Tabere de vară în străinătate, şcoli de elită din Europa şi consultanţă educaţională gratuită – la târgul World Education din Bucureşti

Bucuresti - 14 martie 2014 - Tabere de vară în străinătate şi învăţământ secundar în cele mai bune colegii occidentale vor fi oferite în cadrul târgului internaţional World Education, la Hotel Athenee Palace Hilton - Bucureşti, pe 15 şi 16 Martie /Sămbătă şi Duminică/ între orele 11:00- 16 :00.

Târgul se adresează familiilor care au copii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, care doresc o diplomă prestigioasă de studii sau o tabără de limbi străine , în străinătate.

Elevii români vor avea ocazia să se întâlnească personal cu reprezentanţi ai 30 de şcoli de renume din Marea Britanie, Elveţia, Portugalia, Germania şi Belgia . Diploma primită în urma absolvirii la aceste şcoli garantează admiterea la universităţi de top, fapt care determină o creştere în fiecare an a numărului de candidaţi din România pentru studii în străinătate, a declarat Svetlan Danev coordonator al târgului organizat de lntegralEdu - compania de consultanţă educaţională numărul 1 în regiunea Balcanilor. În opinia sa, cei mai mulţi candidaţi pentru învăţământul secundar din România sunt cu vârste între 11 şi 16 ani iar cel mai mare interes este pentru Marea Britanie şi Elveţia, datorită calităţii studiilor şi admiterii garantate la universităţi de top. "Numai anul trecut, numărul de elevi români în şcolile britanice a crescut cu 40%", a spus Danev. El a comentat că acest lucru confirmă previziunile British Council privind învăţământul secundar conform cărora, până în 2020, peste 10% din studenţii străini din Europa de Est, în Anglia, vor fi români. Organizatorii au raportat o creştere a numărului de candidaţi din afara Bucureştiului, numărul de familii din provincie reprezintând 25% din numărul total al acestora.

Numărul candidaţilor pentru tabere de vară în străinătate a crescut de asemenea cu 30%,cursurile de limbi străine în străinătate devenind un mecanism important în pregătirea pentru ouniversitate peste hotare. Numai în ultimele două luni, peste 100 de copii s-au înscris pentru o tabără de limbi străine în străinătate, în birourile lntegralEdu.

Ca urmare a interesului crescut, la World Education Fair vor participa şcoli de top, care sunt pentru prima dată în Bucureşti. Printre acestea sunt Mander Portman Woodward şi renumita St Clare's Oxford, cunoscută sub numele de "şcoala premianţilor" . Printre absolvenţii colegiului se numără manageri de talie mondială precum preşedintele clubului de fotbal Juventus, omul de afaceri italian Andrea Agnelli. Pentru prima dată sosesc la Bucureşti şi reprezentantul Şcolii Internaţionale portugheze Algarve cu programe de studiu în sistem britanic şi reprezentantul centrului Altitude International Camps, situat într-unul dintre cele mai scumpe staţiuni elveţiene . Cunoscută sub numele de "şcoala pentru campioni", CATS College va oferi o reducere de 30 % din taxele de şcolariza re pentru copiii din România. Absolvent al colegiului este şi campionul de Formula 1 Lewis Hamilton iar şcoala, în ultimii cinci ani, a devenit una dintre cele mai preferate de familiile din România. La târg va fi prezent şi Liverpool College, care oferă învăţământ secundar fără taxe de şcolarizare şi este propunerea cea mai avantajoasă din. punct de vedere financiar.

Tabere pentru copii ambiţioşi şi talentaţi vor oferi şi două dintre cele mai bune centre de limbi străine din Europa - BBIS Berlin Brandenburg International School din Germania şi Ceran Lingua International din Belgia. Organizaţia britanică Exsportise va oferi numeroase cursuri pentru fanii fotbalului. Centrul lucrează în parteneriat cu şcoala de fotbal a echipei "Arsenal", care face antrenamentele copiilor în timpul vacanţei de vară. Printre propunerile sale se regăsesc cursuri de limbi străine combinate cu antrenamente de tenis, golf, călărie, baschet, hochei, rugby şi dans.

Pentru a extinde oportunităţile de finanţare a studiilor în străinătate pentru familiile din România, la târg vizitatorii vor beneficia de consultanţă gratuită pentru orice buget şi va fi lansat şi concursul pentru

burse, pentru elevii români care doresc să studieze în Marea Britanie, SUA şi Elveţia în această toamnă . Candidaţii vor trebui să se prezinte cu foaia matricolă cu notele din ultimii trei ani de studiu în România .

Preţurile produselor educaţionale sunt variate şi există oferte pentru orice buget. Spre exemplu, preţul unei tabere de vară în străinătate cu o durată de 2 săptămâni variază între 900 şi 1700 de euro în funcţie de ţară şi programul ales, iar în timpul târgului toate taberele de vară oferite de centrele şi şcolile participante vor beneficia de o reducere de preţ de 5%.

Burse şi reduceri la taxele de şcolarizare cuprinse între 30 şi 60% vor oferi chiar şi şcolile de top. Pentru Marea Britanie, preţul unui an de studiu variază între 12.000 GBP şi 30.000 GBP, pentru Germania - 30.000 EUR- 35.000 EUR. Programul include noi seminarii şi prezentări specializate, printre care se numără prezentarea susţinută de directorul Colegiului elveţian Leysin, Dr. Steve Ott, pe tema "The Future of Education- How Each Child Can Reach their Full Potential", dar şi a specialistului în domeniul orientării profesionale de la centrul român YourWay - Life and Career Counseling, Mihaela Feodorof, pe tema “Alege-ţi drumul potrivit".

Târgul oferă gratuit şi cele două cataloage în limba română de licee de elită şi de tabere de limbi străine în străinătate . Înregistrarea pentru eveniment şi pentru întâlnirile personale şi consultaţiile gratuite se poate face online pe www.worldeducation.ro sau la birourile de înregistrare din cadrul târgului.

Pentru informatii suplimentare ne puteţi contacta la : lntegralEdu, teodora@integraledu.ro sau 021.311.05 .72

Cuvinte cheie:  tabara  vara  strainatate  targ 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.