Bucureşti - 15 noiembrie 2012
-
Un număr de peste 30 de antreprenori din toate regiunile ţării au fost premiaţi anul acesta în cadrul proiectului “Campioni în business” pentru modul în care au reuşit să îşi gestioneze afacerile în ultimii trei ani. Ziarul Financiar, alături de fondul de investitii Enterprise Investors, cea mai mare bancă locală - BCR, firma de consultanţă fiscală PwC şi Fundaţia Triple Helix au realizat, pentru al cincilea an consecutiv, proiectul „Campioni în Business”, menit să încurajeze antreprenoriatul local.
În cadrul acestui proiect au fost avut loc o serie de evenimente regionale, la Cluj, Iaşi şi Bucureşti, în cadrul cărora au fost premiaţi antreprenori roâni din Transilvania, Banat, Moldova, Bucovina şi Muntenia. Ieri seară, în cadrul galei de închidere a proiectului, au fost acordate premiile „Campioni în Business Muntenia – Bucureşti” şi „Campioni în Business 2012”.
Astfel, companii precum Biochem (comerţ cu pesticide), Adrem Invest (inginerie industrială şI energetică), General M.P.M. Impex (proiectare şi execuţie de instalaţii de gaze naturale pentru utilizatori industriali şi casnici), Nicprem Impex (producţia de componente electronice active, componente şi piese pentru aparate electrocasnice mari) au fost desemnaţi Campionii în Business din regiunea Muntenia- Bucureşti, reuşind să îşi crească afacerile între 10 şi 100% în ultimul an şi să îşi menţină business-urile profitabile în ultimii trei ani, cei mai grei pentru economia românească.
Tot în cadrul Galei Campioni in Business au fost acordate şi premiile speciale naţionale din cadrul proiectului. Astfel, fondatorii liderului pieţei de curierat - Adrian Mihai, Neculai Mihai şi Felix Pătrăşcanu- au primit premiul special pentru creşterea profitabilă a grupului Fan Courier, care a ajuns la afaceri de 52 de milioane de euro anul trecut. De o recunoaştere deosebită a beneficiat şi Teofil Mureşan, desemnat antreprenorul anului 2012, pentru modul în care a reuţit să îşi extindă businessul de la consultantă în domeniul energetic către teleomunicaţii sau alte sectoare conexe, precum new media şi energie regenerabilă, ajungând să conducă un business de 100 de milioane de euro- Electrogroup - alături de fraţii săi.
În cadrul Galei Campioni in Business au fost prezentate şi poveştile de afaceri ale antreprenorilor care au reuşit să menţină afacerile profitabule pe timp de criză, aceştia fiind: Doina CEPALIS – Te-Rox Prod, Antreprenorul anului 2010, Mihai MIRON – Ropharma, Antreprenorul anului 2011 şi Mircea TUDOR – MB-Telecom, Premiu Special la Gala Campioni în Business din 2011. Invitatul special al serii a fost Joyce O’CONNOR, preşedinte Emeritus în cadrul Colegiului Naţional al Irlandei.
Lista completă a câştigătorilor “Campioni în Business” 2012
CAMPIONII ÎN BUSINESS AI ROMÂNIEI – 2012
Premiul Special pentru creşterea profitabilă:
Grupul Fan Courier (activităţi de curierat)
Istoria FAN Courier a inceput in 1998, cand trei antreprenori romani, Adrian Mihai, Neculai Mihai si Felix Patrascanu visau sa faca din firma abia infiintata cel mai mare furnizor de servicii de curierat din Romania. Compania continua sa-si extinda reteaua si ajunge la un numar de 14.000 de clienti, dintre care aproximativ 90% sunt persoane juridice
Premiul pentru competitivitate tehnologică la nivel internaţional - integrare de succes în fluxurile de producţie ale unor grupuri industriale globale:
MEN Industry Group (producţie piese din mase plastice pentru industria auto şi a electrocasnicelor, producţia componentelor metalice pentru produse electrice)
MEN Industry Group (Metaplast, Nicprem impex, ELJ Matrite) a fost infiintat in 1991 ca producator de piese din mase plastice injectate si componente electrice pentru industria auto. Fondat si consolidat de catre Jean Drugescu, managerul general actual.
