„Producția de energie termică din surse regenerabile de energie” este titlul simpozionului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) în București, Hotel Intercontinental, Sala Fortuna, marți, 20 mai 2014, între orele 9:00 şi 17:00.
Simpozionul reprezintă cea de-a doua etapă a programului iniţiat şi finanţat de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania (BMWi) care se adresează firmelor româneşti şi germane interesate să dezvolte afaceri bilaterale în domeniul energiilor regenerabile, având ca scop promovarea pe plan local a sistemelor şi produselor germane destinate energiilor regenerabile. Costurile evenimentului sunt suportate integral de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania prin programul Renewables Made in Germany.
Potențialul pe care îl oferă piața românească pentru producția de energie termică din surse regenerabile de energie va fi prezentat de domnul dr. Emil Calotă, vicepreședintele ANRE. Specialiști de la renumite institute de cercetare din Germania, precum doamna Marlen Schurig, șefa departamentului sisteme energetice, Institutul Fraunhofer pentru Fizica Construcțiilor sau domnul Bernhard Weyres-Borchert, Președinte al Societății Germane pentru Energie Solară, dar și reprezentanți ai unor importante instituții din România, cum ar fi domnul Benone Velcescu, Consilier Superior în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vor expune diferite abordări ale temei.
Prima etapă a programului a constituit-o elaborarea unui studiu de specialitate realizat de AHK România care a fost transmis Ministerului Federal al Economiei și Energiei și care are ca scop familiarizarea companiile interesate din Germania cu realitatea si problemele cu care se confruntă piața de energii regenerabile din România.
Cea de-a treia etapă o constituie întâlnirea efectivă a firmelor din Germania participante la delegație cu posibili parteneri de afaceri, firme din România. Reprezentanții firmelor germane vor fi însoțiți la aceste întâlniri de către angajați ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.
În acest context, simpozionul de marți, 20 mai 2014, vine în deschiderea delegației de afaceri și va ajuta la stabilirea unor prime contacte între marii consumatori energetici din România, specialiștii energetici, firmele românești și companiile germane. La manifestare vor fi prezenți reprezentanți ai guvernului federal alături de experți germani și români care vor expune atât aspectele legislative actuale, cât și soluțiile tehnice și experiențele concrete privind obținerea de energie termică din energii regenerabile, România beneficiind de un potențial deloc neglijabil de biogaz și biomasă.
Cele opt firme germane care doresc să intre, respectiv să îşi consolideze poziţia pe piaţa din România, îşi vor prezenta pe scurt sistemele şi produsele. Pentru o mai bună informare privind respectivele companii, vă rog să vizitați pagina www.ahkrumaenien.ro, secțiunea Evenimente sau www.econet-romania.com.
Persoane de contact:
Pentru simpozion:
Dr. Ilinca Pandele
Camera de Comerţ şi Industrie
Româno-Germană
Str. Clucerului 35, et.2
011363 Bucureşti
E-mail: pandele.ilinca@ahkrumaenien.ro
Tel.: 021 207 91 17
Fax: 021 223 15 38
www.ahkrumaenien.ro
Carmen Kleininger
Camera de Comerţ şi Industrie
Româno-Germană
Str. Clucerului 35, et.2
011363 Bucureşti
kleininger.carmen@ahkrumaenien.ro
Tel.: 021 2079150
Fax: 021 223 15 38