Bucuresti - 03 octombrie 2013
-
- Volumul IPO-urilor din S.U.A. a depăşit totalul înregistrat în 2012; 6 din cele mai mari 10 listări din T3 au avut loc pe bursele din S.U.A
- Încrederea investitorilor se îmbunătăţeşte în Europa; fondurile private de investiţii domină tranzacţiile mari
- Volumul tranzacţiilor din Asia a crescut comparativ cu T2
Activitatea globală de listare la bursă prin IPO a scăzut în T3 2013, volumul total estimat apropiindu-se de 200 de tranzacţii, cu sume totale atrase de circa 24,4 miliarde de USD, se arată în ultimul raport trimestrial EY - Global IPO Trends Report. Plecând de la totalul proiectat pentru T3 2013, se estimează că activitatea globală de IPO-uri a înregistrat o scădere de 4% la nivelul numărului de tranzacţii şi de 47% la nivelul valorii tranzacţiilor, comparativ cu T2 2013 (206 IPO-uri, în valoare de 46,2 miliarde de USD).
În primele 9 luni din 2013, s-au înregistrat în jur de 566 de IPO-uri, totalizând o valoare estimată la aproximativ 94,8 miliarde de USD. Deşi numărul tranzacţiilor este mai mic decât în anul precedent, se estimează că totalul capitalului atras prin listare va fi mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2012 (637 listări care au totalizat 91,4 miliarde de USD).
Maria Pinelli, vice preşedinte global EY pentru creşterea pieţelor strategice, spune:
“În pofida unui trimestru relativ liniştit, în linie cu tendinţele confirmate istoric de încetinire a activităţii pe durata lunilor de vară, e de aşteptat ca activitatea globală de IPO-uri să ia din nou avânt în lunile care au mai rămas din acest an şi în 2014. Acest reviriment al activităţi va fi diferit de la o regiune la alta, atât la nivel de calendar, cât şi ca ritm de lansare. E de aşteptat ca piaţa din S.U.A. să-şi continue evoluţia foarte bună şi ne aşteptăm la intensificarea activităţii de IPO-uri pe bursele europene, în special în cazul celor din Marea Britanie şi Germania. De asemenea, estimăm o creştere a activităţii bursiere în Asia de Sud-Est”.
S.U.A. domină activitatea pe continentul american
Conform prognozelor, până la sfârşitul lui T3 2013, bursele din S.U.A. au atras 11,8 miliarde de USD din 65 de IPO-uri, reprezentând 33% din numărul total al IPO-urilor la nivel global şi 49% din totalul global de capital atras.
Sectorul de sănătate s-a dovedit a fi cel mai atractiv, clasându-se pe primul loc ca număr de tranzacţii încheiate şi pe al doilea în privinţa capitalului atras (21 de IPO-uri, capital atras de 2,4 miliarde de USD). Sectorul tehnologiei a fost al doilea cel mai activ ca număr de tranzacţii şi se clasează pe locul al treilea după capitalul atras (12 IPO-uri, capital atras de 1,4 miliarde de USD). Sectorul energiei ocupă primul loc ca valoare şi cel de-al treilea ca număr de tranzacţii (9 IPO-uri, 3,4 miliarde de USD capital atras).
Estimările arată că dimensiunea medie a tranzacţiilor de tip IPO derulate pe bursele din S.U.A. în T3 2013 se cifrează la aproximativ 182 de milioane de USD. Comparativ, dimensiunea medie a IPO-urilor din sectorul de sănătate este de 116,3 milioane de USD, respectiv de 119,8 milioane de USD în cazul IPO-urilor din sectorul de tehnologie. E de aşteptat ca 6 din cele mai mari 10 IPO-uri globale realizate în T3 2013 să fie cele de pe piaţa din S.U.A., inclusiv cea mai mare tranzacţie din T3, listarea Envision Healthcare Holdings Inc pe bursa de la New York (NYSE), care a atras 1,1 miliarde de USD.
Jackie Kelley, lider EY al departamentului IPO pentru America de Nord şi de Sud, spune:
“În primele trei trimestre din 2013, în S.U.A. s-a depăşit numărul total de IPO-uri înregistrate în tot anul 2012. Am asistat la cel mai mare volum de IPO-uri venind dinspre sectorul de sănătate (biotehnologie şi farmaceutice) înregistrat din 2007 încoace. Dimensiunea medie a tranzacţiilor e pe un trend descendent, din cauza numărului mare de IPO-uri lansate pe bursă, venite din sectoarele de sănătate şi de tehnologie. Preţul rămâne o preocupare majoră pentru investitori, presiunea asupra nivelului acestuia continuând şi în T3. Însă, randamentele medii înregistrate în prima zi după listare sunt pe un trend ascendent (de 14,2% în cazul listărilor din T3), depăşind valorile prevăzute de indexul S&P 500, evidenţiind şi mai clar dinamica IPO-urilor din S.U.A. În contrast, activitatea de IPO-uri din zona Americii Centrale şi de Sud rămâne încă slabă, în mare parte din cauza contextului economic mai slab, dar se remarcă ameliorări an după an”.