Premiul Lider de piaţă – eficienţa şi abilitatea de integrare a business-ului: Grupul Transavia (producţia, procesarea şi comercializarea cărnii de pui)
Fondata în 1991 de dr. Ing. Ioan Popa, Transavia este astazi singura companie cu sistem integrat performant de crestere, procesare si comercializare a produselor din pui. Se implica in activitatile comunitatii sustinand educaţia, tinerii şi grupurile defavorizate, protectia naturii si mediului.
Premiul pentru diversitatea initiaţivelor antreprenoriale de impact: Mihai Miron (fondatorul distribuitorului de medicamente Ropharma)
Un adevarat antreprenor in serie, Mihai Miron, ne-a obisnuit cu talentul sau de a transforma in afaceri de succes toate intitativele sale. Pionier al industriei romanesti de pharma, Mihai Miron a fondat companii importante in domeniul productiei, dar si al distributiei si retailului de medicamente: atat Europharm cat si Ropharma sunt branduri de succes, alaturi de Aesculap. Iar dincolo de granitele tarii, in Republica Moldova, Eurofarmaco este un alt brand care va beneficia de reteta de succes a domnului Mihai Miron.
Premiul pentru spiritul de onestitate şi fair-play: Preşedintele Grupului Energobit din Cluj-Napoca (echipamente energetice)
Infiintata in anul 1990, astazi un grup de firme cu o cifra de afaceri de 100 milioane de euro si unul dintre liderii autohtoni in domeniul electro-energetic. Ofera solutii complete in electricitate: audit energetic, consultanta in programe de eficienta energetica si energii regenerabile, proiectare si servicii de inginerie specializate, antreprenoriat pentru instalatii electrice complexe, productie de echipamente de medie si joasa tensiune, aparate de iluminat, operare instalatii energetice.
Antreprenorul anului: Teofil Mureşan (unul dintre fondatorii Electrogrup, cu activităţi în domeniul instalaţiilor industriale)
Domnul Teofil Mureşan are 13 ani de antreprenoriat. Experienta personala in zona energetica i-a asigurat succesul si l-a plasat mereu cu un pas inaintea competitorilor. Succesul afacerilor sale este sustinut si de inovatie, prin utilizarea de tehnologii aplicabile industriilor interconectate in care activeaza. A inceput cu consultanta in domeniul energetic, apoi s-a orientat catre telecomunicatii, mizand pe tendintele pietei. Si-a extins afacerea in sectoare conexe, precum new media si energia regenerabila.Lucrand alaturi de fratele sau Simion Muresan si sora sa Maria Serbanescu, sustine ca o echipa de succes este formata din oameni cu viziuni si personalitati compatibile. Puternic implicat in dezvoltarea proiectelor de responsabilitate sociala ce sustin in mod special educatia, dar si cultura, sanatatea si sportul.
Campioni în Business – MUNTENIA
Categoria companii mari şi mijlocii
Biochem – Constanţa (comerţul cu pesticide)
Biochem SRL a intrat in comertul cu pesticide in anul 1998, impunandu-se ca lider de piata in zona de Sud Est a Romaniei ca un distribuitor regional, cifra de afaceri si numarul de clienti crescand an de an. Ofera servicii de distributie, consultanta agricola si comert cu pesticide, seminte si ingrasaminte. Asigura posibilitatea achizitionarii produselor printr-un sistem flexibil cu plata in rate la recoltare cu bani, cupoane sau produse agricole fara a percepe dobanda.
