Minune pentru o familie de romi din Oradea în Joia Mare

17 aprilie 2009, 11.36 - ONG  

Bucureşti - 17 aprilie 2009 - În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească.
În Joia Mare, o familie săracă de romi cu doi copii, a primit Casa de Paşte.

Habitat for Humanity România construieşte în fiecare an, o locuinţă în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului, pentru o familie nevoiaşă. Anul acesta, familia lui Romeo Trok a lucrat zi de zi, alături de voluntari, alături de alte familii beneficiare, de prieteni şi de angajaţii Habitat, pentru a-şi putea petrece Sărbătorile Pascale într-o casă, simplă şi decentă.
„Am crescut într-un apartament cu două camere, cu pereţii plini de igrasie, la un loc cu părinţii şi doi fraţi mai mici. Acum mai stau acolo şi cu soţia şi cei doi copii, cu două cumnate şi cei trei copii ai lor. Frig este mereu, mai ales iarna când stăm toţi într-o singură cameră să ne fie cald. Nici n-am îndrăznit să sper măcar la bucuria pe care o trăiesc astăzi. Mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a ascultat rugăciunile” mărturiseşte emoţionat în cuvântul său Romeo Trok, beneficiarul locuinţei.
Evenimentul festiv de inaugurare a locuinţei a fost celebrat în mijlocul familiilor de romi de pe strada Voltaire din Oradea. Alături le-au fost, Adrian Ciorna - preşedintele Habitat for Humanity România, Florica Cherecheş - consilier local, Dan Chereji – consilier ASCO, Mircea Jurcan - director Habitat Beiuş, Kajcza Janos – pastorul Bisericii Baptiste a Romilor pe care o frecventează familia Trok, reprezentanţi ai asociaţiei Căminul Felix şi ElŞadai, jurnalişti, voluntari şi familii Habitat.
“Sunt extraordinar de bucuroasă pentru această familie pentru că ştiu în ce condiţii grele au locuit până acum. Sper că şi la anul, în Săptămâna Mare, să se continue această tradiţie şi să inaugurăm alte locuinţe. Sper ca această familie să fie în continuare un exemplu pentru cei fără o casă decentă, dar cu voinţă şi putere de muncă. Salut iniţiativa Habitat de a ajuta oameni fără a face diferenţe. Iată cum, cu ajutorul voluntariatului, se pot schimba în bine vieţi.” spune dna Florica Cherecheş, consilier local şi preşedinta Comisiei pentru muncă, sănătate, familie, protecţie socială şi protecţie copii din cadrul Consiliului Local Oradea.
La finalul ceremoniei, soţilor Trok le-a fost înmânată o Biblie, un buchet mare de flori şi cheia care le va deschide mai mult decât o casă, va deschide uşa unui viitor mai bun şi mai curat pentru ei şi copiii lor.

***
Habitat for Humanity este organizaţia care construieşte locuinţe decente pentru familii nevoiaşe alături de ele şi de voluntari români sau internaţionali. În România, Habitat a oferit un acoperiş pentru mai mult de 1500 de familii prin filiale la Beiuş, Cluj, Craiova, Comăneşti, Cumpăna, Rădăuţi şi Piteşti.

Păcuraru Petruţa
Coordinator comunicare
0728979939
Petruta.pacuraru@habitat.ro

http://www.habitat.ro

Cuvinte cheie:  locuinţe  nevoiaşi 

Imagini

Minune pentru o familie de romi din Oradea în Joia Mare
Minune pentru o familie de romi din Oradea în Joia Mare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.