Sărbătoarea Pâinii la cora - Să redăm Cezarului ce-i al Cezarului!

17 mai 2013, 05.11 - Afaceri   Social   Agricultură  

Bucuresti - 17 mai 2013 - cora România a dat startul celei de-a doua ediții a Sărbătorii Pâinii, eveniment care se desfășoară în toate cele 10 hipermarketuri din rețea, începând cu data de 17 mai și, prin intermediul căruia, cora dorește să redea pâinii locul care i se cuvine pe mesele românilor.

În timpul Sărbătorii Pâinii, magazinele cora vor vinde la prețuri de promoție, specialitățile de pâine coapte în cuptoarele proprii și vor promova 30 de tipuri de pâine deosebite, precum baghete, ciabatta, pâinea la metru, pâine cu semințe, paprika, susan negru și multe altele.

Brutăriile hipermarketurilor cora frământă zilnic peste 12 tone de aluat, din care coc 130 de tipuri de pâine și specialități de brutărie. Se utilizează categorii diferite de făină, dedicate fiecarui tip de aluat folosit pentru producerea sortimentelor diversificate de pâine.

Ana Maria Florea, Responsabil PR cora România

„Deși cifrele anunțate în presă de Patronatul Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN) arată că numai în ultimii zece ani, consumul de pâine pe cap de locuitor la nivel național a scăzut cam cu 10 kilograme, vânzările de pâine la cora se consolidează. Vorbim de creștere de 16% a vânzărilor anul acesta față de anul trecut, trend crescător susținut și de deschiderea a două magazine noi. Unul dintre motivele pentru care rezultatele noastre sunt pe plus, este diversificarea gamei de pâine. Franzela rămâne preferata românilor, dar celelalte tipuri de pâine precum bagheta, începând să fie din ce in ce mai căutate. De exemplu, vânzările la baghete au crescut cu 25% anul acesta, o treime din baghetele vândute de tot lanțul cora fiind cumpărate în București”.

De ce consumă românii din ce în ce mai puțină pâine? Unul dintre motive este ca țin la siluetă, și nu e nimic rău în asta. Un alt motiv este că așa-zisă modă a mâncatului sănătos a ajuns și la noi, iar mitul pâinii care îngrașă s-a impregnat adânc în conștiința oamenilor ce privesc adesea pâinea drept aliment de care se tem, chiar nesănătos.

Magazinele cora au invitat-o pe medicul nutriționist Mihaela Bilic și anul acesta la Sărbătoarea Pâinii pentru a vorbi despre mituri alimentare și pentru a răspune întrebărilor oamenilor despre nutriție.

Mihaela Bilic, Medic Nutriționist

„Dacă mâncăm de foame sau de poftă, atunci lucrurile rămân în normalitate. Dacă scoatem mâncarea din acest context firesc și o folosim ca furnizor de stare de bine pentru probleme care trebuie rezolvate în cu totul alt mod, mâncarea vine cu efectele secundare reprezentate de aportul unui exces de calorii într-un organism care nu a avut senzaţie de foame. Din această cauză, nu ideea de mâncare sănătoasă ar trebui să ne preocupe pentru că, oricum, orice este în natură şi orice este pe piaţă este sănătos. Problema este cât mâncăm şi cum reuşim noi, ca şi individ, să transformăm o mâncare sănătoasă într-una nesănătoasă. Cantitatea şi mâncatul excesiv, şi chiar dacă vorbim de o salată verde, pot aduce o problemă de sănătate”.

Sărbătoarea Pâinii se desfășoară la cora astfel:

magazinele cora din București în perioada 16-19 mai

magazinele cora din Cluj – Napoca, Drobeta și Arad în perioada 23-26 mai

magazinele cora din Arad, Baia Mare și Constanța în perioada 30 mai-2

Detalii:
Ana Maria Florea
Responsabil PR cora românia
0745 664 250
aflorea@cora.ro

Adina Vasiliu
Consultant PR cora România
0723 523 157
avasiliu@cora.ro


Cuvinte cheie:  cora  sarbatoare  paine 

Imagini

Sărbătoarea Pâinii la cora - Să redăm Cezarului ce-i al Cezarului!
Sărbătoarea Pâinii la cora - Să redăm Cezarului ce-i al Cezarului!
Sărbătoarea Pâinii la cora - Să redăm Cezarului ce-i al Cezarului!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.