Bucuresti - 11 decembrie 2013
-
Aversa Manufacturing, unul dintre cei mai importanţi producători de pompe centrifuge din Europa de Est, a organizat, miercuri, 11 decembrie, o conferinţă despre reindustrializare şi oportunităţile de dezvoltare a infrastructurii din România, la care au fost invitaţi oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai companiilor, consultanţi, avocaţi, reprezentanţi ai mediului universitar şi ai mass-media.
Conferinţa a avut loc la Athenee Palace Hilton, începând cu ora 9.00, partener oficial fiind AmCham, iar partener media Mediafax. Evenimentul a fost realizat pentru a răspunde nevoii mediului de afaceri local de a concretiza potenţialul de reindustrializare şi dezvoltare a infrastructurii prin colaborarea între factorii decidenţi din mediul politic şi guvernamental şi actorii comerciali.
Obiectivele evenimentului au fost creşterea notorietăţii (în mediul politic, corporatist, financiar-bancar, educaţie) în privinţa reindustrializării şi a oportunităţilor de dezvoltare a infrastructurii în România; promovarea şi dezvoltarea producţiei şi a locurilor de muncă în România prin stabilirea unor relaţii de colaborare între instituţiile guvernamentale, producători, bănci şi universităţi; crearea unui cadru transparent pentru implementarea unui plan de reindustrializare. Efecte economice vizate sunt dezvoltarea infrastructurii româneşti; creşterea competitivităţii companiilor locale, creşterea producţiei fabricilor româneşti şi crearea de locuri de muncă.
Proprietarul producătorului de pompe Aversa, Michael Topolinski, vrea să se asocieze cu alte companii pentru a produce soluţii complete pentru industrie şi agricultură: "Pompele sunt doar o parte din soluţii. Vrem să colaborăm cu alţi producători, care pot să furnizeze alte părţi din soluţii pentru industrie şi agricultură. Vrem, ca producători români, să lucrăm cu Guvernul, cu diferite agenţii ale statului pentru a furniza soluţii integrate. Adică, noi vrem să oferi soluţii pentru irigaţii, instalaţii, dar şi ţevile, tehnologiile, sistemul de control, deci într-un sistem, sub brand românesc, cu care să mergem şi la export. Să facem acest lucru, avem nevoie de parteneriate cu alte companii, cu investitori străini pentru a aduce pe piaţă cea ce nu există încă". El a adăugat că pentru a pune în practică acest plan are nevoie de sprijinul statului, dar şi de cel al băncilor, pentru a finanţa proiectele. Topolinski a ţinut să transmită un mesaj pozitiv către mediul de business şi către oficialităţi, povestind ce făcut de când a venit în România, în urmă cu şapte ani şi pledând pentru acţiuni concrete necesare companiilor româneşti, acţiuni concertate atât ale autorităţilor şi cât şi din partea investitorilor.
Prezent la eveniment, avocatul Silviu Biriş, partener al casei Biriş-Goran, a arătat că România are nevoie de producători industriali deoarece aceştia pot contribui la dezvoltarea sectoarelor cu potenţial de creştere, precum agricultura şi infrastructura.
"IT-ul, soft-ul sunt zone apetisante şi în care valoarea adăugată este uriaşă şi zone în care se fac milionari sau miliardari pe bandă rulantă. Cu ce ne ajută nişte cipuri ultraperfomante să facem autostrăzi? Cu ce ne ajută nişte cipuri ultraperformante să facem irigaţii? Poate să efientizăm nişte procese. Avem nevoie de industrie grea, care încă mai există în bună parte în România. Avem nevoie de ciment, de pompe de beton pentru autostrăzi, avem nevoie de prefabricate, care bineînţeles nu înglobează software şi microcipuri, decât la capitolul management al operării acelor infrastructuri", a spus Biriş. El a precizat că pentru a deveni poveşti de succes cazuri precum Aversa un nevoie de un minim de ajutor, în sensul unei strategii de dezvoltare a ţării.
Ministerul Economiei vrea să realizeze strategia privind industrializarea cu ajutorul unui consultant din Germania, lansând deja o cerere în acest sens, a declarat Adrian Ciocănea, fost secretar de stat în minister. "Avem nevoie de minister puternic care sa fie integrator, acesta a fost scopul pentru care s-au fãcut peste 500 de intâlniri cu reprezentanţi din industrie. Pasul următor a fost de a găsi un consultant reprezentativ pentru industria românească (...) Ministerul a decis să caute sprijin inclusiv la unul dintre cele mai reprezentative state din Europa în ceea ce priveşte industria, şi anume Germania. S-a lansat o cerere pentru un consultant din Germania". Acesta a anuntat şi finalizarea strategiei de competitivitate şi publicarea acesteia, find surprins de faptul că într-o lună o primit doar două observaţii.
