Comunicat de presa Camera de Comert si Industrie Romano-Germana

Bucuresti - 18 ianuarie 2013 - Camera de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România) a serbat joi, 17.01, la Palatul Parlamentului intrarea în noul an alături de circa 700 de membri și invitați din mediul economic și politic. Invitatul de onoare al serii a fost dl. Mihai Tănăsescu, vicepreședinte al Băncii Europene pentru Investiții (BEI). Președintele AHK România, dr. Radu Merica, a făcut o retrospectiva succintă a anului 2012, pe care îl consideră un an pierdut, din care “am învățat că o luptă politică încrâncenată nu ajută economia”. Merica a arătat că a fost, totuşi, un an în care s-a constatat că tinerii din România își doresc să poată beneficia de o formare profesională bună, după modelul din Germania, și a subliniat importanța unei bune calificări și a unei formari profesionale adecvate.

Ambasadorul Germaniei la București, Andreas von Mettenheim, a arătat dorința Ambasadei de a promova interesele României. Temele pe care le-a abordat în discursul său au fost predictibilitatea, lupta împotriva corupţiei, transparenţa și reforma în administrație, acestea fiind considerate prioritățile importante.

Mediul de afaceri trebuie sa fie prietenos pentru a atrage investiții, a declarat în discursul său Ministrul Economiei Varujan Vosganian, subliniind totodată importanța constituirii unei clase de mijloc puternice. El le-a mulțumit investitorilor germani pentru contribuția la dezvoltarea economică a României. Volumul schimburilor comerciale bilaterale româno-germane va depăşi, în 2013, 20 mil. EUR, estimează Vosganian. România îşi propune să devină o destinație atrăgătoare pentru investiţiile străine care nu înseamnă doar bani, ci şi informaţii, precum şi contacte şi know how, pentru că fără investiţii străine decalajele tarii noastre nu pot fi reduse.

In discursul sau festiv, dl. Mihai Tănăsescu a făcut referire la criza economică ce a început în SUA, a traversat oceanul, iar de 2 ani si jumătate a dus la criza datoriilor în Europa. Investitorii trebuie acum să redobândească încrederea în Europa, unde s-a creat o falie intre nordul si sudul continentului. Trebuie implementate reforme în sudul Europei, trebuie creată o Europă unita, a mai spus Tănăsescu. Direcțiile importante de urmat ar fi: un nou contract social, un nou tip de ideologie socială, o politică fiscală care să nu mai creeze disensiuni și care să ducă la disciplină. Tănăsescu nu vede nevoia de austeritate, dar vede nevoia de disciplina, de reforme structurale. De aceea Europa are nevoie de creștere economică și de reducerea șomajului. Iar elementul cheie pentru a fi competitivi este liberalizarea. În cadrul Europei, România are un potenţial fantastic de dezvoltare economică, dacă lecţiile trecutului au fost învăţate şi vor fi bine aplicate, a declarat vicepreședintele BEI. România este o țară cu potențial, astfel că în următorii doi ani ar putea ajunge la o creştere economică anuală de 3-4%. BEI este cea mai mare bancă multinațională din lume cu un bilanț de peste 500 mld. EUR și intenționează să se îndrepte mai mult și spre segmentul IMM.

Printre personalitățile prezente la Recepția de Anul Nou 2013 s-au mai numărat Ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini; Ministrul pentru dialog social, Doina Pana; deputatul Ovidiu Gant.

Contact pentru presă:
Carmen Kleininger
Camera de Comert si Industrie Romano-Germana
Str. Clucerului nr. 35, et. 2, 011363 Bucuresti
Tel.: +40 21 207 91 50;
Fax: +40 21 223 15 38
E-mail: kleininger.carmen@ahkrumaenien.ro


http://www.ahkrumaenien.ro/

Cuvinte cheie:  comunicat  presa  AHK Romania  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.