Bucureşti - 03 octombrie 2013
-
Confederaţia Patronală din lndustrie,Servicii şi Comerţ (CPISC) îşi manifestă îngrijorarea
faţă de caracterul tensionat al dezbaterii publice, în derulare, pe tema proiectului industrial "Roşia Montană", apreciind că principalele cauze ale acestui fenomen sunt: deficitul acut de încredere între toate grupurile de interese legitim implicate, abordarea generală, preponderent emoţională, în detrimentul uneia sistematice, raţionale bazate pe argumente tehnico-ştiintifice, utilizarea multor informaţii inexacte/incomplete/contradictorii, din surse (cel puţin) incerte şi prezenţa insuflcientă în această dezbatere a experţilor: şi instituţiilor specializate/competente, suplinită, din păcate, de un discurs public marcat de radicalism extrem şi diletantism profesional.
Confederaţia Patronală din lndustrie,ServiciiiCome(CPISC) îşi exprimă explicit poziţia de sprijin faţă de orice proiect guvernamental menit să ducă Ia programarea, stimularea şi gestionarea responsabilă a dezvoltării sustenabile a României, prin edificarea unei economi dinamice bazate pe cunoaştere, a unei industrii înalt tehnologizate capabile să valorifice Ia maximum resursele naţionale, inclusiv cea umană, în condiţiile protejării şi regenerării mediului afectat, Ia nivelul standardelor în vigoare. În context, CPISC îşi exprimă sprijinul pentru promovarea proiectului industrial "Roşia Montană" despre care consideră că, gestionat transparent şi responsabil, acesta poate deveni un model de abordare sustenabilă a relansării socio-economice naţionale şi poate pune, pe termen mediu şi lung, bazele unui proces de modernizare a industriilor minieră şi metalurgică autohtone.
Confederaţia Patronală din lndustrie, Servicii şi Comerţ (CPISC) apreciază că unul din punctele slabe ale abordării generale a proiectului este lipsa unei finalităţi socio-economice, suficient de bine conturate, care să ofere cetăţenilor români o viziune asupra unor avantaje concrete în compensarea exploatării unei resurse epuizabile importante cum este cea aur-argentiferă de Ia ''Roşia Montană". În acest sens CPISC avansează cu titlu de propunere supusă unei evaluări tehnico-financiare şi de oportunitate ulterioare, următoarele:
Din partea care revine Statului român sub forma redevenţelor şi beneficiului repartizat (în afara sumelor rezultate din taxarea valorii adăugate, impozitelor şi altor taxe) propunem să se constituie un fond special de investiţii care ar putea avea cumulativ (Ia preţuri actuale estimative) următoarele două destinaţii:
1) "Parc Industrial şi de Cercetare Tehnologică Avansată”- cu profil metalurgic-minier.
Această unitate economică, de învăţământ superior şi de cercetare avansată,amplasată Ia Abrud, Câmpeni sau Alba lulia poate avea ca obiect de actvitate integrat învăţământul superior de profil, proiectarea tehnologică şi aplicarea industrială a celor mai avansate procese legate de explorarea, extragerea şi maxima valorificare a resurselor metalifere şi de pământuri rare din România (majoritatea concentrate în Munţii Apuseni) dar şi colectarea, recuperarea şi reciclarea imenselor cantităţi de deşeuri cu acest conţinut. (În acest fel, unitatea respectivă va fi viabilă şi în condiţiile epuizării tuturor resurselor provenite din activităţi extractive). Argument: ••... peste 75% din necesarul de resurse de acest fel ale industriei europene, pentru următorul secol, sunt deja pe pământ (în exploatare) şi nu în pământ", conform Comisariatului pentru Mediu al CE.
Caracterul de investiţie (grad înalt de revenire şi generator de mii de locuri de muncă de calitate - directe şi pe activităţi orizontale) derivă din faptul că:
- unitatea astfel creată va contribui, practic pe termen nelimitat, Ia alcătuirea unui complex Ianţ valoric prin explorarea şi exploatarea superioară a resurselor minerale metalifere naţionale recuperarea şi reciclarea de metale şi pământuri rare, industrializarea lor locală şi obţinerea de produse (de metalurgie, dar şi procesate) cu maximum de valoare adăugată - a se vedea tendinţa stabilizată (pe ultimul deceniu) de creştere a cererii internaţionale impusă de necesităţile industriei hi-tech, în expansiune;
- produsele acestei industrii pot reprezenta premizele de oportunitate pentru alte
industrii de prelucrare de înaltă tehnicitate (aliaje şi materiale speciale, pulberi pentru printing 3D industrial de mare rezoluţie, mecatronica avansată, energetică, electronică şi electrotehnică etc.) devenind un adevărat "magnet" pentru investiţii de randament foarte ridicat;
- presupune dezvoltarea unei resurse umane înalt competitive în domeniul universitar, al cercetării aplicate şi inginenei specifice putând plasa România în rândul furnizorilor de top, europeni şi mondiali, de soluţii tehnologice şi cunoaştere (cum ar trebui să fim), nu doar de materii prime (cum suntem acum) şi produse industriale superior procesate (cum încercăm să redevenim).
