Bucureşti - 06 mai 2009
-
Sute de bucureşteni de toate vârstele au participat la manifestările dedicate Zilei Mondiale a Astmului, organizate marţi, 5 mai, în Parcul Herăstrău, unde s-au implicat într-o mulţime de acţiuni- de la teste speciale până la concursuri de desen. Manifestarea a fost iniţiată de compania AstraZeneca, în parteneriat cu Societatea Română de Pneumologie.
Cu această ocazie, aproximativ 200 de bucureşteni şi-au făcut gratuit teste de spirometrie, importante pentru diagnosticarea şi monitorizarea astmului bronşic şi au primit consiliere din partea specialiştilor. De asemenea, au fost împărţite 13.000 de baloane în tot oraşul, inclusiv în Parcul Herăstrău, pe care doritorii le-au umflat în semn de solidaritate cu persoanele afectate de astm. Astfel, preţ de câteva clipe, oamenii au putut intra în pielea astmaticilor.
Totodată, acestei acţiuni i s-au alăturat şi 1.000 de elevi ai claselor a IV-a, proveniţi din 15 şcoli generale şi 4 licee din Sectorul 1 al capitalei. Copiii au realizat desene pe tema „Respir uşor şi iubesc aerul ”, pe care le-au adus ieri în Parcul Herăstrău, iar efortul şi talentul le-au fost răsplătite cu daruri: bandane, baloane şi pixuri.
De altfel, organizatorii Zilei Mondiale a Astmului i-au invitat să realizeze desene pe aceeaşi temă pe toţi participanţii, indiferent de vârstă. Astfel, au fost amenajate în parc mai multe şevalete.
Pe tot parcursul acţiunii, atmosfera a fost animată de 4 clovni, alături de care bucureştenii au avut prilejul să facă fotografii. În plus, au fost montate şi aparate speciale pentru baloane de săpun, spre încântarea tuturor vizitatorilor.
Participanţii la eveniment au primit baloane, şepci, bandane, tricouri şi pixuri.
Menţionăm că proiectul privind Ziua Mondială a Astmului a fost susţinut şi de Primăria Municipiului Bucureşti, de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 1, precum şi de Inspectoratul Şcolar al Sectorului 1.
***
Organizată în fiecare an de către Iniţiativa Internaţională pentru Astm, în colaborare cu diverse instituţii şi ONG-uri, Ziua Mondială a Astmului a făcut parte dintr-o amplă campanie de educare în privinţa astmului şi de conştientizare a publicului referitor la posibilităţile de a controla această boală, astfel încât cei care sunt afectaţi de astm să poată duce o viaţă perfect normală.
AstraZeneca este o companie farmaceutică anglo-suedeză, prezentă în peste 100 de ţări, care numără peste 65.000 de angajaţi. Produsele AstraZeneca se adresează unor arii terapeutice cum ar fi cele cardiovasculare, neuropsihiatrice, gastrointestinale, oncologice, infecţioase şi respiratorii.
Persoana de contact: Simona Miron, Coordonator proiecte speciale
E-mail: simona.miron@vitrina.ro
Mobil: 0744-536 443
Tel: 021- 224 29 91
Cuvinte cheie:
Ziua Astmului teste