Primăria Capitalei organizează Zilele Bucureștiului, în perioada 19-21 septembrie. Evenimentele se vor desfășura în Piața Constituției, Piața Universității, Parcul Cișmigiu și Centrul Istoric.
Porți deschise la Hanul Gabroveni
Sărbătoarea Bucureștiului va debuta joi, 18 septembrie, cu inaugurarea Hanului Gabroveni, monument istoric consolidat, reabilitat și modernizat cu fonduri norvegiene și de la bugetul local, care va deveni noul centru cultural al Capitalei.
În zilele de 20 și 21 septembrie, Hanul Gabroveni își deschide oficial porțile, în intervalul orar 10:00-20:00, pentru a-i întâmpina pe toţi cei ce doresc să cunoască mai bine unul dintre locurile care vor găzdui evenimente ce vor revitaliza peisajul cultural bucureştean.
Parcul Cișmigiu – Târgul Bucureștiului
Începând de vineri, 19 septembrie, și până în data de 21 septembrie, în Parcul Cișmigiu se va desfășura Târgul Bucureștiului, unde, în intervalul 10:00- 22:00, vizitatorii sunt așteptați cu o gamă diversă de produse, de la obiecte ale meșterilor populari la cele aparținând tinerilor creatori autohtoni, iar în zona culinară, culturală și socială acestora li s-a pregătit un spațiu alternativ de relaxare și de petrecere a timpului liber, în natură, alături de familie și prieteni.
Sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 15:00, va avea loc Parada costumelor de epocă, urmată de un spectacol de magie TeO Magic Show, iar de la ora ora 18:00, timp de jumătate de oră, se va desfășura deja legendara Bătaie cu Flori.
Începând cu ora 16:45, spectacolele artistice vor debuta cu Opera Comică De la Hora Mărțișorului la Călușari, urmată de minoritățile aromână, rromă, greacă, italiană, maghiară, turco-musulmană, germană, evreiască, iar de la ora 20:00 și până la 21:15, va urca pe scenă orchestra Valahia, cu Andreea Haisan, Gheorghiță Nicolae, Marioara Man Gheorghe și Maria Dragomiroiu.
Duminică, 21 septembrie, Târgul Bucureștiului continuă cu zona culinară, culturală, atelierele interactive, parada costumelor de epocă și Bătaia cu flori. Începând cu ora 17:00, programul artistic va debuta cu un spectacol susținut de grupul Trei parale, urmat de Midnight Colors, Anton Pann Ensemble, iar de la 18:50 vor urca pe scena din Cișmigiu Ozana Barabancea & Band, urmată de Silviu Biriș și Band București, Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, Irina Sârbu & Band și Marius Mihalache - Back to Swing.
Centrul Istoric
Dans în aer liber
Nu putea lipsi nici Centrul istoric din sărbătorirea Zilelor Bucureștiului. Astfel, începând de vineri 19 septembrie, timp de trei zile, în intervalul 17:00 – 23:00, intersecția străzilor Lipscani și Eugen Carada se va transforma într-un ring de dans în aer liber. Artiștii invitați vor dansa pe ritmuri latino și vor susține cursuri pentru cei ce doresc să învețe tainele coregrafiei.
PARK(ing) Day
Vineri, 19 septembrie, RFI România organizează, pentru a cincea oară consecutiv în Capitală, evenimentul PARK(ing) Day, un manifest pentru un oraș mai verde. Strada Lipscani din Capitală, zona din spatele Băncii Naționale a României, va fi acoperită, preț de câteva ore, cu 300 de metri pătrați de gazon viu și redată bucureștenilor care își doresc un oraș mai verde.
Bucureștenii sunt așteptați pe spațiul PARK(ing) Day cu o bibliotecă în aer liber, realizată cu sprijinul Seneca Anticafe, dar și cu ateliere pentru copii, realizate în parteneriat cu Teatrul Ion Creangă și Lafarge România. Asociația DaDeCe va susține un workshop de confecționare cărți din hârtie reciclată 100%, iar împreună cu City Garden, toți cei care vor trece pe Strada Lipscani vinerea aceasta, vor putea participa la atelierul „Plantează o floare”.
Piața Constituției
rEvoluția Muzicii Ușoare Românești
Un eveniment de excepție va avea loc în Piața Constituției, sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 20.00, unde se va desfășura rEvoluția Muzicii Ușoare Românești.