Ministerul Economiei a primit doar două observaţii, într-un interval de o lună, la strategia de competitivitate, situaţia fiind surprinzătoare având în vedere importanţa acesteia atât pentru investitorii români, cât şi pentru cei străini, a precizat Adrian Ciocănea. "Am finalizat strategia de competitivitate şi am publicat-o spre dezbatere publică, iar în mod surprinzător am primit două observaţii într-o lună. Mi se pare un pic neaşteptat, pentru că este un document pe care toată lumea l-a cerut, inclusiv de către organizaţiile de investitori străini", a spus Ciocănea
Prezent la eveniment, Valentin Apostol - director în cadrul Ministerului Agriculturii - a declarat ca preţul energiei electrice pentru irigaţii va scădea anul viitor cu până la 30%, întrucât Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare va putea să acţioneze, din 2014, ca furnizor de energie, cumpărând direct de la producător. "Problema preţului energiei este complicată şi greu de rezolvat. Vom încerca prin măsurile pe care le luăm să facem ca valoarea unei mii de metri cubi de apă să fie cât mai aproape de preţul de producţie, să fie cât mai avantajos pentru utilizatori. Şi în acest sens, prin ordonanţa 79/2013, Agentia de Îmbunătăţiri Funciare a căpătat posibilitatea să devină furnizor de energie electrică. Asta înseamnă că va putea să cumpere energie electrică direct de la producător şi să o furnizeze către organizaţiile utilizatorilor de apă”, a declarat acesta. El a spus că producătorii de pompe, inclusiv societatea Aversa, vor putea să beneficieze de un program destinat irigaţiilor adresat utilizatorilor de apă din agricultură, finanţat din fonduri europene. Astfel, dacă asociaţiile de utilizatori de apă vor depune proiecte care să prevadă dotarea cu pompe, beneficiari ar putea fi producătorii industriali, inclusiv Aversa.
Ionel Blănculescu, consilier al premierului Victor Ponta pe probleme economice, a pledat pentru deschiderea industriei româneşti către pieţele externe şi s-a declarat nemulţumit de “extremismul străzii" care a determinat căderea Legii minelor în Parlament. Sunt şi unele "voci ale străzii" care spun că ar trebui triplate redevenţele la petrol si gaze, dar asta ar însemna închiderea tuturor investiţiilor, a declarat Blănculescu. "Extremismul străzii este foarte periculos pentru România. Este nevoie de un răspuns la această formă de radicalism", a afirmat Blănculescu la conferinţa “Reindustrializare şi Infrastructură”. El a adăugat că anul 2014 va fi o probă pentru România în privinţa redevenţelor la petrol şi gaze şi va fi o luptă "a radicalismului cu logica investiţională". Blăculescu a spus că în afara strategiilor este nevoie de planuri de acţiuni concrete care să se finalizeze cu investiţii in domeniile de activitate.
Prezent la conferinţă, fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a spus că respingerea Legii minelor a fost "o mare lovitură". "Nu pot spune că mi-a venit să plâng, dar am trăit o mare amărăciune. Respingerea Legii Minelor fost o mare lovitură, dar am văzut că o ţară întreagă se bucura", a afirmat Vosganian. Fostul ministru a pledat pentru o elaborarea strategiei de reindustrializare şi a apreciat că, după aderarea la UE, România ar trebui să aibă un nou obiectiv naţional, de natură economică, care să fie fixat într-un orizont de timp bine definit.
La conferinţă au mai participat printre alţii Dan Enache - Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Jim Cunningham - ataşat comercial al Ambasadei SUA în România; Sergiu Oprescu - CEO Alpha Bank; Ioana Anca Gheorghiade - Director Executiv, Sectorul Public şi Direcţia de Finanţare a Infrastructurii a BCR şi Anca Harasim Director Executiv AmCham.
Sergiu Oprescu a subliniat importanţa unei industrii puternice şi a cerut îndeplinirea unor citerii de competitivitate, iar Ioana Anca Gheorghiade a vorbit despre soluţiile financiare pentru dezvoltarea industriei.
Jim Cunningham a prezentat activităţile ambasadei SUA pentru sprijinirea oamenilor de afaceri şi investiţiilor americane în România, iar Anca Harasim a vorbit despre contribuţia AmCham la un dialog eficient între companiile americane şi autorităţi şi la elaborarea de politici publice. Şi reprezentantul AmCham a opinat, în încheierea evenimentului, că ar trebui ca România să aibă un obiectiv de natură economică, cuantificabil, iar toate eforturile să fie orientate pentru îndeplinirea acestuia.
Organizatorul principal al evenimentului, Aversa Manufacturing, este singurul producător de pompe din România, produsele sale fiind utilizate de către producătorii de energie, în agricultură pentru sisteme de irigaţii, dar şi pentru gestionarea situaţiilor de criză în cazul unor inundaţii. După mai bine de şapte ani de inactivitate, producătorul de pompe Aversa Manufacturing a primit la începutul lunii octombrie prima comandă de export. În prezent, în cadrul companiei lucrează 204 angajaţi, iar în următoarele trei luni noii proprietari vor să angajeze încă 80 de persoane.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Melania Stoica, PR & Events Manager Mediafax Talks – melania.stoica@m.ro |
031.82.56.417/ 0754 095 971
Cuvinte cheie:
Mediafax conferinta reindustrializare