Bucuresti - 18 septembrie 2013
-
Agenţia de presă Mediafax organizează conferinţa Mediafax Talks about Energy, ediţia a X-a, care va avea loc joi, 19 septembrie 2013, începând cu ora 09:30, în Bucureşti, la hotelul Athenee Palace Hilton, sala Regina Maria.
Lectorii conferinţei sunt: Gabriel DUMITRAŞCU – Şeful Direcţiei Generale de Privatizare din Departamentul pentru Energie; Bogdan CHIRIŢOIU – Preşedintele Consiliului Concurenţei; Răzvan NICOLESCU – Director Petrom; Niculae HAVRILEŢ – Preşedintele ANRE; Mihai ANIŢEI – Director General al Azomureş; Jens RASCHKE – Partener BearingPoint; Lucian ANGHEL – Preşedintele BVB şi CEO BCR Pensii; Carmen NEAGU – Membru al Consiliului de Supraveghere Transelectrica; Silvia VLĂSCEANU – Director General ACUE şi un reprezentant al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Principalele teme care se vor discuta la conferinţă se referi la noua Strategie Energetică a României, Legea 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, calendarul liberalizării preţurilor la energie şi gaze naturale pentru agenţii economici şi populaţie, precum şi efectele asupra consumatorilor, dar şi la programul de privatizare a companiilor din domeniu.
Vor fi prezentate studii de caz din alte state UE, cum e Germania, alte teme de dezbatere la fel de importante vizând interconectarea şi investiţiile în reţele, activitatea Consiliului Concurenţei în domeniul energetic, precum şi alternativele la sursele convenţionale de energie (energia eoliană şi energia solară).
În cadrul conferinţei „Mediafax Talks about Energy, ediţia a X-a” se vor dezbate posibilităţi de finanţare a investiţiilor în energie prin intermediul băncilor, al Bursei şi al fondurilor de investiţii, un subiect de interes fiind vânzarea pachetelor de acţiuni pe bursă.
Conferinţa va fi moderată de Cristian DIMITRIU, director editorial Mediafax Group.
Conferinţa Mediafax Talks about Energy are ca parteneri: Petrom BearingPoint şi Azomureş şi se desfăşoară cu sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Germane.
Conferinţa va reuni aproximativ 200 participanţi, printre care reprezentanţi ai autorităţilor de stat în domeniul energiei, reprezentanţi ai BVB, BRM, OPCOM, reprezentanţi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei, gazului, petrolului şi ai pieţei energetice, directori tehnici, de achiziţii şi de strategie şi dezvoltare. Vor fi prezenţi la conferinţă reprezentanţi din cadrul primăriilor, analişti, ONG-uri, cercetători precum şi avocaţi, consultanţi, investitori, bancheri, asiguratori şi mass-media.
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Melania Stoica, PR & Events Manager Mediafax Talks – melania.stoica@m.ro | 031.82.56.417/ 0754 095 971
Cuvinte cheie:
Mediafax conferinta energie