Pe scenă vor urca cei mai iubiți artiști români, de la Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Cristi Minculescu, Horia Moculescu până la Loredana, Delia, Marius Moga, Smiley, What’s UP, Adda, Ștefan Banică Jr. și mulți alții, iar publicul va fi invitat să cânte odată cu artiștii „De-ai fi tu salcie la mal”, „Strada Speranței”, „Bună seara, iubite”, „Truli, truli”, „Frumoasa mea”, „Mă întorc la tine, mare albastră”, „Lalele, lalele”, „Acasă”, „Pe barba mea” și multe alte piese care au traversat anii și au rămas vii în inima ascultătorilor.
iMapp Bucharest 555
Tot sâmbătă, de la ora 23:00, Palatul Parlamentului va deveni un ecran gigant, pe care se va proiecta iMapp Bucharest 555, un spectacol multimedia unic în Europa, urmat de DJ Open Air Party, care va transforma Piața Constituției într-un club în aer liber.
La iMapp Bucharest 555, vor fi proiectate 5 show-uri a câte 5 minute și 55 de secunde, pe cea mai impresionantă suprafață pe care o poate oferi o clădire. Deși fațada Palatului Parlamentului a mai fost folosită pentru proiecții, este prima dată când este încorporată într-un proiect de video-mapping, care presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme și culori suprafața clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza și reinterpreta aria gigantică a construcției, de aproximativ 20.000 de metri pătrați. Selecția echipelor de artiști a fost efectuată în urma unui concurs desfășurat pe siteul oficial al evenimentului, la care au participat echipe de artiști din întreaga lume. Dintre participanți, au fost selecționate 5 echipe cu un portofoliu deosebit, cărora li s-a oferit posibilitatea de a-și transforma ideile și viziunea în realitate, printr-un show de excepție. După ce vor avea loc toate cele 5 video-mappinguri, unul dintre ele va fi desemnat favoritul publicului, în urma unui vot prin sms, în timp real. Astfel, începând cu ora 23:05, show-ul debutează cu echipa Maxintensity din Ungaria, urmată de echipa The Macula - Cehia, echipa Damien Fountain din Franța, Les Ateliers Nomad din România și se încheie cu proiecțiile echipei SevenZero din Polonia.
Dj Open Air Party
După iMapp Bucharest 555, tot în Piața Constituției va avea loc, începând cu ora 24:00, DJ Open Air Party, eveniment ce-i aduce pe aceeași scenă pe Isabella „The Machine” Summers of Florence & The Machine și Whoo Kid (Official DJ of 50 Cent). În încheierea show-ului oferit de cei doi artiști internaționali, va mixa DJ Nico de Transilvania, ambasador al Last Night a DJ Saved My Life (proiect prin care cei mai importanți DJ din lume sărbătoresc ziua de 21 septembrie, Ziua Păcii).
Fântâni Arteziene București
Primăria Municipiului București şi Apa Nova București, invită bucureștenii vineri, 19 septembrie 2014, începând cu ora 19:00, să participe la inaugurarea primei etape a proiectului Fântâni Arteziene Bucureşti.
Evenimentul este susţinut printr-un spectacol live multimedia de către Zoli Toth Project, în cadrul proiectului Bach in Showbiz, pe teme de muzică clasică, pop, rock, jazz şi folclor românesc, propuse de compozitorul Adrian Enescu.
Piata George Enescu – Folk You!
Sâmbătă, 19 septembrie, și duminică, 20 septembrie, în intervalul orar 19:00-23:00, în Piața George Enescu se va desfășura Festivalul Folk You!.
Astfel, în cele două zile de festival vor urca pe scenă Vama, Pasărea Rock, Antract, Nicu Alifantis,Taxi, Florin Chilian și Alexandru Andrieș.
Piața Universității – Concert de muzică alternativă și spațiu expozițional
Tot vineri, 19 septembrie, pe esplanada cu statui de la Universitate, începând cu ora 20:00, până la ora 23:00, va avea loc un concert de muzică alternativă cu cele mai cunoscute trupe românești ale momentului: The Speakers, The Amsterdams, Les Elephants Bizarres, Luna Amara, Omul cu Şobolan şi Alternosfera.
În perioada 19-28 septembrie, esplanada cu statui se va transforma într-un spațiu expozițional, care va găzdui o instalație de artă contemporană - Feed me! a artiștilor Marilena Oprescu Singer și Radu Pop. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 28 septembrie, apoi proiectul va parcurge un traseu itinerant în străinatate, urmând să ajungă printre altele și la Centrul Ars Electronica din Linz.
Simbolurile Bucureștiului la Palatul Brâncovenesc
Și Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” din Mogoșoaia participă, în perioada 19 - 21 septembrie, la sărbătoarea „Zilele Bucureștiului” cu evenimente la care sunt invitați copii din școlile bucureștene și centre de plasament, care vor putea lua parte la ateliere de creație, susținute de artiști plastici. Tot pentru copii se vor organiza un minicircuit de Formula 1, sub formă de competiție cu premii, și jocuri interactive susținute de actori profesioniști. De asemenea, bucureștenii vor fi invitați în curtea palatului la teatru, precum și la concerte în aer liber. Curtea palatului va fi decorată cu o pictură 3D supradimensionată, care va înfățișa imagini din trecutul și prezentul Bucureștiului, precum și o proiecție a Bucureștiului în viitor.
