Bucuresti - 15 aprilie 2014
-
Cei mai buni elevi de gimnaziu si de liceu la informatica au participat la inceputul lunii aprilie la faza nationala a Olimpiadei de Informatica. Liceenii din intreaga tara s-au intalnit la Pitesti (4 - 9 aprilie 2014), in timp ce juniorii au concurat la Slobozia (10 - 14 aprilie 2014). ECDL ROMANIA a pastrat traditia de a sustine acordarea medaliilor pentru toti castigatorii, apreciind si in acest an cele mai bune rezultate la Olimpiada Nationala de Informatica.
Mai mult de 300 de elevi insotiti de profesorii lor de informatica s-au intalnit vineri, 4 aprilie 2014, la Teatrul Alexandru Davila din Pitesti in cadrul festivitatii de deschidere a etapei nationale a Olimpiadei de Informatica pentru liceu.
Au urmat doua zile de concurs, doua probe, in urma carora s-au acordat premiile: 5 premii I (la clasa a XI-a au fost la egalitate cu punctaj maxim, 600), 4 premii II si 3 premii III (conform metodologiei se acorda cate un premiu I, cate un premiu II si cate un premiu III, la fiecare clasa) si 33 de mentiuni (10% din participanti).
Dintre acestia, elevii clasati in prima jumatate de la fiecare clasa au primit medalii de aur, argint si bronz in cadrul festivitatii de premiere ce a avut loc la Universitatea Constantin Brancoveanu luni, 7 aprilie 2014.
Pe 8 aprilie a avut loc proba de baraj pentru selectarea lotului national ce va reprezenta Romania la olimpiadele internationale de informatica. La proba au participat 153 de elevi, din care s-au selectat primii 20, formandu-se lotul national largit.
Cinema Galax din Slobozia a fost pe 10 aprilie 2014 gazda deschiderii oficiale a Olimpiadei Nationale de Informatica pentru gimnaziu. Si juniorii au avut doua zile de competitie, la final formandu-se lotul national. Olimpiada s-a incheiat cu premierea ce a avut loc duminica, 13 aprilie.
ECDL ROMANIA incurajeaza performanta fiind un partener de traditie al olimpiadelor nationale de profil Informatica si Tehnologia Informatiei organizate de Ministerul Educatiei Nationale.
ECDL ROMANIA
Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai raspandit program de certificare a competentelor digitale recunoscut la nivel international in 150 de tari si numara pana in prezent 13 milioane de persoane inregistrate in program.
In afara Europei, certificarea este cunoscuta sub numele ICDL (International Computer Driving Licence).
ECDL ROMANIA este Operatorul National al licentei ECDL in Romania, cu o retea de peste 700 de centre de instruire si testare acreditate pe intreg teritoriul tarii.
Pentru mai multe informatii accesati www.ecdl.ro sau www.ecdl.org.
.
Cuvinte cheie:
elevi olimpiada informatica