Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş anunţă lansarea proiectului POSDRU „SPO LOCAL – DIRECT ACCESIBIL”

21 februarie 2014, 11.07 - Administraţie Publică   Afaceri   IT&C  

Bucureşti - 21 februarie 2014 -

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Argeş și partenerii săi au plăcerea de a anunța lansarea oficială a proiectului „SPO LOCAL – DIRECT ACCESIBIL”. Evenimentul este programat în data de 21 februarie 2014 la Hotel Ramada din Piteşti (Calea Bucureşti nr. 31), începând cu ora 11.00.


Proiectul POSDRU/123/4.1/S/13021 „SPO LOCAL – DIRECT ACCESIBIL” este derulat AJOFM Argeş, având ca parteneri agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din Călăraşi, Teleorman şi Giurgiu şi agenţia de comunicare Media One (București).


Inițiativa se adresează personalului Serviciului Public de Ocupare (SPO) la nivel local şi îşi propune îmbunătăţirea serviciilor oferite de acesta persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Prin proiect, va fi creat un sistem electronic ce va simplifica accesul publicului şi al angajaţilor la orice informaţii sau documente relevante din cadrul instituţiei. Demersul proiectului porneşte de la o constatare actuală ce caracterizează piaţa forţei de muncă din România ultimilor ani: dinamica şi rapiditatea schimbărilor necesită identificarea de noi măsuri de ocupare, precum şi dezvoltarea serviciului public, ca răspuns la cerinţele pieţei muncii.


La conferinţa de lansare, vor fi prezenţi reprezentanţii parteneriatului proiectului, care vor prezenta activităţile şi rezultatele aşteptate ale acestuia, respectiv modalitatea de îmbunatăţire şi diversificare a tipurilor de servicii furnizate cetăţenilor şi instituţiilor, prin simplificarea accesului la serviciile oferite şi fluidizarea schimbului de informaţii şi documente. 


Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 4. Modernizarea Serviciului Public de Ocupare, Domeniul major de intervenţie 4.1. Întărirea capacităţii Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor de ocupare, şi se derulează în perioada ianuarie 2014 - martie 2015. Valoarea totală a proiectului este de 12.114.769 de lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de 9.086.076,75 de lei, iar contribuţia proprie reprezintă 3.028.692,25 de lei.


Proiect cofinanţat din Fondul Social European,


prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

Contact:
Nicolae Victor Bădescu – Director Executiv
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş
E-mail: ajofm@ag.anofm.ro

Cuvinte cheie:  AJOFM  lansare  proiect 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.