Bucureşti - 15 mai 2013
-
Spitalul Sf. Constantin din Brasov ar putea fi desemnat cel mai curat spital din Europa, in urma unei evaluari a expertilor OMS ce va avea loc in data de 17.05.2013.
Încă de la inaugurare, în urmă cu acum 2 ani, Spitalul Sf. Constantin Braşov şi-a stabilit ca obiectiv „excelenţa în sănătate”. Fiind un spital cu specific chirurgical, un domeniu prioritar de activitate l-a reprezentat prevenţia şi controlul infecţiilor intraspitaliceşti. În acest sens a fost implementat un sistem integrat de măsuri ce privesc atât personalul medical cât şi pacienţii, cu caracter de unicat în România, dezvoltat împreună cu Spitalul Universitar din Geneva, numit Vigigerme.
Coordonatoarea Vigigerme în Spitalul Sf. Constantin Braşov, Dr. Moldovan Andreea, medic primar Boli Infecţioase, a prezentat rezultatele obţinute de spitalul braşovean la numeroase conferinţe şi congrese de specialitate din ţară şi străinătate, înscriind Spitalul Sf.Constantin în competiţia europeană pentru „Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească” (”Excellence Hygene Award” Aesculap Academy).
Un juriu format din 8 personalităţi europene de anvergură au desemnat Spitalul Sf. Constantin ca finalist, împreuna cu alte 3 spitale din Luxemburg, Germania şi Irlanda, desemnarea caştigatorului urmând a avea loc în urma unei vizite de audit în cele 4 spitale. În cursul acestei săptămâni experţii OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) se vor afla la Braşov.
Doua mari personalităţi ale Epidemiologiei mondiale se vor afla joi şi vineri la Spitalul „Sf.Constantin”
Profesorul Didier Pittet, „Parintele” igienei intraspitaliceşti de la Geneva şi iniţiatorul proiectului „Vigigerme”, Directorul Programului de Control al Infecţiilor din cadrul Spitalului Universitar Geneva şi al Universităţii de Medicină din Geneva, Şeful Programului OMS de Siguranţă a Pacienţilor intitulat „Îngrijire curată = îngrijire mai sigură”. Alături de domnia sa, Doamna Profesor Maria Moro, Directoarea Agenţiei de Prevenţie şi Control a Infecţiilor din Regiunea Emilia Romangna, Italia.
„Sperăm într-o clasare cât mai bună în marea finală a celor 4 cele mai curate spitale din Europa şi suntem mandri de recunoaşterea internatională pe care spitalul braşovean o câştigă, atât prin excelenţa în ramurile chirurgicale, cât şi prin excelenţa în îngrijirea pacienţilor, igienă intraspitalicească şi combaterea infecţiilor nozocomiale” a declarat Dr. Andreea Moldovan, coordonatorul departamentului de prevenire si control al infectiilor nosocomiale.
Contact:
SPITALUL SF. CONSTANTIN BRASOV
Str. Iuliu Maniu 49, Brașov
Tel: 0268.300.300, 0368.800.801
http://www.spitalulsfconstantin.ro/
Cuvinte cheie:
Spital evaluare OMS