Sănătate de nota 10 în noul an școlar

Bucureşti - 11 septembrie 2014 -

În aceste zile sunt în toi pregătirile frenetice pentru școală. Am ales o școală bună, cumpărăm hăinuțe, cărți, caiete și ghiozdan pe măsură. Însă toate acestea nu ne feresc copiii de pericolele intrării în colectivitate: infecții respiratorii, boli diareice, oboseală și nervozitate din pricina emoțiilor. Iată de ce poate cea mai importantă etapă în pregătirea pentru noul an școlar constă în protejarea sănătății copiilor noștri. Există soluții naturale care îi ajută pe cei mici să facă față marilor provocări la început de an școlar.

Probioticele – scut de apărare a copiilor contra infecțiilor

Odată cu intrarea în colectivitate, copiii se confruntă frecvent cu infecții respiratorii sau gastrointestinale. Bolile copilăriei sunt „un rău necesar”, pentru că învață sistemul imunitar al copilului cum să lupte cu boala și îi creează acestuia o bancă de anticorpi pentru toată viața. Dar asta nu înseamnă că bolile grave sau complicațiile lor pot fi considerate  firești. Nicidecum! Iar pentru a ne proteja copilul de aceste îmbolnăviri serioase avem la îndemână soluții simple și dovedite științific. Una dintre acestea este creșterea apărării naturale a organismului prin reechilibrarea florei intestinale. Acum este momentul să începeți o cură cu probiotice și prebiotice. Iată cum acționează acestea pentru sănătatea copiilor.

Intestinul conține 60%-70% din celulele imunitare ale organismului. De aceea, flora intestinală exercită un efect de barieră care limitează pătrunderea și înmulțirea agenților patogeni. Un studiu, în care au fost incluși 135 de copii preșcolari și școlari, demonstrează că o floră intestinală reechilibrată, prin administrarea de probiotice și prebiotice, ajută la prevenirea infecțiilor respiratorii și a celor gastrointestinale. Studiul, coordonat de Mario Cazzola, a fost prezentat în cadrul Congresului ORL al European Respiratory Society (2010). În cadrul studiului, copiii au fost împărțiți în 2 grupuri: unii au primit un placebo, iar celorlalți li s-a administrat zilnic un pliculeț ce conținea o combinație unică de: probiotice de la Institutul Rosell, prebiotice (fructo-oligozaharide din sfeclă de zahăr) și vitamina C.

După 3 luni, rezultatele au fost următoarele: în rândul copiilor care au primit probiotice, prebiotice și vitamina C, riscul de boli infecțioase a fost cu 25% mai mic comparativ cu grupul placebo, iar numărul copiilor care au absentat de la școală din cauza unei îmbolnăviri a scăzut cu 40% în raport cu grupul placebo.

Gastroenterocolita, pericol de sezon

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la copii în perioada de tranziție vară-toamnă este gastroenterocolita. Această infecție digestivă este de obicei trecătoare și fără urmări grave, însă simptomele devin de-a dreptul chinuitoare dacă nu sunt tratate rapid. Gândiți-vă că poate cu o răceală sau cu nasul puțin înfundat copilul poate merge la școală, dar din cauza diareei el este nevoit să rămână acasă. De aceea este esențial să avem la îndemână un remediu rapid și eficient în caz de diaree. În acest scop, medicii spun că ideal este să utilizăm un antidiareic care acționează rapid, reducând numărul scaunelor diareice și în același timp restabilind funcția normală a intestinului. Gelatina tanat este un astfel de antidiareic, care are proprietatea de a forma o peliculă protectoare la nivelul peretelui intestinal. Astfel se limitează contactul agenților patogeni cu mucoasa intestinală, contribuind la eliminarea lor prin scaun. Gelatina tanat are rolul de a restabili funcția fiziologică a peretelui intestinal și de a proteja mucoasa intestinală inflamată. Prin studii clinice s-a demonstrat că gelatina tanat are un efect rapid, care apare în primele 12 ore de la administrare.

Gelatina tanat nu se absoarbe sistemic, nu acționează asupra sistemului nervos central și nici asupra motilității intestinale. Este o substanță sigură în tratamentul sugarilor și copiilor. În plus, gelatina tanat are gust neutru, se dizolvă în puțină apă sau ceai și este acceptată cu ușurință de copii. Aceste aspecte sunt cu atât mai importante în cazul copiilor, cărora nu întotdeauna li se administrează ușor medicamentele.

