Bucureşti - 29 mai 2009
-
S.C. MEDSAN S.R.L. din Cluj-Napoca anunţă implementarea proiectului „Dezvoltarea de servicii integrate medicale şi IT în medicina muncii pentru promovarea unei abordări centrate pe beneficiar în actul medical – e–MEDSAN” în perioada mai 2009 – februarie 2011.
Proiectul este finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional, integrându-se în axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, domeniul de intervenţie 4.3. „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”
Scopul acestui proiect este diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor oferite de centrul medical MEDSAN în domeniul medicinii muncii.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea de noi servicii – activităţi preventive, consiliere individuală pe factorii de risc, creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la prevenirea bolilor profesionale şi educaţia pentru sănătate.
Principalele activităţi din cadrul proiectului vor fi:
1. Dezvoltarea serviciilor oferite şi facilitarea accesului la acestea – prin dezvoltarea unui pachet de servicii integrate şi utilizarea IT pentru facilitarea accesului beneficiarilor la acestea.
2. Dezvoltarea infrastructurii serviciilor MEDSAN prin amenajarea şi dotarea unor spaţii destinate îmbunătăţirii calităţii serviciilor ofertate
3. Promovarea serviciilor integrate MEDSAN la nivel local, judeţean şi regional
Prin implementarea proiectului, MEDSAN urmăreşte obţinerea unor rezultate ca:
- lansarea unui serviciu inovativ de asigurare a accesului protejat la informaţii medicale pe piaţa serviciilor de medicina muncii a municipiului Cluj-Napoca, judeţului şi regiunii Nord Vest;
- oferirea unui serviciu mobil de medicina muncii dezvoltat în concordanţă cu nevoile beneficiarului, corespunzător echipat pentru deplasări în alte oraşe ale judeţului şi regiunii;
- dezvoltarea gamei de servicii de diagnostic şi investigare ofertate de MEDSAN prin amenajarea şi dotarea unui laborator de analize performant;
- amenajarea şi dotarea centrului pentru activităţi IEC (Informare, Educare, Comunicare);
- lansarea unui e-newsletter pentru clienţii corporate şi persoane fizice ai MEDSAN şi distribuirea de materiale promoţionale legate de proiect;
- dezvoltarea echipei centrului şi creşterea eficienţei şi competitivităţii firmei.
Impactul pe care promotorii proiectului îl estimează la nivel regional constă în îmbunătăţirea stării de sănătate a beneficiarilor. MEDSAN va contribui la creşterea pieţei de servicii medicale de medicina muncii la nivelul localităţii Cluj Napoca şi la nivelul regiunii, contribuind la dezvoltarea unui sector important pentru Cluj – sectorul de sănătate.
Centrul Medical MEDSAN
Ilie Măcelaru nr.28, Cluj Napoca
tel/fax: 0264-597603
e-mail: medical@medsancluj.ro
http://www.medsancluj.ro
Cuvinte cheie:
Medsan implementare proiect