Bucureşti - 07 mai 2014
-
Până în prezent, Salvaţi Copiii a reuşit să doteze 18 maternităţi cu echipamentele necesare menţinerii în viaţă a 3.600 de nou nascuti prematur.
Astăzi, câţiva dintre micuţii salvaţi de-a lungul timpului de programul de modernizare a secţiilor de nou-născuţi iniţiat de Salvaţi Copiii au un mesaj pentru toţi cei care s-au implicat în programul de redirecţionare a 2% către maternităţile din România.
Pe lângă împărtăşirea recunoştinţei copiilor care astăzi sunt bine, Salvaţi Copiii aminteşte că 25 Mai este ultima zi în care se mai pot redirecţiona 2% din impozit către salvarea celor 1.900 de bebeluşi care mor anual în maternităţile din România.
“În România, de la an la an, mii de copii vin pe lume fără nicio şansă de a supravieţui, în principal din lipsei echipamentelor din materninati. Ca într-o loterie, unii dintre ei au, însă, “norocul” de a se naşte într-un spital dotat corespunzător pentru naşterile premature. Prin filmul pe care vi-l prezentăm azi, câţiva le mulţumesc celor care au realizat că printr-un gest atât de simplu, precum redirecţionarea a 2% din impozit către programul nostru de modernizare a maternităţilor, le-au redat dreptul la viaţa.” - Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii.
Vă invităm să urmăriţi filmul de mulţumire aici:
https://www.youtube.com/watch?v=iABuLwj1w24&feature=youtu.be
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. In cei 24 de ani de activitate organizatia a inclus in programele sale educationale, de protectie si de informare peste 1 milion de copii.
Organizaţia Salvaţi Copiii România va dedica campania de colectare a 2% din impozitul pe venit din 2014 (corespunzător anului fiscal 2013) secţiilor de nou-născuţi şi maternităţilor din România, dar şi femeilor însărcinate şi mamelor cu copii până în 5 ani din comunităţile defavorizate.
Persoana de contact Andreea Rusu
email:rosc@salvaticopiii.ro Tel : 0744 36 09 15
Cuvinte cheie:
Salvati Copiii donaţii echipamente maternităţi