Bucuresti - 04 decembrie 2013
-
-68% dintre executivii din industrie spun că economia globală se îmbunătăţeşte
- 77% estimează că numărul de fuziuni şi achiziţii va creşte
- 33% se aşteaptă să efectueze achiziţii, comparativ cu 20% în anul precedent
68% dintre executivii din companiile de tehnologie cred că economia globală este pe o tendinţă pozitivă, ceea ce ilustrează cel mai bun nivel de încredere în economia globală înregistrat în ultimii doi ani, potrivit celei de-a noua ediţii a studiului bi-anual EY dedicat tehnologiei - Capital confidence barometer. Raportul are la bază interviuri cu 1.600 de executivi din 72 de ţări, dintre care 181 de executivi din sectorul tehnologiei. Cu doar şase luni în urmă, doar puţin peste jumătate dintre cei chestionaţi considerau că economia se îmbunătăţeşte.
Potrivit studiului, creşterea este unul dintre imperativele companiilor globale de tehnologie, în condiţiile în care 68% dintre executivii chestionaţi afirmă că au în plan accelerarea strategiilor de creştere în următoarele 12 luni. Studiul arată că, după o perioadă de câţiva ani de incertitudini, companiile şi-au consolidat bilanţurile şi au operat optimizări masive în structurile lor de capital. Astfel, companiile sunt tot mai bine pregătite să valorifice îmbunătăţirile economiei globale şi ale pieţelor de credit în vederea implementării programelor lor de creştere.
Din moment ce condiţiile de bază pentru fuziuni şi achiziţii sunt asigurate, 33% dintre executivii din zona de tehnologie chestionaţi se aşteaptă să efectueze achiziţii în următoarea perioadă, comparativ cu doar 20% în urmă cu un an. Această creştere cu 65% a numărului de companii care intenţionează să realizeze achiziţii se datorează şi creşterii notabile din ultimele 12 luni a numărului şi calităţii tranzacţiilor din această piaţă.
Joe Steger, lider global pentru asistenţă în tranzacţii în industria de tehnologie, EY, spune: “Vedem o nouă concentrare pe creştere, însă şi un optimism precaut în privinţa fuziunilor şi achiziţiilor în curs, ceea ce nu este de mirare după această perioadă de câţiva ani de incertitudini. Multe dintre companiile de tehnologie s-au concentrat în ultimii ani pe a face mai mult cu mai puţin – ceea ce a dus la optimizarea activităţii lor şi le-a făcut mai eficiente. Sub presiunea tot mai mare pentru realizarea de venituri, ele sunt nevoite acum să se concentreze pe creştere”.
Raportul identifică următoarele tendinţe majore în industrie:
- Încrederea în economia globală este în creştere pentru al doilea an consecutiv
68% dintre directorii executivi din tehnologie cred că economia globală se îmbunătăţeşte, comparativ cu 54% în urmă cu şase luni. Procentul executivilor care văd economia în declin a scăzut de la 13%, în luna aprilie, la 12%, în luna octombrie 2013 – cea mai mică valoare din ultimii doi ani.
- Crearea de noi locuri de muncă confirmă creşterea
Implicarea respondenţilor din tehnologie în crearea de noi locuri de muncă înregistrează cel mai înalt nivel din ultimii doi ani şi subliniază necesitatea companiilor de a face noi angajări pentru a face faţă noului val de creştere. Cu o valoare de 57% în ultimul sondaj, estimarea privind crearea de noi locuri de muncă în domeniul tehnologiei este în creştere comparativ cu 41% înregistrat în urmă cu şase, respectiv doisprezece luni.
- Creditarea este disponibilă pe scară largă dar şi disponibilitatea numerarului este în creştere pentru finanţarea tranzacţiilor din tehnologie
Majoritatea executivilor din companiile de tehnologie consideră condiţiile pentru creditare stabile sau îmbunătăţite, iar sentimentul privind ameliorarea creditării înregistrează o valoare dublă comparativ cu 12 luni în urmă. Cu toate acestea, procentul de companii de tehnologie care intenţionează să folosească numerarul pentru finanţarea tranzacţiilor este în creştere, comparativ cu 12 luni în urmă, reflectând încrederea în creşterea economică globală.
- Diferenţele de evaluare se adâncesc
Odată cu accelerarea volumului tranzacţiilor, va exista un decalaj natural între aşteptările cumpărătorilor şi cele ale vânzătorilor cu privire la stabilirea preţului. Performanţa recentă a bursei de valori a contribuit la creşterea acestui decalaj. 45% dintre directorii executivi din tehnologie se aşteaptă ca diferenţele de evaluare să se adâncească în următoarele 12 luni, comparativ cu 18% în urmă şase luni (de 2,5 ori mai mult). Acest decalaj tot mai mare rezultă din faptul că vânzătorii şi cumpăratorii îşi raportează estimările la rate diferite.
Despre raport: EY Technology Capital Confidence Barometer este un studiu la care au participat 1.600 de executivi seniori din 72 de ţări, inclusiv 181 de directori executivi din sectorul de tehnologie. Obiectivul Barometrului este de a măsura încrederea corporativă în perspectivele economice, pentru a înţelege priorităţile consiliilor de administraţie ale companiilor pentru următoarele 12 luni şi de a identifica practicile privind capitalul care vor diferenţia companiile care îşi vor construi un avantaj competitiv, pe măsură ce economia globală continuă să evolueze.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2013. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.
.
Cuvinte cheie:
companii tehnologie angajari