Bucuresti - 29 ianuarie 2014
-
Pe 9 februarie vor incepe la Rasnov filmarile unui nou scurtmetraj, in regia lui Vlad Ionel, creator independent de film.
Filmul “Necrolog in do major” se incadreaza in genul “thriller” si ii are in distributie pe actorii Ciprian Mistreanu, Jassmine Cristina Goldeanu si Adi Nastac, ce vor da viata unor personaje de factura diferita aduse impreuna, si care, in final, isi vor releva fiecare scopul unic intr-o conjunctura atipica, dar emotionala.
Ciprian Mistreanu a mai colaborat cu regizorul Vlad Ionel la scurtmetrajul “Promit”, care a fost selectat la editia 2012 a Festivalului de Film TIFF Transilvania. Actorul este absolvent al UAT Targu Mures si este cunoscut publicului pentru aparitiile din lungmetrajele “Despre oameni si melci”, “Portretul luptatorului la tinerete”, “Vizita arhiepiscopului”, si scurtmetrajele “Trei zile” si “Kiev”.
Jassmine Cristina Goldeanu a absolvit UNATC si a jucat in “Brigada neagra” 2013, film care a castigat Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit.
Adi Nastac este muzician profesionist, iar in cadrul noului scurtmetraj va juca rolul “Omul cu vioara”.
“Necrolog in do major” va fi produs cu sprijinul profesionistilor Mihai Stefanica si Iulian Stanciu (parteneri ai proiectului) si a co-producatorului Adrian Eremia. De asemenea, filmul va fi realizat cu participarea lui Bogdan Stefanescu - D.O.P., a Alinei Csiki - producator executiv si a lui Adrian Voinescu, in calitate de producator al scurtmetrajului.
Cei care vor sa sprijine realizarea filmului pot deveni parteneri sau sponsori, beneficiind astfel de promovarea implicita a imaginii lor.
Filmul “Necrolog in do major” va fi inscris in competitie la categoria Scurtmetraje din cadrul celor mai importante festivaluri de film din Romania si din strainatate.
Despre regizor
Vlad Ionel s-a nascut pe 27 ianuarie in Brasov. Dupa ce a absolvit Liceul de Arte Brasov, a urmat studiile Universitatii de Arte si Design din Cluj Napoca, sectia: Fotografie, Media (imagine de film si TV, multimedia – sunet, montaj).
Interesul catre fotografie l-a ghidat treptat spre cinematografie: in perioada 2003-2007 realizeaza o serie de scurtmetraje cu care participa la festivaluri de film din tara si strainatate. In 2009 a absolvit masterul cu un proiect video despre “Mecanismele Creatiei”.
Un an mai tarziu filmeaza “Promit” cu care va fi selectat la Festivalul de Film TIFF Transilvania. Din 2013 pana in prezent dezvolta proiecte noi, cel mai important fiind scurtmetrajul “Necrolog in do major”, ce va fi finalizat in martie 2014.
Vlad Ionel isi semneaza filmele prin “Progressive Arts”.
Date de contact:
Alina Csiki – Producator executiv
Telefon: 0744878253/0722724555
Email: alina_bianca_csiki@yahoo.com
Cuvinte cheie:
filmari scurtmetraj competitii