Bucuresti - 21 octombrie 2013
-
Începând din această săptămână, Sucursala București a EximBank şi Centrala băncii vor funcționa într-un nou sediu situat pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, nr. 6A (Palatul Kiseleff), schimbarea locației intervenind în contextul unor decizii de management strategic care au avut la bază atât optimizarea fluxurilor de lucru, cât și reducerea costurilor operaționale.
”În ultimul an EximBank a trecut printr-un proces de optimizare a cadrului de administrare și de reașezare pe principii de business aliniate la practicile din sistem, proces care, odată cu instalarea în noul sediu, a ajuns la final. Am avut în vedere în special corelarea funcțiilor de suport cu cele de vânzări, cu o atenție sporită acordată rețelei teritoriale și sistemelor moderne de plată, cu o mai mare flexibilitate în modul de lucru. Ne dorim să schimbăm major percepția despre această bancă și sperăm ca prin toate aceste modificări – inclusiv prin mutarea sediului, să demonstrăm că banca s-a schimbat, are o abordare modernă, birocraţia s-a redus, iar portofoliul de produse ține pasul cu nevoile pieţei”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.
El a adăugat că relocarea sediului central al băncii a fost o variantă care s-a vehiculat şi în trecut, dar condiţiile de pe piaţa imobiliară sunt acum cele mai bune pentru a face această schimbare.
”În plus, ideea noastră de relocare s-a intersectat cu nevoia de sediu a Autorității de Supraveghere Financiară și astfel lucrurile se întâmplă în beneficiul tuturor. Noua locație se pliază mai bine pe nevoile actuale ale echipei noastre – mai ales că spațiul a mai fost utilizat înainte tot de către o bancă”, a mai spus Traian Halalai.
Oficialul EximBank a punctat că, din aceleași rațiuni care țin de piața imobiliară, dar, mai ales, de optimizarea costurilor, banca are în vedere și relocarea unor unități din țară.
”Avem spații care nu mai corespund nevoilor noastre actuale, spații ample care se pretează mai mult băncilor de retail. Am mai spus, și repet, nu ne dorim ca oamenii de afaceri să vină tot timpul la EximBank și să avem loc
să-i primi pe toți, ci vrem ca mișcarea să fie inversă: managerii de relații clienți să meargă în birourile
companiilor. De aceea, nu avem nevoie de spații extrem de generoase pentru a gestiona relațiile cu clienții. Avem nevoie de spații adaptate profilului nostru actual. Din același motiv mergem și pe varianta deschiderii de agenții, cu personal redus, cu spații corespunzătoare”, a mai spus Halalai.
EximBank a înregistrat în primele șase luni ale acestui an un profit brut de aproape 30 de milioane de lei, dublu față de nivelul corespunzător întregului an 2012, pe fondul creșterii veniturilor bancare cu aproape 5% față de perioada similară din 2012 și a reducerii cheltuielilor operaționale cu 15%.
De la începutul anului, banca a deschis patru noi agenții ajungând astfel la o rețea de 16 unități - Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Timişoara şi Sibiu. Operatorii economici pot obține informații suplimentare și prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.
EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.
.
http://www.eximbank.ro/
Cuvinte cheie:
EximBank sediu nou