Îmbunătăţirea încrederii investitorilor din Europa
Estimările pentru T3 2013 în Europa consemnează 30 de IPO-uri şi venituri estimate la 3 miliarde USD, Acestea ar echivala cu 15% din numărul total de oferte la nivel global şi cu 13% din totalul capitalului atras. Numărul de oferte a scăzut cu 29%, în timp ce totalul capitalului atras a scăzut cu 36% faţă de T2 2013 (42 de IPO, 4,8 miliarde de USD). Trebuie remarcat faptul că nivelul capitalului atras în primele trei trimestre din 2013 (101 de IPO-uri şi o valoare estimată la 12,9 miliarde de USD) este mai ridicat cu 204% faţă de aceeaşi perioadă din 2012 (130 de oferte, 4,2 mld USD). Pe prima poziţie se clasează sectorul de real estate din Europa în ceea ce priveşte capitalul atras, reprezentând 59% din sumele înregistrate în acest trimestru. Această poziţionare a fost determinată de două dintre cele mai mari IPO-uri care au avut loc în regiune în acest trimestru, şi anume listarea Deutsche Annington Immobilien GmbH, care a atras 738 milioane de USD pe bursa din Frankfurt, şi listarea Foxtons Group plc la bursa din Londra care a atras 558 milioane de USD. Totodată, se estimează că sectorul de tehnologie se va clasa pe prima poziţie în ceea ce priveşte numărul de oferte, reprezentând 27% din totalul IPO-urilor de pe pieţele europene.
Volumul total mai mic înregistrat în Europa în T3 2013 şi în 2013 până în prezent ar putea fi cauzat de o încetinire a listărilor companiilor cu capitalizări bursiere mici şi medii pe piaţa din Polonia. În T3 2013, au existat două oferte, una pentru piaţa principală din Varşovia şi alta pentru piaţa junior NewConnect, un număr în scădere de la două, respectiv 17 listări înregistrate în T3 2012. Până în prezent, în 2013 au existat şase IPO-uri pe piaţa principală din Varşovia şi 20 pe NewConnect faţă de 6 şi, respectiv, 62 de IPO-uri în primele nouă luni ale anului 2012.
Dr Martin Steinbach, EMEIA IPO leader, EY, declară: „În Europa, sunt aşteptate mai multe IPO-uri de dimensiuni medii şi mari, având la bază afaceri susţinute de fonduri private de investiţii (PE-uri), mai ales în economiile mature precum cele din Marea Britanie şi Germania”. Martin Steinbach adaugă: „Volatilitatea pieţei s-a atenuat iar evaluările se ameliorează, pe măsură ce condiţiile economice se îmbunătăţesc şi creditarea regională se stabilizează. Suntem de părere că sunt îndeplinite condiţiile pentru o creştere a ofertelor publice în Europa, în perioada rămasă din 2013”.
Asia e pregătită pentru redresarea activităţii de IPO-uri
Pentru T3 2013, estimările menţionează 78 de IPO-uri pentru bursele din Asia, cu venituri în valoare de 6,4 miliarde de USD. Acest rezultat echivalează cu 40% din totalul ofertelor înregistrate la nivel global şi cu 26% din totalul capitalului atras. Se estimează că numărului tranzacţiilor din Asia a crescut cu 26% faţă de T2 2013, în vreme ce totalul capitalului atras a scăzut cu 59% (62 de IPO-uri, 15,6 miliarde de USD).
Sectorul de real estate s-a dovedit a fi cel mai activ în ceea ce priveşte numărul de listări şi de capital atras (11 IPO-uri, estimate la 2,1 miliarde de USD). Sectorul bunurilor de consum (7 IPO-uri, 1,5 miliarde de USD) şi cel al energiei (9 IPO-uri, 0,9 miliarde de USD) s-au clasat, de asemenea, pe primele locuri în funcţie de totalul capitalului atras.
Ringo Choi, lider EY pentru creşterea pieţelor strategice din zona Asia Pacific, comentează:
”Suspendarea repetată a noilor listări pe bursele din China continentală a afectat nivelurile de activitate ale IPO-urilor din Asia. Şi scăderea IPO-urilor din Japonia, în urma performanţelor din T2, a cântărit greu în cazul veniturilor totale înregistrate în T3. Activitatea a scăzut şi pe celelalte burse, reflectând condiţiile economice şi de piaţă nefavorabile. Cu toate acestea, se aşteaptă o îmbunătăţire a condiţiilor din regiune în ultimele luni ale anului 2013 şi în 2014, cu o listă tot mai mare de companii care intenţionează să lanseze IPO-uri cu valoare mare în Hong Kong şi Japonia. Un reviriment se aşteaptă şi în China Continentală de îndată ce piaţa de IPO-uri se „redeschide”” .
Perspective
Maria Pinelli conchide: " În T4 2013, IPO-urile ar putea ajunge la 200-250 de listări la nivel global, generând venituri de aproximativ 30-40 de miliarde de USD, în linie cu nivelurile din T4 2012. Poate că investitorii vor fi mai activi, încurajaţi de evaluările în creştere a ofertelor, însă preţul va rămâne, pe mai departe, una din preocupările critice pentru ei. În această piaţă, mai mult ca niciodată, firmele au nevoie de un brand puternic şi de un istoric financiar consistent pentru a putea obţine preţuri convenabile şi pentru a-şi putea asigura sprijinul din partea investitorilor”.
Despre studiu
Sursa informaţiei – Dealogic, 19 septebrie 2013. La nivel global, în T3 2013 (până la data de 19 septembrie), au fost înregistrate 160 de tranzacţii care au atras 18,2 miliarde de USD. Un număr de alte 37 de tranzacţii sunt programate să se finalizeze înainte de sfârşitul lunii septembrie şi se estimează că vor atrage alte 6,1 miliarde de USD, dacă vor fi finalizate cu succes. Cifrele prognozate în raportul EY reprezintă totalul activităţii de IPO-uri în T3 2013 până la 19 septembrie, incluzând tranzacţiile adiţionale. Analizele incluse în acest comunicat de presă au la bază cifre prognozate.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 24,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2012. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.
.
Cuvinte cheie:
Ernst & Young studiu burse