Încheiere proiect de art terapie adresat copiilor cu sindrom Down - “Prin dans, liber sa fiu eu”

17 octombrie 2013, 02.13 - Sănătate   Social   Evenimente  

Bucureşti - 17 octombrie 2013 -

Asociaţia DOWN Bucureşti anunţă încheierea proiectului de art-terapie “Prin dans, liber să fiu eu”,  adresat copiilor cu sindrom Down,  cofinanţat prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor (ediţia 2012) derulat  de MOL România  şi Fundaţia pentru Comunitate. Proiectul s-a bazat şi pe aportul Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”, partener în acest proiect.


Perioada de implementare a fost  ianuarie – octombrie 2013, iar scopul proiectului  a vizat îmbunătăţirea procesului de dezvoltare, integrare personală şi interpersonală  a copiilor cu sindrom Down prin îmbunătăţirea stării fizice şi psihice, creşterea capacităţii de comunicare şi autoexprimare a sentimentelor şi a trăirilor personale. Totodată, a urmărit şi facilitarea oportunităţilor  de interacţionare a copiilor cu sindrom Down în cadrul grupului, dar şi în contexte sociale mai largi.


Grupul ţintă este format din 20 de copii cu sindrom Down, care prezintă multiple afecţiuni la nivelul dezvoltării fizice şi intelectule, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani. Aceştia au beneficiat în cadrul programului de peste 100 şedinţe de terapie prin dans şi de suport psihologic. De asemenea, proiectul şi progresele copiilor şi tinerilor cu sindrom Down au fost prezentate în cadrul mai multor evenimente la care aceştia au performat în faţa publicului : 21 Martie – Ziua Internaţională a Sindromului Down – la care au participat peste 480 de invitaţi din România și alte țări europene, ONGFest,  Eveniment «Împreună Prieteni » organizat de Asociația DOWN București, lansarea noului studiou a Școlii Mania Latina, National Bachata Congres – evenimente la care tinerii nostri au avut ocazia sa privească şi să danseze împreuna cu dansatori profesionişti. Pe toata durata proiectului, beneficiarii, copii si tinerii cu sindrom Down au interacţionat cu  peste 80 de voluntari elevi ai Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, ceea ce a contribuit la creşterea gradului de integrare socială a acestora. 


 Proiectul şi realizările acestuia au fost prezentate în cadrul conferinţei de lansare a celei de-a cincea ediţie a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor, care a avut loc în data de 9 octombrie la Craiova. În cadrul evenimentului  copii şi tinerii cu sindrom Down au dansat în faţa publicului prezent. Dat fiind succesul acestui proiect de art terapie în rândul tinerilor cu sindrom Down, Asociaţia DOWN Bucureşti a exprimat intenţia de-a continua componenta de terapie prin dans din cadrul proiectului chiar şi după finalizarea acestuia. 


Proiectul a avut o valoare totală de 24163 lei, din care 19147 lei finanţare prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor (ediţia 2012) al Fundaţiei pentru Comunitate şi MOL România.


Asociaţia DOWN Bucureşti este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2010, având ca scop fundamental îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu sindrom Down. Acesta se realizează prin sprijin social, educaţional, profesional şi moral, urmărindu-se integrarea lor deplină în familie, organizaţie, comunitate şi societate. Activitatea curentă a Asociaţiei DOWN Bucureşti se concretizează în asigurarea unui program terapeutic individualizat pentru cei 26 de beneficiari (cu vârste cuprinse între 1 – 34 ani) şi diverse acţiuni cu caracter sportiv, artistic şi social realizate prin forţe proprii ori parteneriate.


LOGO: “Prin dans, liber sa fiu eu”


FOTO anexat


LINK : http://www.asociatiadown.ro/proiecte/prin-dans-liber-sa-fiu/index.html

Ciudesnic Daniela
Coordonator Proiect
tel.: 0752 818 720
mail: dana.ciudesnic@asociatiadown.ro
Zelko Alexandru
Director Executiv
tel.: 0744 171 445
mail: office@asociatiadown.ro
Pentru informaţii suplimentare vă invităm să vizitaţi

http://www.asociatiadown.ro/

Cuvinte cheie:  Asociaţia DOWN  încheiere  proiect  

Imagini

Încheiere proiect de art terapie adresat copiilor cu sindrom Down - “Prin dans, liber sa fiu eu”
Încheiere proiect de art terapie adresat copiilor cu sindrom Down - “Prin dans, liber sa fiu eu”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.