Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii, în vânzarea ATE Bank România

Bucureşti - 19 aprilie 2013 - Piraeus Bank Grecia a fost asistată de avocaţii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii în vânzarea ATE Bank România către un investitor român, în cadrul unei tranzacţii de peste 10 milioane de euro.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a oferit asistenţă juridică Piraeus Bank Grecia în tranzacţia vizând vânzarea participaţiei de 93,27% deţinută în ATE Bank România pentru suma de 10,3 milioane de euro.

O echipă multidisciplinară formată din avocaţi specializaţi în drept bancar, fuziuni şi achiziţii, drept societar, precum şi consultanţi fiscali a reprezentat interesele Piraeus Bank Grecia, asistând pe durata procesului de negociere şi încheiere a înţelegerii. Tranzacţia este condiţionată de divizarea unei majorităţi a activelor şi pasivelor ATE Bank România şi integrarea acestora în Piraeus Bank România, precum şi de obţinerea acordurilor din partea autorităţilor de reglementare.

Echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost coordonată de partenerii Mihai Dudoiu şi Răzvan Gheorghiu-Testa, cărora li s-au adăugat alţi avocaţi şi consultanţi fiscali, printre care Dragoş Apostol, Managing Associate al Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Alin Chitu, Tax Partner în cadrul diviziei de fiscalitate a firmei de avocatură.

„Este un proiect interesant din perspectiva structurii tranzacţiei – una relativ complexă, ce a presupus o comunicare deschisă şi o abordare inovatoare din partea tuturor celor implicaţi. Dar dincolo de provocarea profesională, mai îmbucurător mi se pare acest proiect pentru mediul de afaceri, căci prefigurează apariţia unui nou jucător pe piaţa bancară într-o perioadă în care se afirmă, din ce în ce mai des, că reluarea finanţării este cheia relansării economice generale”, a declarat Dragoş Apostol, Managing Associate al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii vor continua să asiste vânzătorul pentru îndeplinirea unor condiţii suspensive în vederea finalizării tranzacţiei, precum şi la realizarea divizării parţiale a ATE Bank România.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:
Cu o echipă formată din 100 de avocaţi dintre care 20 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), NIS-Gazprom, Expur S.A. – parte a grupului francez Sofiprotéol/Saipol, OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Colgate Palmolive, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania etc.

Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389
Nida Halit
Tel: (40-21) 335 55 70
E-mail: nida.halit@grayling.com
Mobil: 0745 724 224

Cuvinte cheie:  Ţuca Zbârcea & Asociaţii  avocaţi  vânzarea  ATE Bank  

Imagini

Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii, în vânzarea ATE Bank România
Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii, în vânzarea ATE Bank România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.