Noi soluţii pentru fabricarea materialelor de construcţii sunt prezentate de către cercetători, profesori de prestigiu şi specialişti din industrie în cadrul conferinţei internaţionale CONSILOX 2012.

Bucureşti - 09 octombrie 2012 - Cercetători de prestigiu din România şi din strainatate, profesori ai universităţilor cu profil chimic precum şi specialişti din industrie vin cu soluţii noi pentru fabricarea şi prelucrarea materialelor de construcţii, în cadrul CONSILOX – Conferinţa de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Oxidice, ce se va desfăşura la Bucureşti, la Howard Johnson Grand Hotel, între 10 şi 13 octombrie 2012.

Conferinţa se află la a unsprezecea ediţie şi este, probabil, cea mai veche manifestare tehnică ştiinţifică din România, reprezentând din 1972, din patru în patru ani, un forum de dezbatere ale ultimelor noutăţi din domeniu.

Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va prezida această manifestare ştiinţifică la care îşi vor prezenta comunicările cercetători de renume din România, Canada, Spania, Germania, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia, Peru, Franţa. Aceştia vor vorbi despre metodele experimentale de studiu pentru materialele de construcţii, despre creşterea rezistenţei şi durabilităţii lor, precum şi despre soluţiile pentru reducerea poluării în cadrul proceselor de producţie.

Pe parcursul celor trei zile de sesiuni şi mese rotunde, producătorii de ciment şi materiale de construcţii din România işi vor prezenta realizările şi vor afla despre noile metode brevetate sau în curs de brevatare ale cercetătorilor români şi străini.

De asemenea se va organiza o sesiune de postere şi o expoziţie tehnică, în care firmele participante işi vor prezenta standurile proprii cu produse şi echipamente.

Printre participanţi se vor număra Prof. Maria Georgescu - Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, România, Prof. Petru Baltă - Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, AROS, România, Prof.Ioan Lazău – Universitatea POLITEHNICA Timişoara, Mihai Rohan - Preşedintele CIROM - Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România, Dr. Lutz Krakow, Dr. KRAKOW RohstoffConsult, Göttingen, Germany, Ana Fernandez-Jiménez şi Angel Palomo, Instituto de Ciencias de la Construcción Eduardo Torroja (CSIC), Madrid, Spania, Vasile Saragov - Universitatea de Stat “A.Russo”, Bălţi, Republica Moldova, George Oprea - University of British Columbia, Canada.

Evenimentul este sponsorizat de Carpatcement Holding Bucureşti, Holcim (România) Bucureşti, Lafarge Ciment România - reprezentate prin Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România – CIROM, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică – ANCŞ şi CEPROCIM Bucureşti.

Despre Consilox:

Consilox este o manifestare organizată sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de către Fundaţia pentru Ştiinţa şi Ingineria Materialelor „Şerban Solacolu” şi Institutul de Cercetare Consultanţă şi Dezvoltare Tehnologică în domeniul lianţilor - CEPROCIM, în colaborare cu Universitatea Politehnică Bucureşti.

Consilox se desfaşoară o data la patru ani incepând din 1972 şi a fost organizat până acum la Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Ploieşti, Constanţa, Alba Iulia şi Sighişoara.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să o contactaţi pe
Dr. Jenica PACEAGIU
membru în Comitetul Naţional de organizare Consilox 2012
tel. 0731.834.763
e-mail: jenica.paceagiu@ceprocim.ro

http://www.consilox.ro/

Cuvinte cheie:  CONSILOX 2012  conferinţă  industrie 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.