Miras International – Buftea (distribuţia de produse metalurgice)
Infiintata in 1994 ca societate comerciala pe actiuni cu capital integral privat romanesc. Obiectul principal de activitate este distributia de produse metalurgice, in principal oteluri de diverse sorto-tipo-dimensiuni si calitati precum si materiale de constructii generale. Ofera clientilor: transport, debitari, prelucrari mecanice si un program flexibil.
Adrem Invest – Bucureşti (inginerie industrială)
Infiintata in 1992, compania este specializata in inginerie industriala, gasind solutii pentru orice aplicatie din domeniul industrial sau energetic. Domeniile de expertiza sunt: automatizari industriale, tehnologii sub vid / tehnica presiunilor joase, proiecte de eficientizare energetica / energii verzi. Cu fiecare activitate, compania promite sa recunoasca, sa sustina si sa duca mai departe creativitatea, inovatia si dezvoltarea in domeniul tehnic. Dezvolta proiecte de responsabilitate sociala pe platforma “Viitorul alege inovatia”.
Categoria companii mici
General M.P.M. Impex - Bucureşti (servicii de proiectare şi execuţie instalaţii de gaze naturale)
Ofera servicii de proiectare si executie instalatii de gaze naturale pentru utilizatori industriali, dar si casnici. In primii doi ani de functionare (1997-1998), firma a desfasurat activitati de constructii-montaj, dar incepand cu anul 1999 ponderea in totalul activitatii a trecut in domeniu activitatii de infiintari, extinderi conducte de gaze naturale si instalatii casnice aferente.
Energotech – Bucureşti (sisteme de electroalimentare şi circuite secundare)
Infiintata in 2002, si-a construit un nume de prestigiu in domeniul energetic. Oferta companiei vine in intampinarea investitorilor/contractorilor generali/furnizorilor de echipamente care doresc sa optimizeze/reduca cheltuielile in toate fazele derularii proiectelor/contractelor. Domeniul de activitate este cel al sistemelor de electroalimentare, al circuitelor secundare, al echipamentelor si/sau al sistemelor de control de la 6 la 400 kV.
Nicprem Impex – Bucureşti (producţia de componente electronice active, componente si piese pentru aparate electrocasnice mari)
Compania a fost infiintata in 1994, avand ca principal obiect de activitate productia de componente electronice active, componente si piese pentru aparate electrocasnice mari. In 2002 Niprem Impex incepe colaborarea cu parteneri externi importanti din Europa, activand in industria aparatelor electrocasnice. In 2004 compania inaugureaza o noua fabrica de productie si un depozit, la standarde europene. Datorita noilor echipamente achizitionate, compania a reusit sa diversifice gama de produse.
Premiul special pentru inovare:
MB Telecom – Bucureşti (integrator de sisteme)
MB Telecom este unul din cei mai mari integratori de sisteme din Romania, oferind servicii de ingineria traficului, securizare frontiere, video control acces si productie software. Produse: Roboscan 1MC, Roboscan 0M, Roboscan ACV. Compania a castigat Marele Premiu la Salonul de Inventii de la Geneva cu sistemul de "radiografiere" cu raze gama a camioanelor, devenind astfel lider mondial intr-un domeniu Hi-Tech.
Premiul special pentru contribuţia la dezvoltarea pieţei de artă din România:
Galeriile Artmark – Bucureşti (servicii de expertizare şi evaluare a obiectelor de artă sau studii de specialitate)
Infiintata in 2008 de doi asociati colectionari si iubitori de arta, Radu Boroianu, regizor de teatru (fost secretar de stat in Ministerul Culturii, fost ambasador al Romaniei in Elvetia) si Alexandru Bâldea, avocat (profesor asociat de curs de marketing cultural la Sectia de Istoria Artei a Facultatii de Istorie). Casa de licitatii Artmark ofera servicii de expertizare si evaluare a obiectelor de arta, studii de specialitate si cercetare stiintifica, inchiriere colectie de obiecte/ lucrari de arta, restaurare, inramare, fotografiere profesionista si depozitare a lucrarilor de arta.
