Bucureşti - 13 mai 2009
-
Parteneriatul cu Habitat for Humanity România şi Lafarge a ajuns la cel de-al şaselea an
Cumpăna, 12 mai 2009. În această săptămână, o echipă de 14 angajaţi Lafarge lucrează voluntar la realizarea compartimentărilor, plafoanelor şi finisajelor interioare pentru o dublă unitate locativă a cărei fundaţie a fost turnată anul trecut, în luna octombrie, tot prin muncă voluntară. Cei 14 voluntari formează cea de a opta echipă Lafarge care a lucrat până acum pe şantierele Habitat for Humanity din România, ei venind în acest moment în ajutorul a două familii aflate în nevoie de o locuinţă în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
Lafarge - România şi Habitat for Humanity România au semnat în luna septembrie 2008 un nou parteneriat pe următorii 5 ani. Acesta reprezintă angajamentul comun de a contribui la construirea şi/sau renovarea de locuinţe în comunităţile unde există filiale Habitat, cu scopul de a asigura familiilor selectate de organizaţie, o locuinţă sigură, decentă şi accesibilă ca preţ.
“Din 2003 până în 2012, valoarea totală a contribuţiei materiale, financiare, în muncă voluntară, în donaţii de unelte şi echipamente de lucru, va reprezenta aproximativ 300.000 de euro. Ambiţia noastră este să promovăm Habitat for Humanity în cât mai multe comunităţi în care ne desfăşurăm activitatea şi, după modelul celei mai tinere filiale Habitat, cea din Cumpăna, vrem să generăm, prin exemplul societăţii şi cel personal al oamenilor noştri, multiplicarea actelor de voluntariat şi implicare socială”, a declarat Camelia Săvoiu, Director de Comunicare Lafarge România.
Anual, se organizează şi sunt implicate în şantiere de construcţie Habitat, câte două echipe de voluntari Lafarge. Se ţinteşte, astfel, o participare minimă de 15% din rândul propriilor colaboratori, obiectiv care va ridica la peste 250 de participanţi numărul total al voluntarilor Lafarge în primii 10 ani de parteneriat.
“Voluntarii Lafarge prezenţi în această săptămână pe şantierul Habitat au realizat în condiţii de securitate lucrările de construcţie în folosul a două familii nevoiaşe. Cu mult entuziasm, angajaţii companiei au reuşit să depăşească volumul de lucru estimat şi astfel să grăbească mutarea beneficiarilor în condiţiile proprii unui trai decent”, spus Iulia Mercaş, Director Habitat for Humanity România Cumpăna.
Pe lângă materiale de construcţii: ciment, agregate, plăci de gips-carton şi ipsosuri, mai multe echipe de voluntari formate din angajaţii societăţilor Lafarge din România de la toate nivelele, vor contribui efectiv cu zile muncă/om la construirea locuinţelor, promovând prin exemplul lor responsabilitatea civică şi voluntariatul personal şi organizaţional. Potrivit parteneriatului, în următorii 5 ani, aproximativ 130 de angajaţi Lafarge vor munci pe şantierele Habitat.
Despre Lafarge :
E singura companie din sectorul materialelor de construcţii aflată pe lista „celor mai durabile 100 de corporaţii din lume” în 2009. Lafarge este angajată să respecte principiile dezvoltării durabile de mulţi ani, urmărind o strategie
care combină know-how-ul industrial cu performanţa, crearea de valoare, respectul pentru angajaţi şi culturile locale, protecţia mediului şi conservarea resurselor naturale şi energiei. In Romania, Lafarge activeaza cu toate liniile sale de
activitate: ciment, agregate, betoane, gips; are 40 de siteuri operationale, numara 1600 de angajati si in 2008 a fost intre primii 10 contributori la bugetul de stat din Romania.
Despre Habitat For Humanity:
Habitat for Humanity este o asociaţie creştin-ecumenică, non-profit, care a sprijinit în România mai mult de 1.500 de familii defavorizate aflate în nevoie de locuinţă, să se mute în case simple, decente şi sănătoase. Habitat for Humanity este o organizaţie activă în județele Bihor, Cluj, Argeș, Suceava, Bacău, Dolj, Constanţa, Prahova, Neamț şi Timiş. Familiile beneficiare lucrează la construirea propriilor locuinţe alături de voluntari români şi străini. Habitat a ajutat între 2005 şi 2008 peste 550 de familii din Bacău, Argeş, Galaţi şi Dolj, să-şi refacă locuinţele distruse de inundaţii. Companiile multinaționale și românești sunt principalii parteneri Habitat în România, alături de autoritățile locale ce alocă terenurile necesare construcțiilor. La nivel internaţional, Habitat a construit peste 300.000 de locuinţe în 92 de ţări, pentru un număr de peste un milion și jumătate de oameni nevoiaşi.
Habitat For Humanity Cumpăna, înfiinţată în anul 2006, a ajutat până acum 23 familii, schimbând sensul vieţii în bine pentru 83 de persoane. Dintre acestea, şapte familii se bucură acum de îndeplinirea unui vis, acela de a avea propria locuinţă. Cu sprijinul autorităţii locale, care a atribuit asociaţiei Habitat Cumpăna un nou teren în suprafaţă de 12.500 mp, în următorii ani 50 de familii vor beneficia de case decente şi sănătoase.
Pentru informaţii suplimentare:
LAFARGE - Romania
Departamentul Comunicare
Telefon: +40 (21) 307.53.00
E-mail: comunicare@lafarge.ro
www.lafarge.ro
Habitat for Humanity România
Departamentul Comunicare
e-mail: zamfir.todor@habitat.ro
http://www.habitat.ro/
Cuvinte cheie:
Lafarge Habitat for Humanity locuinţe construcţii