigă premiul cel mare pentru a patra oară în ultimii cinci ani
Biroul de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY a fost desemnat Consultantul Financiar al Anului în Europa Centrală şi de Est
Biroul de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY (TAS) a fost desemnat Firma de Contabilitate a anului în Europa, pentru a patra oară în ultimii cinci ani, de către Mergermarket, o firmă independentă de furnizare date şi informaţii legate de fuziuni şi achiziţii, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Londra. Premiile Mergermarket M&A reprezintă cele mai râvnite recompense din cadrul industriei de profil în Europa.
Anterior, EY a câştigat premiul „Firma de Contabilitate a Anului” în 2013, 2012 şi 2010. De asemenea, EY a câștigat titlul de „Consultantul Financiar al Anului” în Europa Centrală şi de Est.
Această nouă distincţie, de Consultant Financiar al Anului în Europa Centrală şi de Est, vine ca urmare a creşterii numărului de tranzacţii încheiate cu consultanţă financiară din partea EY, de la 7 la 15, simultan cu creşterea valorilor tranzacţiilor, de la 281 milioane USD la 5.301 milioane USD, pe parcursul ultimilor trei ani. În plus, numărul profesioniştilor EY calificaţi pentru M&A din regiune a crescut de la 29 la 47.
Prin acordarea celor două premii, Mergermarket recunoaşte performanţele Biroul de Asistenţă în tranzacţii EY în dezvoltarea de relaţii de încredere cu executivi din întreaga lume prin oferirea de servicii de excelenţă – în linie cu strategia EY de a construi o lume mai eficientă, responsabilă şi colaborativă. Pe parcursul anului luat în calcul, TAS a oferit servicii de consultanță pentru 390 de tranzacţii şi a ocupat locul întâi în clasamentul Mergermarket atât în termeni de volume, cât şi de valori ale tranzacţiilor.
Florin Vasilică, Liderul TAS în România, declară: "Aceste premii reprezintă o recunoaştere a calității serviciilor de consultanță pe care le oferim zilnic clienţilor noştri. Structura noastră unică, integrată, din zona EMEIA – ca parte a unui business integrat de la nivel global – ne permite să asigurăm o continuitate a serviciilor şi consultanţă strategică dincolo de orice graniţe teritoriale. Patru premii întâi în decurs de cinci ani este o realizare remarcabilă – suntem mândri că ne menţinem în situaţia de a fi alegerea preferată de clienţi în consultanţă pe zona M&A în Europa."
EY TAS este reprezentată în 40 de ţări din Europa, cumulând un număr de 4.500 de profesionişti, dintre care mai mult de 300 sunt localizaţi în Europa Centrală şi de Est, 35 dintre aceştia reprezentând echipa TAS din România.
Florin Vasilică adaugă: "Excelența dovedită de echipa TAS a atins un nivel greu de depăşit. Clienţii noştri îşi doresc echipe foarte performante, care să dețină cea mai bună expertiză și competenţe puternice în domeniu. Aceste premii demonstrează felul în care noi furnizăm, în mod constant, servicii excepţionale clienţilor noştri din România şi din întreaga Europă."
Premiul acordat recunoaşte poziția de top pe care EY o deține în Europa și, de asemenea, încununează activitatea excepțională desfășurată de EY TAS la nivel global, în 2014. TAS a acordat consultanță în multe dintre mega tranzacţiile care au generat titluri de primă pagină în media globală. În acelaşi timp, TAS a atras un număr record de noi parteneri din cadrul companiei la nivel mondial, fapt care întăreşte şi mai mult competenţele din acest sector. De asemenea, tot în 2014, Biroul de asistenţă în tranzacţii al EY a integrat operațiunile firmei de consultanță Parthenon în vederea extinderii capabilităților strategice.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este "Building a better working world". Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.
.
Cuvinte cheie:
comunicat presa EY