La „Palatele Brâncovenești” din Mogoșoaia, duminică, 21 septembrie, începând cu ora 17:00, va avea loc un recital ADDA, iar de la 17:30, se va juca piesa de teatru “5 femei de tranziție” de Rodica Popescu Bitănescu. Spectacolul este urmat (în intervalul 19:15-19:45) de un concert Byron și de un recital Nightlosers, care va începe la ora 19:50.
De asemenea, vineri, 19 septembrie, la Palatul Copiilor, va avea loc Forumul Elevilor. Evenimentul va reuni reprezentanții liceelor bucureştene, iar elevii vor participa la workshopuri de dezvoltare şi consiliere personală.
Accesul publicului la toate evenimentele organizate de Zilele Bucureștiului este liber.
Detalii despre evenimente sunt disponibile pe siteul: www.bucuresti555ani.ro și pe www.arcub.ro.
Piesa București 555 de ani: https://www.youtube.com/watch?v=04HGJ3fVQ2w
ZILELE BUCUREŞTIULUI
septembrie 2014
19 septembrie 2014
10:00 – 22:00 Târgul Bucureştiului (Parcul Cişmigiu)
10:00 – 22:00 Zonă culinară, culturală, socială (Parcul Cişmigiu)
10:00 – 22:00 FEED ME! – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii – la statui)
10:00 - 17:00 PARK(ing) Day (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor Carada cu Lipscani)
13:00 – 18:00 Ziua Elevilor Bucureşteni (Palatul Naţional al Copiilor)
17:00 – 23:00 Bucureştiul dansează (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor Carada cu Lipscani)
19:00 – 23:00 Folk You! (Piaţa George Enescu)
20:00 – 23:00 Concert de muzică alternativă (Piaţa Universităţii – la statui)
20 septembrie 2014
10:00 – 20:00 Porţi deschise la Hanul Gabroveni
10:00 – 22:00 Târgul Bucureştiului (Parcul Cişmigiu)
10:30 – 13:30 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)
10:00 – 22:00 Zonă culinară, culturală, socială (Parcul Cişmigiu)
10:00 – 22:00 FEED ME! – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii – la statui)
15:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă (Parcul Cişmigiu)
17:00 – 20:00 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)
16:00 – 17:00 Spectacol de magie „TeO Magic Show” (Parcul Cişmigiu)
17:00 – 23:00 Bucureştiul dansează (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor Carada cu Lipscani)
18:00 – 18:30 Bătaia cu flori (Parcul Cişmigiu)
18:00 – 22:00 Spectacole artistice (Parcul Cişmigiu)
19:00 – 23:00 Folk You! (Piaţa George Enescu)
20:00 – 23:00 Concert extraordinar - rEvoluția Muzicii Uşoare Româneşti (Piaţa Constituţiei)
23:00 – 24:00 Spectacol multimedia unic în Europa - iMapp Bucharest 555 (Piaţa Constituţiei)
24:00 – 04:00 DJ Open Air Party (Piaţa Constituţiei)
21 septembrie 2014
10:00 – 20:00 Porţi deschise la Hanul Gabroveni
10:00 – 22:00 Târgul Bucureştiului (Parcul Cişmigiu)
10:00 – 22:00 Zonă culinară, culturală, socială (Parcul Cişmigiu)
10:30 – 13:30 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)
16:00 – 17:00 Spectacol de magie „TeO Magic Show” (Parcul Cişmigiu)
17:00-17:30 Bătaia cu flori (Parcul Cişmigiu)
17:00 – 20:00 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)
10:00 – 22:00 FEED ME! – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii – la statui)
15:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă (Parcul Cişmigiu)
18:00 – 22:00 Spectacole artistice (Parcul Cişmigiu)
17:00 – 23:00 Bucureştiul dansează (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor Carada cu Lipscani)
17:00 - 17:20 - recital ADDA (Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia)
17:30 – 19:00 - piesa de teatru „5 femei de tranziție” de Rodica Popescu Bitănescu (Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia)
19:15 - 19:45 – concert Byron (Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia)
19:50 - 20.30 - recital Nightlosers (Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia)
18 - 28 septembrie
10:00 – 22:00 FEED ME! – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii – la statui)
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.
În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.
Parteneri media: TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, media TRUST,
Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro.
Persoană de contact (presă):
Delia Teșileanu – Specialist PR
delia.tesileanu@arcub.ro
0755.060.584