Ajutor din natură pentru calmarea emoțiilor la început de an școlar

Primele zile de școală sunt adesea însoțite de emoții puternice și stres atât pentru elevi, cât și pentru părinții lor. Ba chiar în cazul copiilor sensibili la factori de stres, frica și nervozitatea se pot transforma în nopți nedormite, blocaj emoțional, refuz de a merge la școală. Tensiunea interioară și emoțiile puternice se manifestă printr-o serie de simptome fizice și comportamentale. Copiii sensibili la stres sunt palizi, au buzele uscate, uneori prezintă ticuri, tuse nervoasă, enurezis nocturn (fac pipi în pat), chiar și manifestări somatice precum diareea, constipația, voma, diverse dureri sau stări de rău inexplicabile. Nu de puține ori, acești copii se plâng aproape tot timpul de oboseală, au dificultăți la adormire sau se trezesc deseori noaptea.

Există un sirop 100% natural cu ajutorul căruia se poate ține sub control stresul, astfel încât copiii să se bucure de primele zile de școală și să aibă toate șansele de reușită pe parcursul anului școlar. Acest remediu conține 7 plante foarte eficiente pentru susținerea capacității de concentrare și combaterea emoțiilor excesive: Valeriană, Hamei, Talpa-gâștei, Roiniță, Sunătoare, Crețușcă, Păducel. Substanțele active din aceste plante stabilizează emoțiile (sentimentele de teamă, neliniște, anxietate); diminuează hiperstimularea sistemului nervos central; ajută la dobândirea și menținerea stării de calm în situații de criză, ajută la o adormire rapidă și un somn profund în perioadele stresante (mai puține treziri nocturne); conferă un somn sănătos pe timpul nopții și energie la trezire, susținând capacitatea de concentrare și echilibrul emoțional în timpul zilei.

Kitul pentru sănătate de nota 10 în noul an școlar

GTS Solution pune la dispoziția părinților produsele PROBIOSAN, TASECTAN și RELAXEN – 3 soluții terapeutice eficiente, sigure și ușor de acceptat de către copii.

 PROBIOSAN este un supliment alimentar bazat pe sinergia între probiotice – prebiotice – vitamina C. El conține o asociere unică de: probiotice (tulpinile unice Lactobacillus helveticus R52, Bifidobacterium bifidum R71, Bifidobacterium infantis R33), prebiotice (fructooligozaharide din sfeclă de zahăr) și vitamina C. Se administrează 1 pliculeț/zi, înainte de micul dejun.

 TASECTAN este un antidiareic pe bază de gelatină tanat, care nu se absoarbe sistemic, nu acționează asupra sistemului nervos central și nici asupra motilității intestinale. Este sigur în tratamentul sugarilor și al copiilor. Pentru copii, este disponibil sub formă de plicuri cu pulbere. Are gust neutru, este foarte ușor acceptat de copii și se administrează dizolvat într-o cantitate mică de apă sau ceai. 


RELAXEN sirop este un produs sigur, natural, fără dependență și alte efecte secundare. Se administrează copiilor cu vârsta peste 3 ani, 1 linguriță/zi, seara. Siropul mai conține miere și suc din fructe de pădure. Are un gust plăcut, este ușor de administrat, iar substanțele active din plante se asimilează rapid în organism. 


Produsele sunt disponibile în farmacii și pe www.qlife.ro 

Despre GTS Solution

GTS Solution identifică și furnizează soluții medicale inovatoare pentru îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a pacienților.

Mai multe detalii pe   www.gotosolution.com

Steluta Indrei

PR Specialist

GTS Solution SRL

Electromagnetica Business Park,

Calea Rahovei 266-268, building no. 3,

Room 4, District 5 - Bucharest, Romania

e-mail: steluta.indrei@gotosolution.com

web: www.gotosolution.com

tel: 0735.209.245

.
http://www.gotosolution.com/

Cuvinte cheie:  GTS Solution  probioticele  infecţii  copii  şcoală  

Imagini

Sănătate de nota 10 în noul an școlar
Sănătate de nota 10 în noul an școlar
Sănătate de nota 10 în noul an școlar
Sănătate de nota 10 în noul an școlar

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.