Allevo publica pe 24 ianuarie codul sursa al primei aplicatii open source pentru procesarea tranzactiilor financiare, FinTP

Bucuresti - 10 ianuarie 2014 - Anuntul oficial va fi facut in cadrul evenimentului organizat in data de 24 ianuarie 2014, la Athenée Palace Hilton Bucharest, incepand cu orele 18:00. Prin participarea profesionistilor din domeniul financiar-bancar si informatic, evenimentul are ca principal obiectiv lansarea comunitatii open-source din jurul proiectului FinTP.

Cu acest prilej vor fi trecute in revista principalele repere ale celor 15 ani de activitate Allevo si vor fi prezentate schimbarile operate - datorita adoptiei modelului open source - la nivelul proceselor sale organizationale si al structurii de conducere.

Proiectul FinTP a aparut odata cu constientizarea faptului ca evolutia tehnologica a facut ca inclusiv sistemele de plati (bancare) si instrumentele aferente de procesare a tranzactiilor financiare sa devina o comoditate si sa nu mai actioneze ca diferentiatori competitivi. Drept urmare, Allevo a simtit nevoia unei noi constructii de afaceri care sa adreseze problema bugetelor IT in scadere (prin reducerea substantiala a investitiei initiale de capital si a costurilor operationale), a accesului liber la cunostinte si sa promoveze lucrul in colaborare, cu scopul realizarii unui standard semantic pentru cresterea interoperabilitatii tranzactiilor financiare intre diferite industrii si geografii. Asa s-a ajuns la dezvoltarea primei platforme open source destinata procesarii tranzactiilor financiare – FinTP – care beneficiaza de succesul aplicatiei qPayIntegrator, aflata in exploatare din 2005 la institutii financiar-bancare de top.

La doi ani de la initierea proiectului FinTP, proces ce a implicat nu numai migrarea catre open source, dar si restructurarea firmei pentru a corespunde noului model de business, Allevo publica prima versiune de cod FinTP sub licenta GPL V3.

Suita asigura suport pentru cele mai utilizate instrumente de transfer de fonduri (ordine de plata, debit direct, instrumente de debit), incluzand functionalitati operationale de management al riscului (filtrare tranzactii AML, detectie duplicate, reconciliere contabila), raportare de lichiditate, managementul remiterilor, conformitate cu SEPA, TARGET2.
Succesul proiectului FinTP depinde in mare masura si de consolidarea comunitatii FINkers United (Financial Thinkers United) – o comunitate de membri ai ecosistemului financiar-bancar, deschisa unui spectru larg de profiluri de expertiza profesionala, menita sa intretina si sa dezvolte aceasta platforma. Comunitatea FINkers United este guvernata de principii de etica in afaceri, colaborare, siguranta, transparenta si eficienta. Allevo va intreprinde toate demersurile pentru a crea o comunitatea activa, capabila sa sustina si sa dezvolte produsul. In aceasta idee, evenimentul din 24 ianuarie este un prilej pentru FINkers United de a castiga noi specialisti printre membrii sai.

Contact:
SC ALLEVO SRL
Ioana Moldovan, Social Media Manager
Tel: 0723 20 20 49
e-mail: ioana.moldovan@allevo.ro
www.fintp.org

http://www.allevo.ro/

Cuvinte cheie:  Allevo  publicare  cod  FinTP 

Imagini

Allevo publica pe 24 ianuarie codul sursa al primei aplicatii open source pentru procesarea tranzactiilor financiare, FinTP

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.