Robert Palmer, unul dintre cei mai importanți consultanți din sectorul cultural european va fi prezent la Conferința Regională IFEA Europe, organizată de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în perioada 18-21 septembrie, la Sala ARCUB și la Hanul Gabroveni (Str. Lipscani 84-90), pentru a susține prezentări în sesiunile dedicate Capitalei Culturale Europene, networking-ului între profesioniștii în domeniu și proiectelor de succes.
Consultant independent, cu o experiență de peste 30 de ani, Robert Palmer este, în continuare, implicat într-un spectru mare de proiecte culturale ce vizează dezvoltarea organizațională, strategia culturală, festivaluri și evenimente, dezvoltarea culturală a orașelor și aspecte ale economiei industriilor creative.
Robert Palmer este, de asemenea, autorul unui studiu întreprins pentru Comisia Europeană, lucrare ce cuprinde evaluarea a 40 de orașe care au câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană, precum și fost președinte al juriului ce examinează proiecte culturale de acest tip. Portofoliul lui include 12 Capitale Culturale Europene, printre care recent desemnatele Leeuwarden 2018 (Olanda) și Plovdiv 2019 (Bulgaria), dar și Glasgow și Bruxelles, în calitate de director de proiect. Participanții la Conferința Regională IFEA Europe vor beneficia de expertiza celor doi vorbitori, invitați special la sesiunea de discuții Capitală Culturală Europeană, pe data de 19 septembrie, respectiv Trevor Davies și Robert Palmer.
Palmer va susține o prezentare și în cadrul sesiunii Proiecte de succes, din data de 20 septembrie, oferindu-le participanților șansa de a afla tehnici de organizare și dezvoltare a evenimentelor culturale de la unul dintre cei mai importanți oameni din domeniul cultural.
Alături de Trevor Davies și Robert Palmer, Conferința Regională îi va aduna pe Allan X. Grige (Președintele IFEA Europe), Colm Croffy (Directorul executiv al Asociației Irlandeze de Festivaluri și Evenimente), William Culver-Dodds (Vicepreședintele IFEA), precum și pe vorbitorii locali: Laura Coroianu (Managing Partner EMAGIC), Aura Corbeanu (Vicepreşedinte executiv UNITER), Anca Ioniță (Lector universitar dr. - UNATC), Alex Ciucă (hoinaru.ro, Social Media Manager Ideo Ideis, Managing Partner Superior Media), Nora Ioniță (Communication Strategy Expert, Managing Partner EvolutionMedia), Alis Vasile (Arts Projects Manager, British Council), Oltea Șerban Pârâu (Centrul Cultural Media Radio România) și Oana Dobre (SoNoRo).
Taxa de înscriere pentru organizațiile românești va fi acoperită de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Accesul la Conferință va fi posibil numai în baza înregistrării nominale și prezentând biletul eliberat de platforma de înregistrare, alături de un act de identitate.
Informații referitoare la înregistrare puteți afla contactându-ne la adresa delia.tesileanu@arcub.ro sau la numărul de telefon 0755.060.584 (persoană de contact: Delia Teșileanu). Înscrierea la Conferința Regională IFEA se poate face în perioada 22 august – 18 septembrie, utilizând această platfomă.
Detalii suplimentare despre programul conferinței sunt disponibile pe www.arcub.ro.
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.
În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.
Sponsor: Aqua Carpatica
Partener Principal: Radisson Blu
Parteneri media: TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Business Review
Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro.
Persoană de contact (presă):
Delia Teșileanu – Specialist PR
delia.tesileanu@arcub.ro
0755.060.584