Concert extraordinar prilejuit de aniversarea a 150 de ani de la infiintarea Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti

Bucuresti - 15 octombrie 2014 - Pe 18 octombrie, in Sala mare a Ateneului Roman,

În urmă cu 150 de ani, în octombrie, 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţa Conservatorul de Muzică şi Declamatiune din Bucureşti.

S-a numit, de-a lungul timpului, Academie Regală de Muzică şi Artă Dramatică, Conservator de Stat, Academie de Muzică şi Universitate Naţională, iar istoria sa a reflectat întru totul istoria vremurilor tulburi pe care le-a parcurs într-un secol şi jumătate. O constantă a existat însă pe toată durata existenţei sale: ''Dăm tonul din 1864 şi iată că avem 150 de ani de continuitate în excelenţă'', spune Dan Dediu, Rectorul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
Primul rector al Conservatorului, Alexandru Flechtenmacher, îşi dorise să aducă această şcoală în rândul marilor instituţii muzicale ale lumii. Funcţionarea instituţiei a început cu un corp profesoral alcătuit exclusiv din profesori de import sau români şcoliţi în străinătate şi ajunge, câteva decenii mai târziu, să rivalizeze cu marile centre de învăţământ ale Europei. Când studenţii unei instituţii se numesc Dinu Lipatti, Ion Voicu sau Constantin Silvestri şi profesorii sunt Florica Musicescu, Constanţa Erbiceanu, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu sau Ionel Perlea, locul câştigat în constelaţia marii muzici este asigurat.

Pe 18 octombrie, de la ora 19:00, sala mare a Ateneului Român va gazdui un concert aniversar dedicat tuturor muzicienilor care au predat, învăţat si s-au dăruit acestei instituţii, timp de un secol şi jumătate, dar şi marelui public, celor care au aplaudat artiştii şi creaţiile generate de venerabila instituţie.

Evenimentul se anunţă a fi unul de mare clasă anunţând participarea extraordinară a muzicienilor Ruxandra Donose (mezzo-soprană), Valentin Gheorghiu (pian), Marin Cazacu (violoncel), Gabriel Croitoru (vioară), Viniciu Moroianu (pian), Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Alexandru Matei (percuţie), Sergiu Tuhuţiu (pian) şi ansamblul Violoncellisimo.

În program lucrări de: Heitor Villa-Lobos, Astor Piazzolla, Nikolai Rimski-Korsakov, Jules Massenet, Valentin Gheorghiu, Mihail Jora, George Enescu, Iannis Xenakis.
Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Filarmonicii G. Enescu.

Detalii pe www.unmb.ro

Parteneri: Ministerul Educatiei Nationale, Societatea Romana de Radiodifuziune, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Festivalul Enescu, Artexim, SNR-SIMC.
Sponsor: BCR

.

Cuvinte cheie:  concert  aniversar  Ateneu 

Imagini

Concert extraordinar prilejuit de aniversarea a 150 de ani de la infiintarea Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.