Implicare sociala: licitatii caritabile, programul "Recicleaza pentru copaci", donatii, promovarea artei contemporane si a tinerilor artisti.
Campioni în Business – TRANSILVANIA
Categoria companii mij¬locii şi mari
Energobit SRL din Cluj-Napoca (echipa¬mente ener¬getice)
CA (cifra de afaceri) de 91,3 milioane de euro în 2011, în creștere cu 91% față de 2010
O idee devenită un business de succes și inovator, înființată în anul 1990, astăzi un grup de firme cu o cifră de afaceri de aproape 100 milioane de euro și unul dintre liderii autohtoni în domeniul electro-energetic, oferă soluții complete în electricitate: audit energetic, consultanță în programe de eficiență energetică și energii regenerabile, proiectare și servicii de inginerie specializate, antreprenoriat pentru instalații electrice complexe, producție de echipamente de medie și joasa tensiune, aparate de iluminat, operare instalații energetice.
Electrogrup (instalaţii electrice)
CA (cifra de afaceri) de 31,4 milioane de euro în 2011, în creștere cu 41% față de 2011.
Fondată în 1997, demarează primele lucrări: instalații electrice de joasă tensiune. Astăzi, Electrogrup derulează, la nivel național, proiecte complexe de infrastructură energetică și de telecomunicații, prin punctele de prezență din Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași și Brașov. În 2009, compania își extinde portofoliul de servicii în direcția energiilor regenerabile. În 2010, Electrogrup accesează domeniul energiilor eoliene.
Polisano (distribuitor de medicamente)
CA (cifra de afaceri) de 293,9 milioane de euro în 2011, în creștere 20% cu față de 2010
Despre companie: Prima clinică deschisă în 1993 la Sibiu; de atunci, se dezvoltă accelerat, extinzând permanent atât gama de activități derulate cât și locațiile unde operează. Gama de activități include un lanț de policlinici, primul spital privat din țară, numeroase centre de dializa, centru de fertilizare in vitro, rețea de farmacii, distribuție de produse farmaceutice și, în viitorul apropiat, producție de medicamente.
Premiul special:
Sam Mills din Satu Mare (panificaţie)
CA (cifra de afaceri) de 47,6 milioane de euro în 2011, în creștere cu 47% față de 2010
Fondată în 1994, la Satu Mare, avea să devină în cațiva ani lider al pieței de morărit porumb din România. Astfel, în prezent, capacitatea de măcinare porumb a ajuns la 500 tone/zi, iar la grâu 200 tone/zi. Strategia de extindere în zona Europei de Est a permis companiei să-și întărească poziția de lider și să-și crească constant cifra de afaceri.
Categoria companii mici
IPEC SA din Alba Iulia (producător de articole de menaj din porţelan)
CA (cifra de afaceri) de 14,7 milioane de euro în 2011, în creștere cu 35% față de 2010
Fondata in 1994. Domeniu de activitate: producător de produse menaj şi porţelan hotelier.
Net Brinel (furnizor de soluţii informatice)
CA (cifra de afaceri) de 13,1 milioane de euro în 2011, în creștere cu 41% față de 2010
Fondată în 1991, cu 5 angajați, activitatea principală fiind service-ul de calculatoare; astăzi, leader-ul providerilor de soluții informatice din afara capitalei, prin integrarea de software, hardware și comunicații și oferirea unui pachet complet de servicii. Partener strategic pentru companii de IT&C de vârf la nivel mondial, fapt ce asigură dezvoltarea unei oferte complete de produse și servicii competitive, bazate pe cele mai înalte competențe și tehnologii, având o echipa puternică, o organizație cu o cultură puternică, bazată pe incredere.
