Bucuresti - 07 octombrie 2014
-
Din 2011, de când s-a deschis Policlinica Socială am oferit peste 15.000 de servicii medicale gratuite și integrate (consultații, tratamente, medicamente, proteze dentare, ochelari etc), către peste 1.500 de pacienți, cu ajutorul a 27 de cadre medicale voluntare și a mai mult de 100 de voluntari ce au dedicat 20.379 de ore de voluntariat;
• Peste 350.000 de euro investiți, peste 120 de sponsori, donatori și prieteni care au fost alături de acest proiect;
Fundația Regina Maria organizează cea de-a doua ediție a Galei Din Inimă pentru Viitor, pe 11 octombrie, la Cercul Militar Național, Sala de Marmură. Scopul evenimentului este, la fel ca și anul trecut, unul caritabil, sumele strânse din cadrul Galei fiind direcționate către Policlinicile Sociale, proiectul nostru de suflet.
Îndemnul Reginei Maria a României “Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim statornici și să căutăm cu trăinicie tot ce ne unește și nu ceea ce ne dezbină,” a reprezentat sursa de inspirație atât pentru proiectul Policlinicilor Sociale, cât și pentru parteneri și susținători, care ne-au acordat încrederea lor.
A doua ediție a Galei Fundației Regina Maria aduce împreună, pentru prima dată sub forma unui parteneriat unic în slujba unei cauze sociale, Fundația Vodafone România și Telekom România, pentru a oferi prin Policlinicile Sociale servicii medicale cu suflet celor aflați în nevoie. Aceste eforturi unite reprezintă un parteneriat de responsabiliate inedit între două companii private și o organizație nonguvernamentală pentru o cauză bună, o dovadă că ne putem uni forțele pentru a face lucruri bune și frumoase, indiferent de profilul activității noastre. Împreună oferim sănătate! Împreună promovăm dragostea, dăruirea, unitatea, responsabilitatea, încrederea, bucuria, respectul și exemplul personal.
Dr.Wargha Enayati, Președinte Fundația Regina Maria: “Această deschidere de a fi împreună în sprijinul unei cauze sociale va contribui cu siguranță la clădirea unei lumi mai bune. Suntem onorați să avem alături parteneri de încredere mici și mari și invităm pe oricine să ni se alăture pentru a dărui resurse și timp. Astfel îi ajutăm pe cei aflați în mare nevoie, dintr-un motiv sau altul, independent sau dependent de voința lor, în afara sistemului public de asistență.”
Ne bucurăm de încrederea și sprijinul oferit de: Fundația Vodafone România și Telekom România, Groupama Asigurări, ING Asigurări, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Agricover, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CGS Europe, Colliers International, Fundația Helpnet, KPMG, Ilex GSM, Mondelez, Pepsico, Pfizer, Porsche Group Romania, Raiffeisen Bank, Volksbank Leasing.
Gazdele evenimentului, ce va avea loc la Cercul Militar Național, Sala de Marmură, vor fi doctorul Wargha Enayati și Melania Medeleanu. Ei vor avea alături invitați de marcă, precum Excelența Sa, Adam Sambrook, Vice-ambasador Regatului Unit al Marii Britanii, Excelența Sa, Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în București, Prințesa Marina Sturdza, precum și alte personalități și invitați surpriză.
Acest eveniment de strângere de fonduri este foarte important pentru noi şi sperăm să obţinem suportul mediului de business şi a societăţii civile în eforturile noastre de a oferi asistenţă medicală de calitate celor care au cea mai mare nevoie şi pentru care accesul la serviciile medicale nu ar trebui să fie un lux. Oricine poate fi parte din acest proiect, fie printr-o donație (http://united.fundatiareginamaria.ro/), fie prin implicarea în programele noastre de voluntariat.
Despre Fundația Regina Maria
Ghidați de dorința de a crea o lume mai bună, în care dragostea pentru semeni se traduce prin puterea exemplului personal, prin grijă și acțiune, dr. Wargha Enayati şi soţia sa, Mitra Enayati au fondat în august 2010 Fundația Regina Maria. Acestă fundație este singura organizație non-profit care oferă asistență medicală integrată gratuită persoanelor fără asigurare medicală din București.
Contact: Sorina Ciotîrcă, Manager de Comunicare și Fundraising, Fundația Regina Maria, sorina.ciotirca@fundatiareginamaria.ro, 0743.151.569
Cuvinte cheie:
Gala Fundatia Regina Maria