Bucureşti - 06 iunie 2013
-
Marți, 4 iunie 2013, a avut loc Adunarea generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Cu această ocazie Președintele Camerei, dr. Radu Merica, director general RER Recuperare Ecologică și Reciclare, a fost reales în această funcție pentru următorii trei ani.
Și alți membri ai Consiliului Director au fost confirmați în funcție: Ludger Thol (Lupp Projekt Transilvania), Joachim Wiesner (Siemens) și Lorand Fabian (Geiger Group Romania). Lista completă a Consiliului Director se regăsește în pagina de internet www.ahkrumaenien.ro, secțiunea Despre noi.
Raportul de activitate pe anul 2012 prezentat de directorul general Sebastian Metz a arătat evoluția AHK România din anul precedent din punct de vedere economic, al activităților derulate și serviciilor oferite. Directorul general a vorbit de asemenea despre strategia pe care AHK România o va urmări pe viitor și care se va concentra în principal pe domeniile formare profesională, extinderea activităților Curții de Arbitraj și a platformei Green-Tech econet romania.
Despre Camera de Comerţ şi Industrie Româno - Germană (AHK România)
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane din România. Înfiinţată în septembrie 2002, Camera numără în prezent circa 530 de firme membre şi este cea mai mare cameră de comerţ bilaterală din România. AHK România este actorul principal în relaţiile economice româno-germane şi promovează de peste zece ani cu succes relaţiile economice dintre cele două ţări. Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care organizează, AHK România susţine firmele germane la intrarea lor pe piaţa românească şi, în egală măsură, este partener pentru companiile româneşti interesate de piaţa germană.
Contact pentru presă:
Carmen Kleininger
Press & Public Relations
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană
Str. Clucerului 35 et. 2
RO-011363 București
Tel.: +40 21 207 91 50, Fax: +40 21 223 15 38
E-mail: kleininger.carmen@ahkrumaenien.ro
Mai multe informații pe site-ul
http://www.ahkrumaenien.ro/
Cuvinte cheie:
Radu Merica preşedinte Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane