Bogdan Chiriţoiu şi Daniel Constantin participă la conferinţa “Food Retail in Romania: Opportunities & Challenges”

Bucuresti - 24 octombrie 2012 - Camera de Comerţ şi Industrie Româno – Germană, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România și Agenţia de presă Mediafax organizează conferinţa “Food Retail in Romania: Opportunities & Challenges”, joi, 25 octombrie 2012, începând cu ora 14:00, în Bucureşti, la Hotel Athénée Palace Hilton, în sala Regina Maria.

Situaţia actuală a industriei alimentare din România şi interacţiunea cu comerţul modern va fi tema pe care Bogdan CHIRIŢOIU – preşedintele Consiliului Concurenţei - o va aborda în cadrul conferinţei. Vor lua cuvântul Daniel CONSTANTIN – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Alexandru VLAD – vicepreşedintele AMRCR, Sorin MINEA – preşedinte Romalimenta, Valentin MIRCEA – vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe OPRESCU – profesor universitar, Doctor in Macroeconomie, Renata JUSZKIEWICZ – preşedintele Asociaţiei poloneze pentru Comerţ Distribuţie, Sorana GEORGIA – director general Billa România şi Alain GALASKI – director general European Brands Association.

Cuvântul introductiv va fi adresat invitaţilor de către Radu MERICA, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno – Germane.

În cadrul conferinţei vor fi două sesiuni de discuţie: în prima sesiune se vor analiza oportunităţile şi provocările lanţului logistic alimentar din România, iar în a doua sesiune importanţa cooperării în lanţul logistic alimentar în ţările de tranziţie, alături de exemplele altor ţări europene.

Prima sesiune va fi moderată de Constantin RUDNIŢCHI, analist economic, iar a doua sesiune de către Adrian MANOLACHE, avocat.

Oportunităţile şi provocările în comercializarea produselor agricole româneşti urmează să fie principala temă în jurul căreia se vor concentra discuţiile.

Conferinţa se va bucura de prezenţa celor mai importanţi lectori pe tema propusă, atât din sistemul de stat cât şi privat, precum şi de un număr important de reprezentanţi mass media. Conferinţa va fi transmisă LIVE pe www.mediafax.ro

Evenimentul “Food Retail in Romania” este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România și de agenţia de presă Mediafax, cu sprijinul Consiliului Concurenţei, în parteneriat cu Romalimenta.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ana-Maria Lungan | PR&Events Manager Mediafax Talks | anamaria.lungan@m.ro | 031.82.56.417 | 0754.095.971

Cuvinte cheie:  Mediafax  organizare  conferinta 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.