Provocările din sistemul bancar, în discuţie la conferinţa “Mediafax Talks about Banking”

Bucureşti - 30 mai 2013 - Agenţia de presă Mediafax organizează vineri, 31 mai 2013, în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor, conferinţa „Mediafax Talks about Banking”, începând cu ora 10.00, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas.

La conferinţă vor fi prezenţi ca lectori: Radu GHEŢEA – Preşedinte, Asociaţia Română a Băncilor; Petre BUNESCU – Director General Adjunct, BRD; Valentin MIRCEA – Vicepreşedinte, Consiliul Concurenţei; Mihai DUDOIU – Avocat asociat al ŢucaZbârcea&Asociaţii, Marius ISTRATI – Manager Dezvoltare Produse PF, Volksbank; Claudiu STĂNESCU – Consilier al Preşedintelui, FNGCIMM; Oana PETRESCU – Partener Coordonator, Deloitte Consultanţă.

Moderatorul conferinţei va fi Cristian DIMITRIU, Director Editorial Mediafax Group

Principalele teme abordate vor fi revitalizarea activitǎţii de creditare având în vedere situaţia economică; economisirea şi politicile băncilor în condiţiile tendinţei de scădere a dobânzilor.

De asemenea, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Banking vom supune dezbaterii subiecte precum: finanţarea și costul resurselor - reaşezarea pe baze noi a deciziilor de alocare de capital şi finanţare; reducerea portofoliilor de credite neperformante; propuneri de modificare a legislaţiei insolvenței în cazul persoanelor juridice; efectele crizelor din ţările europene asupra filialelor bancare din România şi a sistemului bancar românesc; măsuri pentru frânarea procesului de dezintermediere financiară; schimbările şi constrângerile aduse de Reglementările Basel III privind capitalul băncilor; noutățile din procesul de conturare a Uniunii bancare; accelerarea atragerii fondurilor europene și ţintirea de domenii strategice în concordanță cu strategia de reindustrializare a României; finanţarea şi garanţiile pentru IMM-uri; prevederile noului Cod de procedură civilă privind domeniul financiar-bancar.

Evenimentul este organizat de Agenţia de presă Mediafax în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor. Parteneri media: Ziarul Financiar (www.zf.ro), Business Magazin, Gândul (www.gandul.info).

Conferinţa Mediafax Talks about Banking va reuni reprezentanţi ai Asociaţiei Române a Băncilor, ai Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România, preşedinţi, directori din cadrul băncilor comerciale şi băncilor de investiţii din România, consultanţi, avocaţi, auditori si analişti financiari, preşedinţi şi directori generali ai companiior româneşti şi străine, reprezentanţi ai firmelor care oferă servicii şi soluţii IT pentru sectorul financiar bancar, cât şi reprezentanţi ai mass-media (TV, radio şi presă scrisă).

Mai multe detalii cât şi agenda evenimentului Mediafax Talks about Energy pot fi găsite pe website-ul http://www.mediafaxtalks.ro/category/banking-2013

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile. Ne constituim într-un liant între autorităţi şi oamenii de business, oferim sprijin pentru îmbunătăţirea afacerilor şi propunem subiecte mediatice care pot schimba legi şi percepţii.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR & Events Manager Mediafax Talks
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417
0754 095 971

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferinţă  bănci 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.