Arobs Transilvania Software din Cluj (servicii IT)
CA (cifra de afaceri) de 7,9 milioane de euro în 2011, în creștere cu 13% față de 2010
Înființată în 1998 de un grup de programatori tineri și entuziaști deciși să-și valorifice experiența dobandită pe parcursul colaborării lor cu firme din Europa de Vest sau Statele Unite, viziunea lor a devenit în scurt timp realitate, după cum o atestă creșterea continuă a firmei, care numară acum peste 200 de angajați. Dezvoltă soluții în urmatoarele domenii: automatizarea forței de vânzări, aplicații pentru agenții de turism și localizarea parcurilor auto. Servicii: externalizare, QA & Testing, promovare WEB, consultanță, support.
Premiu special:
iQuest Technologies (soluţii software)
CA (cifra de afaceri) de 11,7 milioane de euro în 2011, , în creștere cu 33% față de 2010
Oferă servicii și soluții IT în domenii precum: retail, logistică, transport, servicii financiare, media, telecom; desfășoară campanii inedite de CSR; are parteneriate cu Microsoft, Oracle, Nintex, Magento Commerce și universități din Cluj-Napoca și Brașov. Valorile companiei sunt: excelență, dedicare, onestitate, respect, curaj, muncă în echipă.
Premiu special: Electroglobal (distribuitor de materiale şi echipamente electrice)
CA (cifra de afaceri) de 10,9 milioane de euro în 2011
Înființată în anul 2004, cu sediul central în Cluj Napoca, având puncte de lucru în București, Bacău și Timișoara; certificată ISO 9001:2008, distribuie materiale și echipamente electrice ale unor importanți producători de renume european și mondial (ABB, Siemens, etc.)
Campioni în Business – MOLDOVA
Companii mari şi mijlocii:
Pandora Prod (producţie de îmbrăcăminte)
CA (cifră de afaceri) de 21,8 milioane de euro în 2011, în creștere cu 36 % față de 2010
Compania are două unități de producție, în Focșani și în Tecuci, cu o capacitate de 80.000 de unități pe lună. Cu 1.000 de angajati, produce îmbrăcăminte pentru branduri de renume, precum Next, Marks&Spencer sau United Colours of Benetton.
Salbac (producţie de mezeluri)
CA (cifră de afaceri) de 16 milioane de euro în 2011, în creștere cu 9% față de 2010
Parte a grupului de firme Agricola Bacău, Salbac deține o fabrică cu o capacitate de 1.200 tone produse finite anual. Compania produce preparate din carne de pui sau de porc (inclusiv Salam de Sibiu sau Bănățean și alte mezeluri crud-uscate).
Te-Rox Prod (producţie de centuri şi huse pentru scaune auto)
CA (cifră de afaceri) de 20 de milioane de euro în 2011, în creștere cu 7% față de 2010
Compania realizează între 12.000 și 16.000 de centuri și huse pentru scaunele auto destinate copiilor. Colaborează cu firma franceză Team Tex, unul dintre cei mai mari producători și retaileri din Europa de scaune auto pentru copii. Astfel, produsele de la Pașcani ajung în 52 de țări din cele 57 în care se află firma franceză.
Premiu special: Dedeman ( retail de bricolaj)
CA (cifră de afaceri) de 475,7 de euro în 2011, în creștere cu 31% față de 2010
Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români, frații Dragoș și Adrian Pavăl, care, începând cu anul 1992, au dezvoltat lanțul de retail de bricolaj. În prezent, compania a devenit lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, operând în prezent o rețea de 30 de magazine.
Premiu special: Betty Ice (producţie de îngheţată)
CA (cifră de afaceri) de 19,2 milioane de euro în 2011, în creștere cu 11% față de 2010
Producătorul de înghețată Betty Ice a fost înființat în 1994, de către omul de afaceri sucevean Vasile Armenean. Dezvoltarea companiei a condus în timp la mai multe achizitii de utilaje de ultima generație, iar în 2006 compania a finalizat investițiile în una dintre cele mai moderne fabrici de înghețată din Europa.
