Bucuresti - 16 aprilie 2013
-
Bancpost, în parteneriat cu Eurolife ERB, a lansat, în premieră pe piaţa din România „Planul de Economii pentru Copii” - un produs dedicat părinţilor cu copii cu vârsta de până la 15 ani care combină protecţia dată de asigurarea de viaţă cu componentă de economisire şi flexibilitatea contului de economii, pentru a-i asigura copilului un start de succes în viaţa de adult.
Într-un context economic tot mai dificil, principala grijă a părinţilor este să îşi protejeze copii şi să le asigure un viitor mai bun. Una dintre cele mai importante decizii se referă la siguranţa financiară. De aceea, Bancpost vine în sprijinul clienţilor săi cu o soluţie completă de economisire şi protecţie care îi ajută să gândească în perspectivă şi să îi asigure copilului, din timp, resursele necesare. Astfel, „asigurarea de viaţă crează o disciplină a economisirii pe termen lung, cu garantarea sumei asigurate la maturitate, în timp ce contul de economii aduce posibilitatea de a economisi suplimentar, oricând şi oricât, în funcţie de disponibilităţile de moment ale părintelui”, spune Anita Niţulescu, Director General Eurolife ERB.
Garantarea sumei asigurate la maturitate şi depuneri suplimentare oricând şi de orice valoare prin contul de economii
Produsul este compus dintr-un cont de economii deschis pe numele copilului şi o asigurare de viaţă cu componentă de economisire pentru care copilul este beneficiar, iar părintele este persoana asigurată. La maturitatea contractului, în contul de economii se vor vira suma asigurată şi participarea la profit corespunzătoare componentei de asigurare. Suplimentar, părintele poate face depuneri oricând şi de orice valoare în contul de economii al copilului, fiind permise totodată şi retrageri de sume, facilitate utilă în cazul unor situaţii neprevăzute.
Confort în utilizare prin mijloace de plată la distanţă şi facilitatea de debitare automată
„Planul de Economii pentru Copii” oferă şi avantajul unui confort sporit în gestionarea financiară. Astfel, plata primei lunare se face prin debitarea automată a contului de economii, care poate fi alimentat de către client atât de la distanţă, prin Internet Banking sau prin transferuri intra şi interbancare, cât şi prin depuneri de numerar la ghişeele băncii.
Profitabilitate ridicată: participarea la profit şi neimpozitarea sumelor din asigurări
„Banii încasaţi la maturitatea contractului de asigurare, atunci când copilul va avea o vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani, constituie o bază solidă pentru demararea celor mai importante proiecte din viaţa unui tânăr adult – achitarea taxelor de şcolarizare într-o instituţie cu renume din ţară sau străinătate, deschiderea propriei afaceri sau achitarea avansului pentru achiziţia unei locuinţe. O parte din profitul realizat prin investirea primelor de asigurare este adăugată la suma asigurată garantată, ceea ce înseamnă că, la maturitate, beneficiarul va primi mai mulţi bani. În plus, veniturilor rezultate din produsele de asigurare nu li se aplică impozitul pe venit de 16%”, a adăugat Anita Niţulescu.
Opţiunea de protecţie contra inflaţiei
Durata minimă a contractului de asigurare este de 10 ani, iar durata maximă este atinsă la împlinirea vârstei de 25 de ani a copilului. La încheierea contractului, clientul poate opta pentru creşterea anuală automată a primei de asigurare cu 5%, în scopul protecţiei la inflaţie. Mai departe, la fiecare aniversare a contractului, titularul poate opta pentru modificarea primei de asigurare şi pentru dezactivarea opţiunii de protecţie împotriva inflaţiei. Suma asigurată este 100% garantată la maturitatea contractului de asigurare. Dacă pe parcursul contractului survine decesul persoanei asigurate, compania de asigurări preia plata primelor lunare, astfel încât la maturitatea contractului copilul va beneficia integral de suma asigurată.
Dobândă avantajoasă la depunerile în contul de economii
Contul de economii beneficiază de o dobândă avantajoasă de 5,5% pe an, oferită pentru solduri de peste 500 lei. În plus, la sume lunare medii de peste 4.000 lei banca acordă un bonus de dobândă de 0,25% pe an. Suma minimă pentru deschiderea contului de economii este de 250 lei, sumă care poate fi însă folosită ulterior pentru plata primelor de asigurare lunare. Contul de economii este garantat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
Decizia de a economisi din timp reduce presiunea pe bugetul familial
Ca exemplu, un părinte care alege să încheie un Plan de Economii pentru Copii Bancpost pentru a-i oferi copilului său o sumă de circa 22.000 RON la maturitate, va plăti o primă lunară de 150 de lei pe o perioadă de 10 ani, în timp ce dacă ia decizia din vreme şi are la dispoziţie o perioadă de 15 ani, atunci prima de asigurare lunară va fi de doar 75 de lei – în ambele cazuri a fost utilizată actualizarea anuală cu 5% pentru protejarea împotriva inflaţiei.
Texte Twitter (https://twitter.com/bancpost):
Panul de Economii pentru Copii. Premiera: cont de economii + asigurare cu economisire. http://bit.ly/ZXxr2z
Nou. Planul de Economii pentru Copii. Garantare suma asigurata la maturitate si depuneri suplimentare. http://bit.ly/ZXxr2z
Bancpost, Planul de Economii pentru Copii. Confort in utilizare prin mijloace de plata la distanta si facilitatea de debitare automata. http://bit.ly/ZXxr2z
Bancpost, Planul de Economii pentru Copii. Participare profit si neimpozitarea sumelor din asigurari. http://bit.ly/ZXxr2z
Bancpost, Planul de Economii pentru Copii. Optiune de protectie contra inflatiei. http://bit.ly/ZXxr2z
Bancpost, Planul de Economii pentru Copii. Dobanda avantajoasa la depunerile in contul de economii. http://bit.ly/ZXxr2z
Bancpost, Planul de Economii pentru Copii. Decizia de a economisi din timp reduce presiunea pe bugetul familial. http://bit.ly/ZXxr2z
.
Cuvinte cheie:
Bancpost economii copii