Bucuresti - 15 octombrie 2012
-
Hotelul Radisson Blu din Bucureşti a lansat oficial în prezenţa reprezentanţilor presei un nou restaurant cu specific est-mediteranean, restaurantul Sharkia.
Evenimentul de lansare a debutat cu o demonstraţie live a lui Ştefan Paraschiv, bucătarul şef al noului restaurant Sharkia, un cooking show la care oaspeţii au fost invitaţi să participe activ.
Deschiderea noului restaurant urmează unul dintre principalele obiectivele pe care hotelul Radisson Blu din Bucureşti le-a stabilit pentru 2012 şi anume creşterea segmentului de F&B şi concentrarea asupra segmentului de clienţi locali.
“Cele mai importante atribute ale preparatelor din bucătăria est-mediteraneană sunt gustul şi bogatele valori nutriţionale, aşadar strategia restaurantului Sharkia se concentrează asupra calităţii excepţionale a preparatelor (garantată de ingredientele proaspete, autentice) şi mai puţin asupra elementelor de decor oriental - acest lucru ne diferentiază de locaţiile similare existente în Bucureşti.” a declarat Yilmaz Yildirimlar, Manager General Radisson Blu Hotel, Bucuresti şi Director Regional pentru Europa de Sud – Est.
Pentru a păstra gustul original al preparatelor, o mare parte dintre ingrediente sunt importate în mod special din ţările est - mediteraneene iar echipa de bucătari beneficiază de experienţă notabilă în restaurante cu acelaşi specific.
Această acţiune se încadrează în strategia hotelului de a promova mâncatul sănătos în cadrul tuturor celor 4 restaurante prezente în complex.
“Conceptul Sharkia este rezultatul feedback-ului primit din partea clienţilor noştri dar şi al analizei pieţei de profil ale cărei rezultate au arătat o cerere sporită pentru restaurante cu acest specific. În prezent piaţa locală este extrem de ofertantă în ceea ce priveşte opţiunile de a petrece timpul liber şi în acelaşi timp foarte dinamică datorită ritmului alert cu care se schimbă preferinţele clienţilor. Aşadar, pentru a atinge succesul dorit, adaptarea la tredul cererii este vitală.”, a menţionat Daniela Dumitrescu, Marketing Manager Radisson Blu Hotel, Bucureşti.
Sharkia poartă denumirea unui vânt estic din regiunea Lavantului şi aduce în Bucureşti suflul adevăratelor arome est - mediteraneene. Tradiţia spune că în fiecare seara, adierea vântului Sharkia suflă clopoţeii din faţa caselor, iar sunetul lor este semnalul care anunţă membrii familiei că a sosit ora la care trebuie să se adune cu toţii în jurul mesei pentru cină.
Mai multe detalii despre Sharkia, meniul complet precum şi fotografii poate pot fi accesate la www.world-of-tastes.ro dar şi pe platforma Radisson Blu Lifestyle.
La jumătatea lunii septembrie hotelul a lansat Radisson Blu Lifestyle, o platformă socială de comunicare pentru conceptele de Food and Beverages ale Radisson Blu Hotel, Bucureşti. Platforma este o premieră pentru piaţa hotelieră din România şi propune o nouă direcţie a programelor de fidelizare clasice, adăugând componenta de socializare online ce oferă membrilor facilitatea de a fi recunoscuţi prin statut şi de a debloca noi produse şi servicii ce se pot răscumpăra cu punctele de fidelitate obţinute prin tranzacţiile efectuate în restaurantele şi barurile hotelului. Mai exact numărul de produse şi servicii pe care le pot răscumpăra este direct proporţional cu frecvenţa cu care utilizatorul interacţionează pe platforma.
La numai câteva zile după lansarea Radisson Blu Lifestyle, proiectul obţine locul 3 în categoria Social Networking la Webstock 2012 – cea mai importantă conferinţă de Social Media din România
Despre Radisson Blu Hotel, Bucuresti
Cu un număr total de 718 camere, Radisson Blu Hotel, Bucureşti face parte din Carlson Rezidor Hotel Group şi este cel mai mare hotel de 5* din România. Situat în inima capitalei, pe Calea Victoriei, hotelul setează noi standarde în ceea ce priveşte arhitectura şi design-ul interior spectaculos.
Cu 4 restaurante şi 4 baruri precum şi serviciile salonului Bali Spa sau cele ale World Class Health Academy care dispune de piscină interioară, piscină şi jacuzzi exterior, sală de fintess şi saună, Radisson Blu Hotel din Bucureşti satisface cele mai exigente şi diverse preferinţe.
Radisson Blu Hotel din Bucureşti a câştigat în 2012 premiul “Hotelul anului” pentru categoria hotelurilor de lux la Gala Premiilor de Excelenţă din cadrul Hotel Tourism & Leisure Investment Conference.
Carlson Rezidor Hotel Group, unul dintre cele mai dinamice lanţuri hoteliere la nivel mondial, deţine peste 1,300 de hoteluri în 81 de ţări, este susţinut de o echipă de peste 80,000 de angajaţi şi include în portofoliu un grup de branduri puternice. (Radisson Blu, Radisson(r), Park Plaza(r), Park Inn by Radisson, Country Inns & Suites By CarlsonSM si Hotel Missoni).
Contact
Daniela Dumitrescu
Marketing Manager Radisson Blu Hotel, Bucharest
T: +40 21 311 9000
daniela.dumitrescu@radissonblu.com
Cuvinte cheie:
Radisson Blu deschidere restaurant