Bit Soft Group şi hotelul Radisson Blu din Bucureşti, premiaţi la Webstock pentru proiectul Radisson Blu Lifestyle

Bucureşti - 02 octombrie 2012 - La numai câteva zile după lansarea oficială, proiectul Radisson Blu Lifestyle obţine locul 3 în categoria Social Networking la Webstock 2012 – cea mai importantă conferinţă de Social Media din România.

Radisson Blu Lifestyle, un proiect premieră pentru piaţa hotelieră din România lansat în urma cu numai 2 săptămâni de către hotelul Radisson Blu din Bucureşti în colaborare cu Bit Soft Group, a câştigat premiul 3 la categoria Social Networking în cadrul premiilor Webstock care au fost decernate pe 28 septembrie 2012, competiţie la care s-au înscris anul acesta 244 proiecte şi care salută cele mai creative şi inedite proiecte şi campanii în social media produse în România.

“Acest premiu este important nu numai pentru portofoliul şi imaginea companiei noastre dar reprezintă un pas important şi pentru piaţa hotelieră privind din perspectiva acestei noii direcţii urmate în strategia de comunicare de către unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală, hotelul Radisson Blu din Bucureşti. Abordarea originală a noului proiect combină avantajele socializării online cu cele ale unui program de fidelizare.” a declarat Dan Niculae, Managing Partner Expremio – divizia de relationship marketing a Bit Soft Group.

Radisson Blu Lifestyle este noua platformă socială de comunicare pentru conceptele de Food and Beverages ale Radisson Blu Hotel, Bucureşti. Platforma propune o nouă direcţie a programelor de fidelizare clasice, adăugând componenta de socializare online ce oferă membrilor facilitatea de a fi recunoscuţi prin statut şi de a debloca noi produse şi servicii ce se pot răscumpăra cu punctele de fidelitate obţinute prin tranzacţiile efectuate în restaurantele şi barurile hotelului. Mai exact numărul de produse şi servicii pe care le pot răscumpăra este direct proporţional cu frecvenţa cu care utilizatorul interacţionează pe platforma.

“Pentru hotelul nostru acest proiect a presupus o investiţie importantă şi reprezintă o recunoaştere a faptului ca strategia noastră de comunicare trebuie să urmeze şi să se adapteze la trendul actual. Premiul obţinut la Webstock 2012 vine în completarea feedback-ului deja primit din partea clienţilor noştri dupa primele două săptămâni de la lansare şi confirmă aşadar faptul că publicul nostru este curios şi entuziasmat de noul proiect lansat. “ a adăugat Adrian Adam, Director de Vânzări şi Marketing Radisson Blu Hotel, Bucureşti.

Ca element inovativ al componentei de fidelizare clasice a programului, s-a renunţat la cardurile magnetice de identificare a clienţilor în locaţii, identificarea fiind acum posibilă prin aplicaţiile smartphone dedicate sau prin codul PIN pentru cei care nu deţin încă un astfel de dispozitiv.

Comunitatea este disponibilă în exclusivitate clienţilor hotelului, definind astfel un spaţiu privat, destinat socializării online, pentru cei care împărtăşesc un stil de viaţă similar.

Începând cu 17 septembrie 2012, platforma Radisson Blu Lifestyle este disponibilă la www.radissonblulifestyle.com.. Există şi o aplicaţie smartphone a platformei, disponibilă pe iOS şi Android cu care utilizatorii pot accesa platforma şi se pot identifica în locaţii pentru acumularea de puncte pentru tranzacţiile efectuate.

Proiectul este dezvoltat în colaborare cu BIT-SOFT Group, lider naţional în soluţii informatice de gestiune pentru industria hotelieră, prin Expremio - divizia de relationship marketing a grupului.

Despre Radisson Blu Hotel, Bucuresti

Cu un număr total de 718 camere, Radisson Blu Hotel, Bucureşti face parte din Carlson Rezidor Hotel Group şi este cel mai mare hotel de 5* din România. Situat în inima capitalei, pe Calea Victoriei, hotelul setează noi standarde în ceea ce priveşte arhitectura şi design-ul interior spectaculos.

Radisson Blu Hotel din Bucureşti a câştigat în 2012 premiul “Hotelul anului” pentru categoria hotelurilor de lux la Gala Premiilor de Excelenţă din cadrul Hotel Tourism & Leisure Investment Conference.

Despre Bit Soft Group

Bit Soft Group este cel mai puternic grup de companii din industria Ospitalităţii din România, oferind soluţii informatice complet integrate pentru nevoile actuale ale industriei, încă din 1994.

Prin cele 3 divizii complementare: Bit Soft – soluţii informatice de gestiune, Expremio – marketing online şi platforme de relationship marketing şi Calirom – Room Management şi Control-Acces, Bit Soft Group gestionează un portofoliu de peste 600 de clienţi.

Contact
Edmond Mironica
Sales Manager Bit Soft Group
T: +40 744 633 337
edmond.mironica@bit-soft.ro
Daniela Dumitrescu
Marketing Manager Radisson Blu Hotel, Bucharest
T: +40 21 311 9000
daniela.dumitrescu@radissonblu.com

http://www.radissonblulifestyle.com/

Cuvinte cheie:  Bit Soft Group  Radisson Blu  premiu  Webstock  Radisson Blu Lifestyle 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.