Companii mici:
Fiterman Pharma (producţie de medicamente)
CA (cifră de afaceri) de 9,5 milioane de euro în 2011, în creștere cu 39% față de 2010
Este primul producător de medicamente cu capital integral privat românesc din zona Moldovei, compania fiind înființată la Iași, în anul 1995. Compania are un portofoliu de aproape 50 de produse în portofoliu și peste 100 de angajați.
Transgor Logistik (soluţii de transport şi logistică)
Cifră de afaceri de 5,6 milioane de euro în 2011, în creștere cu 41 % față de 2010
Compania oferă soluții personalizate de transport și logistică, cuprinzând atât planificarea și desfășurarea transporturilor cu mijloace proprii sau subcontractate, cât și manipularea și depozitarea mărfurilor în tranzit.
Proinvest Grup (producţie de componente pentru construcţii şi industrie)
CA (cifră de afaceri) de 17,7 milioane de euro în 2011, în creștere cu 41% față de 2010
Compania este specializată în producerea și furnizarea de componente și sisteme pentru construcții și industrie, precum și în proiectarea, execuția și montajul halelor metalice.
Premiu special: Autonom Services (servicii de închiriere auto)
CA (cifră de afaceri) de 5,5 milioane de euro în 2011, în creștere cu 92% față de 2010
A fost fondata de frații Marius și Dan Ștefan în 2005, iar în prezent este liderul local în domeniul serviciilor de închirieri mașini, avand o rețea de 36 de centre de închirieri în 23 de orașe. Are o flotă de peste 1.400 de mașini.
Despre Parteneri
ZIARUL FINANCIAR este brand-ul de referinţă al pieţei de business, pe piaţa românească. ZF îşi revendică poziţia de cel mai puternic ziar de business din România prin credibilitate, prospeţime şi exclusivitate a informaţiilor, adecvare pe target, tratare în adâncime a temelor de business. ZIARUL FINANCIAR oferă cititorilor semnificaţia evenimentelor recente şi anticipează evoluţiile din afaceri şi economie, prin ştiri, analize şi articole de opinie. Lider al presei de business din România, ZF se caracterizează prin profesionalism, rigurozitate, seriozitate, credibilitate şi echidistantă.
Enterprise Investors este cea mai veche şi una dintre cele mai mari firme care administrează fonduri de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est, cu activitate din 1990. Firma administrează opt fonduri de private equity şi venture capital ce totalizează 2 miliarde de euro. Până în prezent, aceste fonduri au investit 1,5 miliarde de euro în aproape 130 de companii din diverse sectoare şi au vândut peste 90 de investiţii cu venituri totale de 1,7 miliarde de euro. În România, fondul a investit în jur de 200 milioane de euro. Investiţiile din România sunt: Macon Deva, Siveco România, Profi Rom Food şi Smartree.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 miliarde de euro), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principala instituţie cu care fac banking.
Asociaţia Triple Helix este o organizaţie non-guvernamentală care îşi propune să contribuie la dezvoltarea României prin întărirea şi accelerarea a trei elice fundamentale: antreprenoriat, educaţie şi leadership. Activitatea Triple Helix se împarte în proiecte pe care le dezvoltă integral şi proiecte pe care le concepe şi le lansează pentru a fi încredinţate spre implementare altor organizaţii. Printre proiectele de succes lansate de Triple Helix se numără Aspire Academy, un program educaţional cu profesori de la Universitatea Harvard dedicat tinerilor români cu potenţial deosebit în domeniul leadership-ului şi antreprenoriatului. Modelul celor trei elice a fost articulat de Irina Anghel-Enescu, fondatoarea Triple Helix, pe parcursul anului pe care l-a petrecut la Universitatea Harvard.
PwC România
Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu aproape 180.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată. Mai multe informaţii despre PwC România pot fi accesate pe site-ul www.pwc.com/ro.
.
Cuvinte cheie:
ZF gală Campioni în Business câştigători