Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices au primit premiul pentru Excelență în Domeniul Proprietății Intelectuale

04 decembrie 2013, 03.54 - Afaceri   Evenimente   Justiţie   Avocatură  

Bucureşti - 04 decembrie 2013 - Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices au primit premiul pentru Excelență în Domeniul Proprietății Intelectuale acordat la Gala Profesiilor Liberale Juridice și Economice organizată de Legal Magazin, ieri, 3.12.2013

Pe data de 3.12.2013, la Hotel Howard Johnson, sala Platinum din București s-a ținut Gala Profesiilor Liberale Juridice și Economice, intitulată LEGAL MAGAZIN AWARDS.

La eveniment au participat profesionişti ai dreptului şi ai sistemului financiar-bancar, reprezentanţi ai mediului de afaceri, oficiali din ministere şi din instituţiile sistemului juridic, profesori universitari, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi mass-media.

“Consider că acest premiu reprezintă încă o recunoaștere a muncii noastre de peste 16 ani în domeniul proprietății intelectuale.” a declarat consilier juridic și în proprietate industrială Nicolae Mureșan când i-a fost inmânată distincția.

Andra Musatescu Law & Industrial Property Offices sunt primele case de avocatură şi de proprietate industrială care au primit trei ani consecutiv premiul “Casa de avocatură pe Proprietate Intelectuală” din partea Corporate Intl Magazine. Ultima distincţie a fost acordată pentru anul 2013. Avocaţii şi consilierii în proprietate industrială din cadrul acestor case sunt membri ai celor mai prestigioase şi importante organizaţii internaţionale, atât în Europa cât şi în lume, unde sunt extrem de activi, conlucrând cu ceilalţi colegi din alte state la redactarea de rapoarte, propuneri de modificare a legislaţiei în domeniu din lume, documente care sunt prezentate în cadrul întâlnirilor de lucru din comisiile din care fac parte. De asemenea, WTR1000, cel mai prestigios index dedicat exclusiv identificării celor mai importanţi furnizori de servicii juridice cu privire la mărci, a pozintionat casele în fruntea clasamentului (NIVELUL Gold) pentru a „reflecta profunzimea cunoştinţelor, a prezenţei pe piaţă şi a nivelului la care se munceşte în domeniu” și a afirmat că „pentru titularii multinaţionali de mărci care constituie cea mai mare parte a clientelei Andra Musatescu Law & Industrial Property Offices, aceste cabinete „extrem de eficiente” fac ca piaţa românească să fie „simplă și accesibilă”.

Telephone: 00 4021 411 05 76
Fax: 00 4021 781 47 93
office@andramusatescu.ro

http://www.andramusatescu.ro/

Cuvinte cheie:  Andra Muşatescu  premiu  gală 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.