JAZZAJ LA ARCUB. Trupa ARIFA revine la Bucureşti

Bucureşti - 20 martie 2014 -

În luna aprilie, în cadrul seriei de concerte live, Jazzaj la ARCUB, trupa Arifa revine la Bucureşti, pentru noi recitaluri cuceritoare, reunite sub titlul „Secret Poetry“. După ce în 2013, când au lansat albumul „Anatolian Alchemy“, s-au bucurat de un binemeritat succes, membrii grupului propun pentru seara de 5 aprilie, un program deosebit de atrăgător, care include piese foarte noi, precum: „Secret Poetry“, „Nine Lives“, „Jade Garden“, dar şi compoziţii pe care publicul le îndrăgeşte foarte mult: „La Lune“, „Anatolian Alchemy“ sau „Dacian Tale“. Un element de noutate pe care grupul îl aduce în concertul de pe scena de la ARCUB este acela că, printre melodiile interpretate, vor fi introduse compoziţii ale marelui compozitor român Dimirie Cantemir.


Înfiinţată în 2010, trupa Arifa -  compusă din: Alex Simu (România) - clarinet tenor şi laptop; Michalis Cholevas (Grecia) tarhu şi ney; Franz von Chossy (Germania) pian  şi Sjahin During (Turcia/Olanda) - percuţie afro-anatoliană - îmbină armonios tradiţiile muzicale străvechi, din Orientul Mijlociu şi Balcani, cu jazz-ul şi improvizaţiile muzicale contemporane. Piesele pe care le interpretează constituie o îmbinare rafinată, bine proporţionată, de ritm şi sunet, ce cucereşte publicul prin aranjamente inspirate, diversitate de compoziţie şi neconvenţional. Trupa Arifa propune o formulă  originală de valorificare a performanţelor unor vechi instrumente, precum ud-ul (cobză turcească) sau diferite instrumente de percuţie, de origine africană şi orientală. În plus, în compoziţiile sale se poate resimţi spiritul muzical contemporan, reprezentat de pian, clarinet sau saxofon.


Concertul „Secret Poetry“, susţinut de trupa Arifa la Sala ARCUB va începe de la ora 20.00 şi succede recitalurile lunii martie, când din programul inclus în seria muzicală Jazzaj la ARCUB, au făcut parte artişti celebri ai muzicii de jazz, precum Maria Răducanu şi chitarisul Krister Jonsson sau Vali Răcilă şi Balkanamera Jazz Quartet.


ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.


ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest International Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.


În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.


Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt principalii finanţatori ai Centrului Cultural ARCUB.


Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.


Preţuri: 45 lei (Categoria I) si 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.  


Parteneri media: TV City, RFI România, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, media TRUST, Forbes, Caţavencii.


Parteneri media online: Port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro

Persoană de contact (presă):
Mirela CARA – PR Representative
0725.347.287

http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ARCUB  concerte  jazz 

Imagini

JAZZAJ LA ARCUB. Trupa ARIFA revine la Bucureşti
JAZZAJ LA ARCUB. Trupa ARIFA revine la Bucureşti

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.