Bucureşti - 21 iulie 2009
-
Europharm Distribuţie în parteneriat cu Habitat for Humanity au demarat proiectul de voluntariat “Construim împreună pentru o viaţă sănătoasă”.
Până la finalul anului 2010, toţi angajaţii Europharm Distribuţie vor contribui cu aproximativ 6 000 de ore de muncă pentru construirea de case în folosul unor familii defavorizate.
În plus, compania va acoperi costurile de construcţie pentru mai multe case ce vor fi ridicate în 10 judeţe ale ţării, până în toamna anului viitor.
Prima casă la care voluntarii Europharm Distribuţie vor lucra, îndrumaţi de constructorii cu experienţă Habitat, este la Bechet, judeţul Dolj iar lucrările încep la data de 22 iulie 2009. Echipa de voluntari va lucra, timp de două zile la şantierul de construcţie al casei, impreună cu familia beneficiară.
“Abia aştept să avem şi noi o bucătărie adevărată cu aragaz şi apă curentă. Dar cel mai mult mă bucur când mă gândesc la cele două fete ale noastre şi cum va fi, mai ales pentru Maria, care acum are 5 ani, să crească în casa ei unde să se poată juca şi mai târziu învăţa.” a afirmat Viorica Stăvaru din Bechet, beneficiar.
„În acest proiect fiecare are ceva de câştigat: familia Stăvaru va beneficia de un nou început iar fiecare membru al Europharm Distribuţie poate să se implice în viaţa comunităţii.
Este o oportunitate pentru noi să lucrăm într-o companie care işi propune să dea înapoi societăţii o parte din beneficiile pe care le obţine şi să dezvolte în rândurile echipei spiritul de voluntariat şi într-ajutorare.
Prin implicarea fiecaruia dintre noi putem să contribuim la formarea unei comunităţi mai puternice şi mai sănătoase.” spune Margareta Mareş, Director General Europharm Distribuţie.
Angajaţii Europharm Distribuţie vor mai lucra pe şantierele Habitat din: Rădăuţi (Suceava), Oradea şi Beiuş (Bihor), Bălţeşti (Prahova), Oarja (Argeş), Moineşti (Bacău), Cumpănă (Constanţa), Cluj Napoca, Vânători (Neamţ) şi Timişoara. Asistaţi de angajaţi ai Asociaţiei Habitat for Humanity, constructori cu experienţă, de la care vor primi îndrumări în permanenţă, voluntarii vor participa alături de familiile beneficiare atât la de lucrări de construcţie cât si de finisare a locuinţelor pe parcursul celor 17 luni.
Europharm Distribuţie este un distribuitor de medicamente cu acoperire naţională şi portofoliu larg de produse, parte a grupului GlaxoSmithKline, care se dedica imbunatatirii vieţii oamenilor ajutandu-i să realizeze mai multe, sa se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. Misiunea Europharm se traduce atât în standardele activităţii profesionale curente, cât şi în implicarea activa în viaţa comunităţii, responsabilittea socială fiind parte integrantă a activităţii companiei. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Europharm Distribuţie sprijină o serie de programe sociale şi ştiinţifice.
Habitat for Humanity este o asociaţie non-profit dedicată eliminării condiţiilor improprii de locuit şi lipsei de adăpost din întreaga lume. Materialele şi banii provin din donaţii iar munca este făcută cu voluntari. Cei care beneficiază de ajutorul Habitat pentru a avea o locuinţă trebuie să muncească la construcţia casei lor şi a celorlalţi aflaţi în nevoie. Locuinţele Habitat sînt simple, decente şi sănătoase dar mai ales uşor de construit.
Mai mult de 1500 de familii din România au beneficiat pînă acum de sprijinul asociaţiei Habitat for Humanity.
Impreuna cu companii-partener, Habitat for Humanity si-a asumat misiunea de a da o noua sansa pentru integrarea sociala si ridicarea nivelului de trai al unor familii care traiesc la limita subzistentei.
Anca Gherasim
Communications Executive
GlaxoSmithKline Romania
0732 307 177
anca.gherasim@gsk.com
Pacuraru Petruta
Coordonator comunicare
Habitat pentru Umanitate
0728 979 939
petruta.pacuraru@habitat.ro
http://www.habitat.ro
Cuvinte cheie:
Europharm Habitat for Humanity voluntariat