Bucureşti - 20 ianuarie 2014
-
Cu ocazia alegerilor locale și parlamentare de anul trecut, Partidul Social Democrat a devenit o forță politică în regiunea Centru. Victoria domnului Ioan Cindrea la Sibiu și promovarea în funcția de ministru a domnilor Constantin Niță și Mircea Dușa demonstrează reușita organizațiilor PSD din regiunea Centru. Colegii Horia Grama de la Covasna, Vasile Gliga de la Mureș și Ioan Dîrzu de la Alba sunt parlamentari serioși și puternici ai partidului.
Este o ocazie extraordinar de bună pentru organizațiile noastre să își unească forțele pentru a-și fructifica potențialul cu ocazia alegerilor europarlamentare. Pentru a face acest lucru este nevoie să lucrăm împreună și să ne consultăm mai mult pentru a convinge cetățenii din zonele noastre că social democrația are proiectele cele mai bune pentru construcția unui trai mai bun pentru oamenii din această zonă. Declar acest lucru ca om care a copilărit în Brașov, ca vicepreședinte al PSD Alba și ca președinte al PES activists România, structură cu peste 7000 de membri puternic reprezentantă în această regiune.
În urmă cu 5 ani, organizațiile noastre au fost dezbinate iar pe listele PSD nu a existat un adevărat candidat social democrat pentru Regiunea Centru. Lupta politică cu PDL, mai intensă decât poate în alte zone din țară, dar și dificultatea colaborării cu PNL, nu ne permite să eșuăm și să nu avem un candidat al nostru, al Centrului României. În această bătălie îmi declar disponibilitatea să intru ca și candidat care cunoaște foarte bine nevoile județelor din Regiunea Centru, ca și om politic cunoscut la Bruxelles de către liderii Partidului Socialiștilor Europeni, ca și om care își dorește să facă cât mai multe pentru zona din care provine. Știu că această bătălie politică nu va fi ușoară dar sunt convins că am forța să ajut PSD-ul să devină și mai puternic în Regiunea Centru.
O parte din proiectele mele politice pentru Regiunea Centru sunt următoarele:
- deschiderea unei Ambasade (delegații) regionale de reprezentare a intereselor județelor din Regiunea Centru la Bruxelles. Prin această delegație urmează să fie promovate produsele, tradițiile și punctele de interes turistic din regiunea centru.
- crearea unui organism sau structuri europene într-unul din județele din Regiunea Centru. Până în prezent potențialul regiunii centru a fost identificat în următoarele domenii: energie, turism, cercetare și multiculturalism.
- voi milita pentru cel puțin unul dintre orașele din regiunea centru să devină capitala europeană a tineretului sau capitala europeană a sportului
- deschiderea de puncte de informare și consultanță europeană în toate județele din Regiunea Centru prin care cetățenii, companiile și administrațiile locale vor fi informate despre legislația europeană și oportunitățile de finanțare europeană. Obiectivul principal este de a începe accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles.
Câteva informații despre Victor Negrescu:
Pregătire academică
Doctor în științe politice specializarea afaceri europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative
Stagiu doctoral în cadrul Colegiului European din Brugges
Master în afaceri europene și internaționale în cadrul Univerității Pierre Mendes France și al Institutului de Studii Politice din Grenoble
MBA româno-francez în cadrul Academiei de Studii Economice și al CNAM Paris
Experiență profesională
Lector universitar doctor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și al Universității Creștine Dimitrie Cantemir
Poziții manageriale în cadrul mai multor companii românești și internaționale
Poziții de consilier în cadrul mai multor instituții publice românești și europene
Experiență politică
10 de experiență politică în PS (Franța) și în PSD
A ocupat funcții de consilier politic, președinte de organizație municipală, vicepreședinte de organizație județeană, purtător de cuvânt, candidat la alegerile parlamentare.
PES activists România este o organizație compusă din membrii și simpatizanți PSD interesați să activeze în politica europeană prin intermediul Partidului Socialiștilor Europeni. Astăzi organizația noastră are peste 7000 de membrii în toată țara iar structura noastră este bucuroasă să fi organizat deja peste 300 de evenimente din 2007 până în prezent. PES activists România este oficial recunoscută de către statutul PSD și de către mai multe acorduri europene care îi conferă responsabilitatea pentru a dezvolta dezbaterea pe teme europene și colaborarea cu partide și militanți de stânga din întreaga Europă.
Cu prietenie,
Victor NEGRESCU
Președinte-coordonator național
PES activists Romania
+4 0735.169.777
.
Cuvinte cheie:
PES activists alegeri europarlamentare