Financial Times: Țuca Zbârcea & Asociații, trei recomandări la capitolul inovație și locul 6 pe bătrânul continent

13 octombrie 2014, 12.21 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucuresti - 13 octombrie 2014 - Țuca Zbârcea & Asociații, singurii avocați din Europa de Est în Topul 50 al inovației. Românii fuseseră nominalizaţi pentru premiul ”Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală”, ocupând locul 6 printre firmele de pe bătrânul continent.

Raportul Financial Times Innovative Lawyers 2014 a fost lansat miercuri, 8 octombrie, la Londra, în cadrul unei ceremonii fastuoase organizată la Muzeul de Istorie Naturală/Natural History Museum, la care au participat 400 de reprezentanți ai mediului juridic și de business din Europa.

Aflat la ediția a 9-a, clasamentul celor mai inovatoare 50 firme de avocatură (Top 50) este dominat, și în acest an, de giganții internaționali Freshfields, Linklaters, Baker and McKenzie, Eversheds, Skadden Arps, Slaughter and May etc, alături de care avocați din Spania, Elveția, Irlanda, Portugalia, Olanda, Austria și România s-au aliniat la startul cursei dedicate inovației. Din Europa de Est, singura firmă de avocatură care a acces în Top 50 rămâne Țuca Zbârcea & Asociații.

Firma din ţara noastră a punctat la capitolul inovație în trei domenii de expertiză, și anume Financiar, Litigii și Drept societar/corporatist, consolidându-și astfel reputația internațională în aceste arii de practică. Cumulând 61 de puncte, românii au intrat direct pe locul 28, la egalitate cu spaniolii de la Gómez-Acebo & Pombo, și devansând nume precum Shearman & Sterling, Hogan Lovells, Simmons & Simmons, Cuatrecasas etc.

De asemenea, Țuca Zbârcea & Asociații a fost nominalizată la unul dintre cele trei mari premii ale serii, și anume ”Cea mai inovatoare firmă din Europa Continentală”, asigurându-și astfel locul 6 printre firmele de pe bătrânul continent, alături de A&L Goodbody, Garrigues, Uria Menendez, NautaDutilh, Vieira de Almeida e Associados, și la egalitate cu spaniolii de la Gómez-Acebo & Pombo. Câștigătorul în această categorie a fost tot o firmă spaniolă, și anume Garrigues.

Potrivit reprezentanților Financial Times, raportul Financial Times Innovative Lawyers reprezintă singura analiză la nivelul firmelor de avocatură din întreaga Europă asupra inovaţiei în afaceri. Anul acesta, studiul a inclus 188 case de avocatură și furnizori de servicii juridice, inclusiv consilieri in-house din marile corporații europene, sondajul presupunând colectarea de date și informații pertinente de la 550 de clienți ai firmelor de avocatură, avocați și experți.

Raportul Financial Times Innovative Lawyers ediția 2014 a fost lansat la Londra, în seara zilei de 8 octombrie, la la Muzeul de Istorie Naturală/Natural History Museum. Gazdele serii au fost Michael Skapinker, Assistant Editor al Financial Times și Reena SenGupta, fondatoarea companiei de consultanță RSG Consulting, unul dintre partenerii Financial Times pentru acest proiect. Cu același prilej, au fost decernate 15 premii în recunoașterea performanțelor înregistrate la capitolul inovație de către elitele mediului juridic european, dintre care 3 premii au mers către corporații europene.

Informaţii despre raportul Financial Times Innovative Lawyers sunt disponibile pe site-ul publicaţiei, după cum urmează:

http://rankings.ft.com/innovativelawyers/ft-law-50-law-firm-innovators-2014 (clasament Top 50),

http://rankings.ft.com/innovativelawyers/tuca-zbarcea--asociatii/most-innovative-law-firms-in-finance-2014#most-innovative-law-firms-in-finance-2014 (clasamentul în domeniul Financiar),
http://rankings.ft.com/innovativelawyers/tuca-zbarcea--asociatii/most-innovative-law-firms-in-dispute-resolution-2014#most-innovative-law-firms-in-dispute-resolution-2014 (clasamentul în domeniul Litigiilor) și http://rankings.ft.com/innovativelawyers/tuca-zbarcea--asociatii/most-innovative-law-firms-in-corporate-and-commercial-2014#most-innovative-law-firms-in-corporate-and-commercial-2014 (clasamentul în Drept societar/corporatist).



.

Cuvinte cheie:  Tuca Zbârcea  top  inovatie 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.