Feminism sau feminitate? Statutul femeii pe scena românească de azi

Bucureşti - 28 octombrie 2014 -

Duminică, 16 noiembrie, începând cu ora 12.00, la Hanul Gabroveni, va avea loc dezbaterea Feminism sau feminitate? Statutul femeii pe scena românească de azi, parte componentă a Platformei Internaționale de Teatru București.

Dezbaterea va fi moderată de curatorul acestui eveniment, Cristina Modreanu (critic de teatru și profesoară), care, alături de Mihaela Sîrbu (actriță, producătoare, profesoară, fondatoarea Teatrului fără Frontiere), Andreea Bibiri (actriță, regizoare, producătoare), Dana Voicu (actriță, regizoare, profesoară) și Roxana Crișan (manager de talente), va încuraja un dialog consistent cu toți participanții.

În cadrul acestei sesiuni de discuții, se va încerca o clarificare a sensurilor acestor cuvinte cheie – feminism și feminitate - prin câteva exemple legate de lumea teatrului: invitatele sunt actrițe și teatrologi care au devenit producătoare, profesoare și animatoare ale scenei culturale românești. Ele activează atât pe scena oficială, cât și pe cea independentă, iar vocile lor ating adesea subiecte feminine. Prin tot ceea ce au făcut, pot fi considerate feministe, dar oare ele se consideră așa? Încercăm să aflăm împreună care este astăzi statutul femeii pe scena românească.

Programul primei ediții a Platformei Internaționale de Teatru București include, alături de această dezbatere, spectacole de teatru din Marea Britanie, Polonia și SUA, filme și o celebrare a talentului local printr-un casting național cu roluri din Ibsen.

Timp de 4 zile, în perioada 13-16 noiembrie, la Hanul Gabroveni, punctele de vedere feminine vor fi la ele acasă în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #1.

Evenimentul este organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu British Council și Institutul Polonez, și cu sprijinul Ibsen Scholarship.

Accesul la dezbaterea Feminism sau feminitate? Statutul femeii pe scena românească de azi este liber.

Detalii despre programul evenimentului sunt disponibile pe www.arcub.ro.


Urmăriţi-ne pe: cid:image002.jpg@01CE0DF9.4B950C00   cid:image004.jpg@01CE0DF9.4B950C00


ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.

În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Parteneri strategici: Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), British Council, Institutul Polonez, Ibsen Scholarship.

Parteneri media: Digi24, TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST, Avantaje, Business Review.

Parteneri media online: scena.ro, sub25.ro, observatorcultural.ro, avantaje.ro, port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro.

Persoană de contact (presă):
Delia Teșileanu – Specialist PR
delia.tesileanu@arcub.ro
0755.060.584

Cuvinte cheie:  ARCUB  dezbatere  feminism şi feminitate  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.