Bucureşti - 07 octombrie 2013
-
Noua ediţie a directorului financiar IFLR 1000, lansată la Londra pe 3 octombrie, recomandă cu prioritate echipele de drept financiar-bancar, pieţe de capital şi fuziuni şi achiziţii ale Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii au primit numărul maxim de recomandări din partea reputatului director IFLR 1000, care realizează clasamente ale caselor de avocatură locale şi internaţionale specializate în consultanţă în domeniul financiar.
Echipa de experţi a firmei include şapte avocaţi desemnaţi de către analiştii IFLR 1000 ca fiind „Lideri” („Leading Lawyers”) în toate cele patru arii investigate anual: Fuziuni şi Achiziţii, Project Finance precum şi Financiar-Bancar şi Pieţe de Capital, şi anume: Florentin Ţuca, Gabriel Zbârcea, Ştefan Damian, Şerban Pâslaru, Mihai Dudoiu, Silvana Ivan, Cătălin Băiculescu.
„Suntem încântaţi că analiştii IFLR 1000 au ajuns la concluzia că specialiştii din echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţi deţin statut de „Leading Lawyer” pe piaţa locală. Într-adevăr, ultimul an a fost unul intens sub aspectul tranzacţiilor derulate pe piaţa financiar-bancară, restructurărilor şi finanţărilor ori proiectelor pe piaţa de capital”, a declarat Ştefan Damian, Deputy Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii este considerată drept unul dintre cei mai activi consultanţi pe piaţa financiară, ocupând prima poziţie în domeniile Fuziuni şi Achiziţii ori Project Finance şi poziţia secundă în aria Financiar-Bancar şi Pieţe de Capital.
De asemenea, casa de avocatură a câştigat în 2012 marele premiu pe România oferit de „International Financial Law Review – IFLR” în recunoaşterea performanţelor echipei de a gestiona proiecte transfrontaliere complexe în domeniile financiar-bancar, pieţe de capital şi fuziuni şi achiziţii în anul anterior.
Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:
Cu o echipă formată din 100 de avocaţi dintre care 21 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.
Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A. – parte a grupului francez Sofiprotéol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, Vodafone România SA, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, AEGON etc.
.
Cuvinte cheie:
Ţuca Zbârcea & Asociaţii avocaţi IFLR 1000