2) 6 - 8 (în funcţie de opţiunea pentru reorganizarea unora existente sau investiţii greefield)
Spitale Universitare Regionale. Dotate Ia nivelul performanţei mondiale de vârf, acestea pot fi organizate ca platforme integrate de învăţământ medical universitar, cercetare şi tratament. O asemenea platformă pe care se pot atrage adiacent importante fonduri europene dar şi investiţii private poate integra de asemena imensul potenţial balneo-climateric al României, poate relansa şi reinventa tradiţia românească a cercetării industriei farmaceutice de sinteză dar şi naturiste, turismul balnear etc, transformând România într-un exportator redutabil de excelenţă în servicii de sănătate, cercetare şi formare universitară de spectalitate.
Din această perspectivă Confederaţia Patronală din lndustrie, Servicii şi Comerţ (CPISC)
apreciază că:
1) Este mai mult decât salutară mobilizarea civică a cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale de mediu, în dezbaterea publică asupra unor proiecte industriale, numai că energia şi resursele acestei adevarate "mişcări" trebuiesc direcţionate către evaluarea completă, corectă şi raţională a riscurilor, a monitorizării exigente a tuturor măsurilor şi standardelor tehnologice de contracarare propuse şi aplicate de specialişti, a transparentizării decizionale şi nu către anihilarea proiectelor de dezvoltare industrială, între altele, cu efecte devastatoare asupra economiei naţionale şi intenţiilor investiţionale.
2) Tehnologia propusă pentru exploatarea zăcământului aur-argentifer difuz de Ia Roşia Montană (ieşiere cu soluţie slabă de cianură de sodiu) singura capabilă să asigure un randament al extragerii minereurilor utile în proporţie de peste 80%, este bine cunoscută, experimentată şi perfecţionată de multe decenii Ia nivel mondial (peste 90% din exploatările similare). Ea trebuie doar aplicată cu stricteţe în limitele procedurilor standardizate.Tehnologiile alternative se pretează doar Ia zăcăminte de tip filon sau de densitate utiIă mare, aplicarea lor aici fiind inadecvată. (Ar putea asigura un randament al extracţiei de maxim 15-25%, insuficient pentru a acoperi costurile de exploatare). Controversata substanţă (cianură de sodiu) este utilizată în sistem închis (recirculare recuperare) concentraţia extrem de redusă (3 părţi Ia million/faţă de 10 părti Ia million - limita permisă de standardele europene) ce ajunge în lacul de decantare fiind supusă natural, auto-descompunerii, sub influenţa oxigenului atmosferic şi radiaţiilor solare UV.
3) Prin cuprinzătorul program de reabilitare a mediuiui, conţinut în bugetul general al exploatării, cea mai mare parte a efectelor produse de procesul industrial (inclusiv cele provenind de la exploatările precedente - cu mult mai grave) sunt înlăturate, locul fiind practic pretabil locuirii şi valorificării turistice.
4) Proiectul asigură nu numai salvarea dar şi punerea în valoare a tuturor elementelor de patrimoniu cultural şi natural unele fiind supuse strămutării pe mici distanţe, ca în multe alte cazuri asemănătoare din lume - situaţie oricum preferabilă faţă de starea de abandon total de până acum. Modul de rezolvare proiectat asigură cuprinderea tuturor acestor elemente într-un circuit turistic sistematizat, pluri-disciplinar, accesibil şi cu o foarte bună expunere, astfel încât să suscite maximum de interes.
5) Din punct de vedere economic apreciem că prin abordarea descrisă mai sus (este doar o propunere perfectibilă) proiectul asigură un grad de replicare economică de interes naţional şi o durabilitate pe termen foarte lung, suficiente pentru a nu-l privi doar din perspectiva profitului financiar, net, imediat ci ca pe o oportumtate şi în egală măsură, resursă, pentru atât de necesarul proces de relansare socio-economică a României.
Bucureşti, 01 octombrie 2013
Nicolae Badea
Preşedinte CPISC
Adrian Izvoranu
Director general CPISC
.
Cuvinte cheie:
CPISC document poziţie