Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, deține calitatea de Operator al Programului PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural, lansat în noiembrie 2013.
Programul este finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014 și reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanțare nerambursabile pentru sectorul cultural din România.
Sprijinul financiar nerambursabil are o valoare totală de 16.470.588 euro (85% este acordat de statele donatoare - Norvegia, Islanda și Liechtenstein, iar 15 % reprezintă cofinanțarea asigurată de la bugetul național) și este destinat proiectelor care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea și facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural și natural românesc.
În acest context, Ministerul Culturii anunță deschiderea, în data de 6 ianuarie 2014, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru proiectele mari și pentru schema de granturi mici. Sesiunea se va încheia în data de 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru schema de granturi mici.
Valoarea asistenței financiare nerambursabile aferentă proiectelor mari este de 9.821.004 euro, iar cea aferentă schemei de granturi mici este de1.176.470 euro.
Solicitanții eligibili sunt instituțiile publice, ONG-urile din domeniul patrimoniului cultural sau al minorităților etnice, cultele și asociațiile religioase legal recunoscute, precum și instituțiile de învățământ superior sau de cercetare.
Activitățile ce vor fi finanțate în cadrul proiectelor vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, precum și crearea infrastructurii pentru digitizarea resurselor culturale. Programul dorește să susțină activități de conservare și promovare a patrimoniului imaterial al comunităților etnice și culturale, inclusiv a populației rome.
Informații detaliate privind Ghidul solicitantului și depunerea cererilor de finanțare sunt disponibile pe pagina web dedicată Programului –
www.fonduri-patrimoniu.ro – începând cu data de 6 ianuarie 2014.
Așteptăm, cu interes, un număr cât mai mare de proiecte creative, care să contribuie la dezvoltarea comunităților și să pună în valoare patrimoniul cultural și natural din România.