Conferinţă Mediafax: Accesul pacienţilor cu cancer la informaţii şi la tratamente noi şi inovatoare

Bucuresti - 28 noiembrie 2014 - Agenţia de presă Mediafax organizează, miercuri, 3 decembrie, de ora 14.00, la spitalul Clinic Sf. Maria din Bucureşti, conferinţa cu tema "Accesul pacienţilor cu cancer la tratamente noi şi inovatoare, la informaţie şi prevenţie".

La eveniment, din seria "Mediafax Health Conferences", vor participa ca lectori-invitaţi Marius Savu - Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Vasile Ciurchea - Preşedintele CNAS, Rodica Nassar - Preşedintele Comisiei de Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Ion Luchian - Preşedintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat, Dr. Narcis Copcă – Şef Secţie Clinică 2 Chirurgie şi transplant, Spitalul Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti, Dr. Alexandru Eniu - Medic primar oncologie medicală, IOCN Cluj, precum şi reprezentanţi ai pacienţilor: Cezar Irimia - Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Olga Cridland – Preşedintele Asociaţiei P.A.V.E.L., Mihaela Militaru - Director European Cancer Patient Coalition (ECPC).

În cadrul evenimentului vor fi abordate teme de maxim interes precum: situaţia bolnavilor de cancer în România – provocări, obstacole, speranţe; perspectiva autorităţilor: accesul pacienţilor cu cancer la tratamente noi şi inovatoare, alături de informaţie şi prevenţie; inovaţii în medicină: tratamente noi, medicina personalizată, radioterapia şi chirurgia; perspectiva medicilor: unde se află medicina în ceea ce priveşte prevenţia şi tratamentul cancerului.
În zilele noastre, cancerul acoperă o arie de interes din ce mai mare la nivel global generată de ritmul alarmant cu care creşte numărul persoanelor diagnosticate cu această boală. Spre exemplu, în 2012 s-a estimat un număr de 14 milioane de cazuri noi şi se aşteaptă să se ajungă la 22 de milioane de cazuri anual în următoarele două decade. Noile cifre demonstrează că sunt necesare acţiuni imediate pentru a evita această situaţie.
Depistarea timpurie, diagnosticul corect şi tratamentul potrivit sunt extrem de importante în lupta cu această boală. În plus, ar trebui să devină obligatorie implementarea de programe de testare şi de depistare timpurie a cancerului, care sunt o investiţie, nu un cost pentru fiecare stat.
S-a demonstrat déjà că jumatate dintre cazurile de cancer de acum ar fi putut fi evitate dacă rezultatele cercetărilor realizate în ultimii ani ar fi fost implementate în mod corespunzător.

Contextul general din ţara noastră, dominat de permanente schimbari legislative, economice, politice, impune dezbateri continue şi presiune pe măsurile necesare prevenţiei şi tratării cancerului.
Trebuie găsite modalităţile optime de a asigura pacienţii cu tratamente de ultima generaţie, rezultate în urma multor ani de studii şi cercetare şi care le salvează sau îmbunătăţesc viaţa.
Cum se poate realiza acest lucru şi cum putem asigura accesul pacienţilor la tratamente noi şi inovatoare, precum şi la informaţie şi prevenţie?

Mai multe detalii despre agenda evenimentului "Mediafax Talks – Health Conferences" şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/oncologie

Despre Mediafax

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Anca Ionescu, PR & Events Manager Mediafax Talks – anca.ionescu@m.ro | 031.82.56.417/ 0754.929.146

Cuvinte cheie:  Mediafax  tratamente  cancer 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.